ortooxacell kiss2022.gif Flax

Pricopie, despre o a doua săptămână de “Școală Altfel”

Prezent în județul Dâmbovița într-o vizită de lucru la sfârșitul săptămânii trecute, Ministrul Educației, Remus Pricopie, a făcut câteva precizări pe tema unei a doua săptămâni de Școală Altfel, care ar putea fi introdusă chiar la începutul anului școlar: ”România, și discuția asta e veche, este una dintre țările cu numărul cel mai mic de zile de școală într-un an. Sunt foarte multe țări care încep școala în jur de 1 septembrie, țări europene, sau chiar la sfârșitul lunii august, și termină școala târziu, în vară. Și atunci, deocamdată știți bine că nu am luat această decizie și nu o să o iau pentru anul viitor și nici pentru 2016, de a începe școala cu o săptămână sau două mai devreme, în sensul formal al cuvântului, cu ore, dar eu cred că s-ar putea introduce ca optional, adică decizia să fie a școlii, ca o săptămână înainte de începerea anului școlar, părinții, profesorii să decidă dacă organizează așa zisa Săptămână Altfel, pe primul semestru, urmând ca Săptămâna Altfel din al doilea semestru să se desfășoare ca și până acum”.

Ministrul a motivat luarea unei asemenea decizii astfel: ”Orice elev, orice copil, chiar și profesor are nevoie de două, trei, patru zile de acomodare până când ajunge să lucreze în ritm normal, ca să nu mai vorbim că primele ore, la orice disciplină, la începerea anului școlar, sunt ore de recapitulare. Deci, în această săptămână, copiii fie că fac diverse cursuri, alternând cu activități extrașcolare, fie că se concentrează numai pe activități extrașcolare, așa cum este în Școala Altfel, ajung să se pregătească pentru ziua în care încep efectiv cursurile. Noi putem să amânăm momentul în care vom lua această decizie, dar, la un moment dat, s-ar putea să vină o presiune chiar din partea școlilor sau din partea părinților pentru că, repet, 15 septembrie trebuie să fie momentul în care încep cursurile dar pe 16 septembrie trebuie să ai zi normală de lucru, nu zi de pregătire, introducere în tematică”. Pricopie a subliniat că, dacă se va adopta proiectul, acesta va fi, oricum, sub formă de recomandare, iar fiecare unitate de unitate de învățământ va decide dacă organizează o astfel de săptămână sau nu.

Distribuie:

Un comentariu la „Pricopie, despre o a doua săptămână de “Școală Altfel””

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media