ortooxacell kiss2022.gif Flax

Proiectele Erasmus +, oportunitate de învățare pentru profesorii de la Grădinița Nr. 1 Târgoviște

 

În perioada 08-10.10.2019, a avut loc a patra activitate de învățare-predare-formare din cadrul  proiectului de schimb interșcolar finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, “I`m Really Proud of My Country”, activitate desfășurată în Chania, Grecia.

Proiectul “I`m really proud of my country” are ca scop promovarea comunicării culturale internaționale în rândul copiilor și cadrelor didactice din diferite instituții educaționale, îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba engleză prin intermediul celor mai recente tehnologii, încurajarea înțelegerii comunităților școlare în scopul de a descoperi şi explora patrimoniul cultural al propriei tări și al altor țări, precum și identificarea diferențelor și asemănărilor culturale dintre țări.

La cea de-a patra activitate de învățare-predare-formare, au participat un număr de 15 cadre didactice din cele șase țări partenere în proiect: Lituania, Estonia, Grecia, Spania, Turcia și România. Grădinița cu PP nr.1 Târgoviște a fost reprezentată de prof. Dăscălescu Tinica, prof. Popescu Florina, prof. Zabou Nicoleta-responsabil cu diseminarea. Activitatea a subliniat importanța organizării activităților diferențiate și individualizate în funcție de interesele de cunoaștere și posibilitățile copiilor. Participanții au învățat diverse moduri de diferențiere (grupare pentru a atinge obiective specifice, de exemplu: dezvoltarea aptitudinilor, implementarea diferitelor strategii de învățare) care sunt destinate realizării anumitor activități (proiecte, lucru de cercetare, grup de lucru) ,

Agenda primei zile a cuprins activități desfășurate în cadrul Grădiniţei nr. 26, grădiniţa parteneră din Chania, Grecia: prezentarea unei cărţi și a unei piese de teatru interpretate de către preșcolari, despre eroul cretan, Erotokritos; prezentarea unor jocuri tradiţionale ale ţărilor partenere realizate de către preşcolarii din Chania; vizitarea şcolii primare şi a muzeului organizat în cadrul acesteia. Tot în prima zi s-a organizat şi expoziţia cu desenele realizate de către preşcolarii grupelor celor 6 țări implicate în proiect. În cadrul acestei activităţi partenerii şi-au ales 6 desene,câte un desen din fiecare ţară , desene cu care va fi realizată o expoziție în fiecare din cele șase țări partenere. Totodată s-a realizat evaluarea activităților derulate în cadrul proiectului din perioada aprilie-octombrie, corespunzătoare celei de-a doua etape a proiectului, stabilirea calendarului activităților care se vor derula în etapa a treiaa proiectului în perioada octombrie-decembrie.

Prima zi s-a încheiat cu Workshp-ul dedicat realizării unui personaj tradițional al teatrului de umbre din Grecia, Karagiozis.

Pe parcursul celei de-a doua zile, profesorii au participat împreună cu preşcolarii de la Grădiniţa nr.26 din Chania. la o activitate desfășurată la Muzeul Maritim. Preșcolarii au ascultat o poveste despre Zeul Poseidon (Zeul Mării).

Ziua a continuat cu organizarea unui joc, ”Tresure Hunt”, în care participanții au avut ca sarcină identificarea unor obiective și monumente pe baza unor indicații primite de la organizatorii jocului. Ziua s-a încheiat cu participarea la workshop-ul desfășurat la Mănăstirea „Agia Kiriaki”, unde participanții au învățat cum se prelucrează ceara pentru a se realiza lumânări- keralifi și săpun, meșteșuguri tradiționale în Creta.

Cea de-a treia zi a cuprins activități care s-au desfășurat la Grădinița nr. 26 din Chania: prezentarea programului educațional din Grecia, material susținut de către coordonatorul educațional din Grecia, Mpadieritaki Maria; Abordări diferențiate în învățământul preșcolar-material prezentat de Popi Kassotaki, consilier și formator școlar ”De la eTwinning la Erasmus”-material prezentat de ambasadorul eTwinning din Creta, Jenny Psaltaki: în cadrul acestei activități, participanții au fost împărțiți în 4 grupe, iar fiecare grupă având de realizat un scurt  proiect eTwinning.

Cea de-a treia zi a cuprins și observarea unei activități cu preșcolarii, coordonată de Kaiti Gwniwtaki. Activitatea a fost desfășurată într-o abordare integrată, urmărind diferențierea și individualizarea învățării. S-au constituit 5 grupe, fiecare primind o fișă de observație a activității, unde au trebuit notate anumite aspecte identificate în demersul didactic. Activiatea a fost coordonată de către Popi Kassotaki, consilier școlar în Chania.

Programul activității din Chania, Grecia s-a încheiat cu distribuirea certificatelor de participare tuturor participanților.

 

 

Responsabil diseminare,

Prof. Zabou Nicoleta

 

“Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media