kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Pandemia a adus românii acasă! 470 de elevi, proaspăt reintegrați în școlile dâmbovițene

Contextul epidemiologic in care ne aflăm, dar și evenimente geopolitice recente, precum Brexitul, au influențat major fenomenul de migrare al populației. Fie pentru că nu au mai putut obține un loc de muncă, fie din cauza riscurilor epidemiologice dintr-o anumită țară, românii și-au redus considerabil migrația spre Occident. Mai mult, conform datelor oficiale, exista un număr mare de români care s-au întors, în ultimul an, în țara natală.

Conform unor statistici furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, numai în cadrul județului Dâmbovița, în anul școlar 2019-2020 au existat 199 de elevi care, venind de la școli din străinătate, au solicitat echivalarea unor studii. În anul următor, respectiv 2020-2021 + septembrie, datele oficiale arată că 470 de elevi întorși de la școli din străinătate au solicitat echivalarea studiilor.

Pe primele locuri în rândul statelor din care provin elevii care au solicitat echivalarea studiilor se află Spania (127), Regatul Unit (121) și Italia (109). Pe listă se află și state precum Elveția, Danemarca, Rusia sau SUA, însă din aceste țări provin unul sau 2 elevi reintegrați.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media