Un tânăr de 32 de ani din Racovița (Bucșani) este internat la Spitalul din Târgoviște, fiind pozitivat ca infestat cu Covid-19. Tânărul este simptomatic și se află sub tratament. În comună s-a demarat o anchetă epidemiologică, din cauza faptului ca pacientul are un magazin , în comunitatea de romi din Racovița, și se pare că ar fi intrat în contact cu multe persoane.
Cazul de la Racovița s-ar părea că este unul de transmitere comunitară a bolii. Din primele date, se pare că tânărul ar fi vizitat, împotriva prevederilor legale, persoane aflate în carantină. El spune că ar fi băut o cafea cu un prieten venit din Italia, la domiciliul acestuia. Bărbatul aflat în carantină nu are simptome de coronavirus. Ancheta epidemiologică urmează să stabilească toți contacții și toate persoanele care trebuie acum să stea în izolare.