Studenţii Universităţii „Valahia” din Târgovişte se pregătesc de începerea sesiunii. Dacă o parte dintre ei vor susţine începând cu săptămâna viitoare colocviile şi lucrările practice din presesiune, pentru studenţii în ultimul an se dă startul ultimei sesiuni.
Este momentul în care aceştia spun adio veseliei specifice studenţilor, nopţilor pierdute de unii dintre ei şi petrecerilor fără sfârşit şi întâmpină cursurile acumulate pe parcursul unui semestru. Oboseala şi stresul sunt cuvinte cheie pentru o parte dintre studenţi, cei care luptă pentru o notă mare şi păstrarea bursei, însă nu lipsesc din rândul acestora şi excepţiile, cei care încă mai petrec.
După încheierea acestei sesiuni, studenţii în ultimul an îşi vor lua la revedere de la profesorii care i-au îndrumat şi sălile de curs frecventate pe parcursul celor trei sau patru ani în funcţie de specializare. Vor urma festivităţile de absolvire şi în lunile iunie-iulie susţinerea examenului de licenţă.