În urma informațiilor apărute în spațiul public, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa s-au sesizat din oficiu și au efectuat verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi efectuat drifturi în parcarea unei societăți comerciale, fiind exploatate imaginile video existente.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat trei conducători auto care au fost sancționați contravențional, iar, ca măsura complementară, s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile.
Precizăm că realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia ori întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor sau pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare se sancționează cu 4-5 puncte amendă (580 – 725 de le) și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile, a transmis IPJ Dâmbovița/
Știrea Inițială
PUCIOASA: Drifturi în parcarea Lidl. Deși interzise, tinerii nu sunt deranjați de nimeni (VIDEO)