Trei unităţi şcolare târgoviştene au decis suspendarea cursurilor până la vacanţă

După ce Inspectoratul Şcolar Judeţean a dat undă verde unităţilor de învăţământ târgoviştene fără centrale termice să suspende orele de curs, dacă soluţiile provizorii pentru încălzirea sălilor de clasă nu se vor dovedi eficiente, patru şcoli târgoviştene au anunţat această măsură până pe 20 decembrie, când începe vacanţa de iarnă.

Este vorba despre Şcolile Tudor Vladimirescu Târgovişte, Radu cel Mare, Matei Basarab şi Liceul de Arte Bălaşa Doamna.

Potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar Mihaela Anton, astăzi, Şcoala Tudor Vladimirescu a revenit, însă, asupra deciziei de suspendare începând cu joia aceasta, pentru că, aşa cum spune directorul şcolii, Ghorghe Badea, după verificarea instalaţiei şcolii de către un electrician autorizat de primărie, s-a constatat că aceasta poate să suporte caloroferele ce vor încălzi sălile de curs.  “Am primit calorifere şi am constatat că instalaţia suportă, pentru că este făcută de vreo cinci ani, deci relativ nouă. A venit un electrician autorizat. ..Până acum nu aveam sufieciente calorifere, dar ne-a adus primăria vreo 34 de bucăţi şi nu sunt probleme…. Nu avea rost pentru câteva zile să ne mai încurcăm cu recuperare după aceea”, a declarat directorul.

Acesta a mai spus că temperaturile sunt  de la 14 grade în sus, ceea ce este suportabil, spune directorul.

Astfel, Şcoala Radu cel Mare a solicitat suspendarea cursurilor până la vacanţa de iarnă, pe care copiii o vor lua la sfârşitul săptămânii viitoare.

La Liceul de Arte Bălaşa Doamna cursurile vor fi suspendate începând de astăzi doar pentru clasele primare tot până la vacanţă.

Şcoala Matei Basarab va suspenda cursurile de joi, până la vacanţă, însă doar pentru clasele primare.

Orele pierdute vor fi recuperate după o programă stabilită împreună cu Inspectoratul Şcolar, dar în luna ianuarie a lui 2014.
În prezent, există 14 unităţi de învăţământ neîncălzite, urmând ca în decursul acestei săptămâni, să se reia furnizarea căldurii în trei şcoli: C.N.C.Cantacuzino, Liceul Constantin Brâncoveanu și Școala Nr.9.

foto adevarul.ro

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro