Secretarul de Stat în Educație, Luminița Barcari, a vorbit astăzi despre propunerile discutate în Ministerul Educației cu privire la evaluarea semestrială a elevilor.
Aceasta a susținut existența posibilității de a elimina complet tezele semestriale ale elevilor, acestea nefiind posibile în școlile aflate în scenariul roșu. „ Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări: pentru elevii care învață în scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalți nu„. Se ia în calcul și posibilitatea stabilirii unor soluții care să înlocuiască aceste evaluări. Astfel doamna Secretar a spus că Ministerul ia în calcul și posibilitatea ca cei din școlile aflate în scenariul galben să fie evaluați pe rând, profesorii folosit același tip de itemi pentru toți, iar în cazul școlilor aflate în scenariul roșu doamna Luminița Barcari a declarat „Iar în scenariul roșu ne gândeam, dar aceasta este doar o variantă, – în funcție de disciplină pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecare disciplină. La Limba și literatura română, de exemplu, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o variantă de lucru.”
S-a adus în discuție în ședințele recente ale Ministerului Educației și problema Olimpiadelor. Deoarece, la unele materii acestea presupun și probe practice, care nu se pot evalua online se încearcă găsirea unor soluții. Nu se ia în calcul momentan anularea probelor de Olimpiadă deoarece, cei ce ocupă poziții fruntașe, pot echivala aceste rezultate cu probele de admitere pentru anumite facultăți.
Până în acest moment, atât doamna Secretar de Stat, cât și alte voci din minister aduc în spațiul public doar posibilități pe care MEC la are în vedere, nefiind luată nicio decizie concretă până în acest moment.
sursă: edupedu.ro