kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DÂMBOVIŢA: Povestea dramatică a prostituatei minore care s-a sinucis

Până la 17 ani, Magdalena N. a avut parte de experienţe traumatizante, aşa că la vârsta la care alţi tineri se gândesc la viitor, fata şi-a pus căpat zilelor. Magdalena provenea dintr-o familie destrămată. În lipsa tatălui, fata a pierdut-o şi pe mama ei care a ales să plece în străinătate la muncă. Tânăra a rămas cu bunica, care şi-a neglijat complet nepoata. A fost numai un pas, până fata de numai 15 ani să ajungă pe străzi sub „protecţia” traficanţilor de carne vie. În 2014, poliţia  a ridicat-o de pe stradă, iar Magdalena a ajuns într-un centru de plasament.

Era însă prea târziu pentru ea. Anii în care a fost la voia sorţii şi-au pus amprenta şi Magdalena a fugit, de mai multe ori din centru, ajungând tot pe străzi unde se prostitua. Tânăra era şi parte vătămată într-un dosar de trafic de minori, dar fusese audiată şi într-un alt dosar pe aceeaşi temă.

Tânăra  a fost găsită moartă, sâmbătă, la domiciliul bunicii. A decis să-şi încheie socotelile cu viaţa luând mai multe medicamente. Din păcate, în Dâmboviţa sunt nenumărate alte cazuri de fete ajunse prostituate în condiţii similare cu ale Magdalenei. La acest moment, statul român este incapabil să le ajute pe aceste tinere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Director general,

ing. Cristiana Bucur

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media