Preşedintele Johannis, promisiune faţă de rectorul Universităţii Valahia, Călin Oros

Prezent la Târgovişte cu ocazia deschiderii anului şcolar, preşedintele Klaus Johannis a avut discuţii informale cu mai multe oficialităţi locale. Printre altele, preşedinte a aflat că rectorul Universităţii Valahia, Călin Oros, este absolventul aceleaşi facultăţi şi aceluiaşi profil ca şi Johannis. Cei doi au studiat la Universitatea Cluj, dar nu au fost colegi de generaţie. Oros l-a invitat pe preşedinte să efectueze o vizită şi la Universitatea Valahia, iar Johannis a acceptat invitaţia şi i-a cerut ministrului Educaţiei să găsească o formulă pentru a vedea împreună unitatea de învăţământ.

Vizita preşedintelui Johannis a adus în atenţia întregii ţării Colegiul Economic din Târgovişte, mai ales că înaltul oficial a declarat că această unitate este un model de urmat în întreg sistemul de învăţământ. Universitatea Valahia speră să aibă şi ea parte de o asemenea publicitate.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro