Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare

Dragoș Vlădulescu, primarul PSD la localității Dragomirești, a fost condamnat defintiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare. ICJC a menținut în parte decizia Curții de Apel Ploiești,  înlăturând din decizia acesteia pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, pe durata maximă de 3 ani. Conform legii, în acest moment, Prefectura Dâmbovița trebuie să emită ordinul de încetare al mandatului, urmând ca în localitate să fie organizate alegeri, la care Vlădulescu poate candida din nou.

Agentia Nationala de Integritate a constatat ca Dragoș Vladulescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2004 – 01 septembrie 2009, deoarece a deținut în același timp funcția de Primar al Comunei Dragomirești (jud. Dambovița) și funcția de administrator al S.C. VLADOSTAR PROD S.R.L.

Dâmbovița a ajuns la un număr record de primari care și-au pierdut mandatele în urma unor condamnării la pedepse cu  închisoarea: Gabriel Boriga – Târgoviște, Dumitru Giurescu – Crângurile, Constantin Olteanu – Vulcana Pandele, Marin Grigore – Produlești, Dragoș Vlădulescu – Dragomirești.  În instanțe se află și primarii din Ulmi (cercetat pentru ucidere din culpă), Aninoasa (într-un caz de furt de conducte petroliere), Bilciureșt (pentru conflict de interese) și Finta (pentru conflict de interese).


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 3 ganduri despre “Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare

  • 13 martie 2015 at 14:00
    Permalink

    cel mai mare hot a luat tot ce se putea din aceasta comuna a luat dispensarul din dragomiresti dispensarul din decindeni a facut scolile cu firma lui la puscarie fratilor cu el

    Reply
    • 30 martie 2016 at 19:24
      Permalink

      esti smecher da-ti numele

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro