ortooxacell kiss2022.gif Flax

Proiectul SMILE, în care este implicat Liceul Tehnologic Petrol Moreni, la ultima reuniune de proiect cu elevi şi profesori

Liceul Tehnologic Petrol Moreni, partener în proiectul Erasmus+, ”Slow down, Move your body, Improve your diet, Learn for life, and Enjoy school time” –  SMILE, a participat, cu o echipă formată din patru elevi și cinci profesori, la ultima activitate de proiect cu elevi şi profesori, în perioada 24 – 28 aprilie, 2017, școala gazdă fiindBAUSKAS VALSTS GIMNAZIJ,din Bauska – Letonia.

Grupului morenar i s-au alăturat  elevi și profesori din toate celelalte cinci școli partenere: Bauska, Letonia – 10 elevi, 5 cadre didactice; Crema, Italia – școala coordonatoare,6 elevi și 4cadre didactice;Istanbul, Turcia – 5 elevi, 2 cadre didactice;Bari, Italia – 10 elevi, 3 cadre didactice; Bialstok, Polonia – 5 elevi, 2 cadre didactice.

Tema reuniunii a fost Învățarea non – tradițională, ” Non – traditional learning”.

Elevii au prezentat rapoarte concludente despre beneficiile dobândite prin implementarea  în procesul educațional a celor șapte module CLIL, Content and Language Integrated Learning, pe durata celor doi ani de parteneriat. Totodată, fiecare școală a pregătit și prezentat colegilor europeni un videoclip despre metodele non – tradiționale utilizate frecvent.

Având acest punct de plecare, cinci echipe mixte formate din elevi ai celor șase școli partenere au conceput și regizat câte un videoclip, pe structura unui spot publicitar, având ca temă impactul metodelor non – tradiționale folosite în activitatea la clasă, de-a lungul celor doi ani de viață ai proiectului SMILE, asupra dezvoltării profesionale și personale.

Aplicabilitatea practică reprezintă cheia succesului unei metode didactice, iar pentru a demonstra acest lucru participanții s-au antrenat în numeroase activități sportive bazate pe jocuri ingenioase, creative și pline de inventivitate!

Un alt punct forte al reuniunii au fost discuțiile de pe forumul proiectului eTwinning ”Crossing borders”, asociat proiectului SMILE, pe niște teme sensibile, dar deloc de neglijat: situația refugiaților și a imigranților.

Participanții au utilizat platforma Twitter pentru a schimba  puncte de vedere cu privire la perfecționarea sistemelor de învățământ actuale și la rolul proiectelor Erasmus+ în modernizarea procesului educațional din școli.

În luna iunie, la Milano, să va desfășura conferința finală a proiectului, prilej pentru a trece in revistă cele mai reprezentative activități derulate pe parcursul celor doi ani, 2015 – 2017 și cele mai importante rezultate obținute.

Prof. Veronica Ionescu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media