ortooxacell kiss2022.gif Flax

Gabriel Boriga şi Adrian Ţuţuianu au deschis anul şcolar la cel mai bun liceu din judeţ

Începerea anului şcolar la Târgovişte este întotdeauna un prilej pentru reprezentanţii autorităţilor locale de a onora cu prezenţa lor cadrele didactice şi elevii din unităţile şcolare din oraş. Şi dacă anul acesta, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a făcut un periplu al liceelor târgoviştene Constantin Carabella, Constantin Cantacuzino, Seminarul Teologic şi Ienăchiţă Văcărescu, primarul municipiului nu s-a prezentat decât la cel din urmă al cărui absolvent a fost şi el în urmă cu câţiva ani şi care este cel mai bun liceu din judeţ în acest moment.  În afară de Gabriel Boriga şi Adrian Ţuţuianu, au mai deschis oficial anul şcolar la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte prefectul judeţului, Dragoş Rusu, vicepreşedinţii CJD, Leonardo Badea şi Gabriel Grozavu, şi inspectorul şcolar general, Luminiţa Preda. La masa oficialităţilor, primarul Gabriel Boriga, a stat chiar lângă preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, cu care a schimbat replici pe tot parcursul festivităţii. Printre profesorii liceului prezenţi s-au numărat foştii inspectori şcolari Gheorghe Dondorici şi Maria Cristea, dar şi fostul director al Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa, Carmen Vădan (foto 5), care a revenit la catedra de chimie. Şi fostul preşedinte al CJD, Florin Popescu, a fost prezent câteva minute în curtea liceului, printre elevi, dar nu a rămas şi şi la festivitate. Gazdele festivităţii au fost directorul liceului, Gabriela Năduh şi directorul adjunct, Diana Diaconu. Gabriel Boriga, primarul municipiului, le-a dat elevilor şi dascălilor o veste bună. În curând, va începe reabilitarea liceului lor, pe bani europeni, printr-un proiect pentru care Primăria municipiului a luptat foarte mult. Tot în cadrul festivităţii de deschidere a anului şcolar, una din cele două şefe de promoţie şi eleve de 10 ale colegiului târgoviştean în anul şcolar trecut, Andra Ostafi (foto 8), a înmânat cheia liceului elevilor de clasa a V-a din acest, împreună cu un îndemn, venit din partea unei eleve care a trecut prin emoţiile Bacalaureat: “Să-şi dorească să reuşească pentru ei înşişi şi să aibă entuziasm, pentru că în clasa a V-a este singurul lucru pe care şi-l pot dori”.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media