În săptămâna de școală „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, C.N.M.”Curtea Domnească” Târgovişte a pregătit pentru elevii dâmbovițeni activități variate, de la ateliere de lucru pe diferite teme, până la vizionarea de filme. Printre aceste activităţi, elevii vor avea parte şi de o acţiune inedită, denumită sugestiv „Târgovişte. Străzile au amintiri”, coordonată de istoricul Petru Diaconescu, ce îşi propune să le ofere tinerilor o altă perspectivă a istoriei oraşului Târgovişte, decât cea oferită de clasicele vizite prin muzeele pe care, aşa cum spune acesta, pot fi vizitate oricând. Scopul acţiunii este recunoaşterea de către elevi a Târgoviştei medievale şi moderne, iar forma pe care o va lua aceasta va fi un tur al oraşului vechi însoţit de explicaţii de specialitate asupra aspectului general, al arhitecturii laice şi de cult, traumei stradale medievale şi moderne, al instituţiilor de cultură şi învăţământ de tradiţie (muzee, şcoli, biblioteci).
Traseul va fi următorul: Muzeul Scriitorilor, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Artă, Curtea Domnească, Calea Domnească, Biserica Creţulescu, str. Matei Basarab, Biserica Sf. Gheorghe, str. Bărăţiei, Biserica Sf. Dumitru, Muzeul „Gheorghe Petraşcu”, Biserica Catolică, Biserica Sf-ţii Împăraţi, str. Poet Grigore Alexandrescu, Muzeul „Vasile Blendea”, Biserica Sf. Nicolae Androneşti, str. I.H.Rădulescu, Biserica Sf-ţii Voievozi, centrul vechi comercial cu biserica Târgului, Mitropolia, Mănăstirea Stelea, întoarcere Curtea Domnească cu vizionare film artistic „Străzile au amintiri”, Bucureşti 1966 (producţie ce reconstituie atmosfera oraşului interbelic). Perioada desfăşurării activităţii va fi 1 – 5 aprilie, orele 9,00 – 14,00.