ortooxacell kiss2022.gif Flax

Schimbări majore în învățământul primar și gimnazial! Ce spune ministrul și cum văd profesorii?

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, că începând din anul şcolar 2013-2014 vor exista evaluări naţionale şi la clasele primare și gimnaziale, mai exact la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, el spunând că este necesară o astfel de măsură în condiţiile în care până la clasa a VIII-a nu există niciun examen de evaluare la nivel național. Ministrul recunoaște că ideea unor astfel de evaluări este mai veche, dar spune că este bine-venită pentru că așa elevii vor înțelege din timp imporanța unui examen și astfel, în clasa a VIII-a vor știi cum să abordeze examenul care îi trimite la liceu, cel de evaluare naționala. ”Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a” a declarat Ministrul.

 În ceea ce privește părerile celor din sistem, adică a profesorilor din învățământul primar, aceștia spun că înainte de orice reformă ar trebui stabilizat sistemul. Gheorghița Stancu (foto 2), profesor la școala Mihai Viteazul din Târgoviște spune că ”dacă reforma nu este reală, dacă programul este așa de stufos și mai ales dacă este un flux mare de cadre didactice la catedră, elevii nu au continuitate pe un stil de lucru, iar acestea sunt adevăratele problemele. Trebuie să existe o coerență pentru ca elevii să aibă rezultate.”

În plus de acest lucru, la clasele mici se pune un accent deosebit pe partea practică, pe aplicabilitatea informațiilor, astfel că un examen ar trebui să țină cont de aceste lucruri. ”Mai ales la cei mici, examenul trebuie să se desfășoare pe bază de competențe practice, în mod direct. Este clar că trebuie folosite alte metode pentru clasele primare, cu sarcini de lucru mult mai accesibile lor.”, consideră Gheorghița Stancu.

Întrebată cum crede că vor primi copiii aceste examene, doamna profesor s-a arătat optimistă spunând că ”totul depinde de cei care îi pregătesc pe copiii, atât profesori, cât și părinți. Deci, copiii nu se vor speria pentru că sunt într-un fel obișnuiți cu testările. Noi avem testări inițiale, testări sumative, de tot felul. Va fi bine !”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media