kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TÂRGOVIŞTE: Olimpiada de interpretare instrumentală (clasele III – VIII) şi-a stabilit câştigătorii

Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște a găzduit sâmbătă, 7 martie 2020, etapa zonală a Olimpiadei de interpretare instrumentală pentru clasele III – VIII. La această etapă s-au înscris 178 de elevi din cele 8 județe care alcătuiesc zona 6, respectiv: Argeș, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Prahova și Vâlcea.

În cadrul competiției au fost reprezentate următoarele instrumente: pian, vioară, chitară, violă, violoncel, clarinet, flaut, oboi, nai, țambal, corn, trombon, trompetă și percuție.

Comisia de jurizare a avut ca președinte pe dl Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, prof. Sorin ION, iar ca președinte de onoare pe dl prof. univ. dr. Florin Emil Nicolae BADEA. Din comisia de organizare a competiției au făcut parte profesori din cadrul unității de învățământ târgoviștene.

Festivitatea de premiere poate fi sintetizată, în cifre, după cum urmează: 27 de mențiuni (punctaje cuprinse între 85 și 89), 30 de premii III (punctaje cuprinse între 90 și 93), 44 de premii II (punctaje cuprinse între 94 și 96) și 71 de premii I (cu punctaje cuprinse între 97 și 100). Dintre cei 71 de premianți de pe locul I, 16 elevi s-au calificat la etapa națională, întrucât au obținut punctajul maxim, condiție obligatorie pentru accederea în etapa următoare. Dintre cei 16 elevi, 4 învață în cadrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște: Nițu Robert (clasa a VII-a, percuție, clasa dlui prof. George Rareș Hoțescu; corepetitor: dna prof. Aurelia Opalco), Țurloi Patricia (clasa a VII-a, violoncel, clasa dnei prof. Valeria Doina Bădica; corepetitor: dl prof. Sorin Cristea Baroți), Bărbuță Sara Antonia (clasa a VIII-a, pian, clasa dnei prof. Amalia Rosita Profirescu) și Bugyi Jessica (clasa a VIII-a, oboi, clasa dnei prof. Georgeta David; corepetitor: dna prof. Aurelia Opalco).

Tot în data de 7 martie a avut loc și etapa județeană a Olimpiadei de istorie. Rezultatele preliminare sunt: premiul I, cu nota 9,50, pentru elevii Preda Andrei (clasa a VIII-a A, specializarea muzică); eleva Milu Andreea (clasa a IX-a C, specializarea arhitectură) este prima clasată, cu nota 8,50, iar Bobeică Mihai Sebastian (clasa a XII-a A, specializarea muzică) a obținut locul al III-lea. Toți acești elevi sunt îndrumați de dna prof. Adriana Mihai,

Menționăm că în perioada următoare vor avea loc selecția elevilor care se vor califica la etapa națională a Olimpiadei de interpretare instrumentală, vocală și studii teoretice, respectiv etapa zonală a Olimpiadei Naționale Corale (care anul acesta va avea loc la Râmnicu Vâlcea).

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media