Fii voluntar la Fieni! Un proiect ce contribuie la progresul comunității locale

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV)  este un eveniment naţional anual ce se adresează tuturor acelora care se implică în activități ce pot constitui exemple de bună practică și care pot contribui la progresul comunității, fiind menit să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntarii lor, pentru a sărbători împreună voluntariatul şi pentru a recunoaşte public implicarea şi abnegaţia voluntarilor.

SNV este coordonat la nivel national de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat și s-a desfășurat anul acesta în perioada 11 – 17 mai 2015.

SNV 1 SNV 2

SNV are un slogan nou în fiecare an, având rolul să mobilizeze voluntari şi organizaţii deoportivă, în sprijinul promovării voluntariatului. În 2015, sloganul SNV a fost „PRINDE GUSTUL!”, gustul voluntariatului, gustul dăruirii fără condiţii, fără judecăţi, fără aşteptări.

Există şi o culoare pentru fiecare ediţie a SNV, iar anul acesta culoarea SNV a fost culoarea roşu bordo.

SNV 5

Şcoala Gimnazială Diaconu Coresi Fieni s-a alăturat şi ea acestui eveniment în încercarea de a aduce în oraşul Fieni gustul bordo, potrivit cu sare și piper pentru a da gust bucătăriei voluntariatului.

Evenimentul organizat de noi, ca partener local al SNV, s-a numit “FII VOLUNTAR LA FIENI !” și s-a derulat în perioada 13 – 15 mai 2015, fiind coordonat de Moraru Camelia, Doamna Nicoleta-Ionela și Istrate Elena, profesoare în cadrul Școlii Gimnaziale Diaconu Coresi Fieni.

Primăria Fieni și Asociația Părinților din Școala Diaconu Coresi Fieni ne-au fost parteneri de nădejde, răspunzând prompt solicitării noastre de a ne fi alături, distribuind copiilor diplome de merit pentru sărguința și implicarea de care au dat dovadă..

Pe baza resurselor Sigur.info am susţinut activităţi educaţionale pe tema siguranţei online pentru copii şi adolescenţi, am efectuat prezentări şi dezbateri pentru părinţi şi cadre didactice, mese rotunde cu autorităţile locale.

În  cadrul  acestor activități am vizualizat filmulețele și am jucat jocurile de pe site-ul http://www.sigur.info/ , iar mai apoi,  pentru  a  ne  consolida  noile  cunoștințe,  am  analizat, am dezbătut  ceea ce am descoperit.

Cu acest prilej am călătorit în Pădurea Nesfârșită și împreună cu Nicușor Câmpeanu ne-am jucat,   am fost alături  de el  în aventurile prin care a trecut  și  ne-am  bucurat  de  artificiile  lui  Jumatate-de-Mustață  și, bineînțeles, ne-am speriat de Hoț și de virușii lui. Am învățat ce este un virus și cum ne putem apăra de el, ce trebuie și ce nu trebuie să facem pe NET. Cu toții am fost foarte încântați, jocul fiind cel mai potrivit material didactic pentru a stimula și a mări puterea de percepție.

Împreună  cu  Jester  am  călătorit  pe  internet,  am  descoperit  Pădurea Fermecată și  faptul că uneori Prințesa poate să  fie numai o imagine în spatele  căreia  să  se  ascundă  Balaurul  cel  Rău.

Am  subliniat  ideea  că Internetul este un loc minunat, un loc în care te poți îmbogăți cu informații folositoare, un spațiu în care te poți distra și poți discuta cu prietenii, însă este  de  asemenea un loc în care poți  să  întâlnești  multe  pericole  și,  de aceea, trebuie să fi prevăzător și să te păzești de fața nevăzută a Prințesei.

Nu am încheiat fară să reamintim că siguranța pe internet trebuie să devină o componentă nelipsită a vieții noastre, concluzionând că siguranța online a copiilor ar trebui să devină materie școlară.

Au consemnat profesorii Moraru Camelia, Doamna Nicoleta-Ionela și Istrate Elena

SNV 6 SNV 7


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro