ortooxacell kiss2022.gif Flax

Garda Civilă Spaniolă în vizită la CPPCJ Ochiuri

În data de 15 martie a.c.,în baza Memorandumului de Înţelegere între Jandarmeria Română şi Garda Civilă Spaniolă privind cooperarea în domeniul Jandarmeriei, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi  Ochiuri, a primit vizita unei delegaţii Spaniole.

Această vizită a avut drept scop crearea premiselor dezvoltării cooperării bilaterale între Jandarmeria Română şi Garda Civilă Spaniolă, agenda propusă pentru discuţii vizând activităţile planificate a se desfăşura în cursul acestui an, cu accent pe dezvoltarea cooperării bilaterale pe domeniul asigurării şi restabilirii ordinii publice, intervenţiei profesionale, acţiunilor speciale şi antiterorism,  precum şi analizarea posibilităţilor de pregătire în comun şi realizarea unor schimburi de experienţă între instituţiile de învăţământ ale celor două arme.

Delegaţia a fost condusă de domnul general-maior José Luis CUASANTE GARCIA, Şeful Comandamentului Unităţilor Speciale şi de Rezervă ale Gărzii Civile Spaniole şi formată din următorii membri: domnul general de brigadă Francisco ESPINOSA NAVAS, Şeful Cooperarării Internaţionale; locotenent – colonel Julio SERRANO CHECA, Şef de Cabinet; locotenent – colonel Primitivo HERNÁNDEZ MARTÍN adjunct al Şefului Serviciului Montan din Jaca; locotenent – colonel Alberto ARNAEZ ALONSO, comandantul Centrului Special de Pregătire din Logroño şi domnul locotenent – colonel Sixto MARTINEZ MONEO, Ataşatul de afaceri interne al Spaniei la Bucureşti.

ochiuri (1)

Din partea Jandarmeriei Române a participat domnul general de brigadă Petrică GEARÎP, Şeful Direcţiei Management Operaţional, însoţit de către domnul colonel Traian MÂRZA, Ofiţer specialist management operaţional, în calitate de interpret şi doamna căpitan Cristina POTAMIAN, Ofiţer specialist relaţii internaţionale.

Domnul maior Teodor CERNAT, comandantul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri a prezentat structura de învăţământ a centrului, axată pe o gamă largă de tipuri de stagii care îmbracă nevoile de pregătire ale personalului militar din Jandarmeria Română, dar şi din cadrul instituţiilor similare aparţinând altor state cu care instituţia noastra are acorduri de colaborare şi cooperare.

ochiuri (2)

De asemenea, au fost prezentate şi dezbătute moduri comune de acţiune din activitatea celor două instituţii şi posibilitatea realizării unor schimburi de experienţă pentru eficientizarea tehnicilor folosite în cadrul programelor de pregătire, menţionându-se faptul că  obiectivul vizitei a fost atins, astfel încât în urma desfăşurării acestei activităţi la nivelul celor două instituţii se vor efectua demersurile necesare în vederea înfrăţirii între C.P.P.C.J. Ochiuri şi Centrul de Antrenamente Speciale de la Logrono.

Pe timpul desfăşurării vizitei s-au prezentat şi exerciţii demonstrative la complexul de piste şi turnul de intervenţie, executate de monitori de specialitate din cadrul structurii de învăţământ a CPPCJ Ochiuri.

Purtător de cuvânt al Centrului,

Plt. Nicoleta TĂNĂSOIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media