DÂMBOVIȚA: Se reduce numărul de clase de teoretic, în favoarea învățământului profesional

        După ce a fost abandonat în urmă cu ceva ani, acum, învățământul profesional revine în forță! Din acest an, mai exact odată cu începerea anului școlar 2019-2020, planul de școlarizare (la nivelul clasei a –IX-a)  trebuie să cuprindă 35% clase de profesional. Acest lucru nu se va realiza prin suplimentarea numărului de clase, ci prin reducerea claselor de teoretic, metodă care nu este pe placul sindicaliștilor din învățământul dâmbovițean. Președintele SL I Dâmbovița, prof. Emil Poamă salută ideea revenirii la învățământul profesional, dar nu imediat și pe nepusă masă prin reducerea claselor de teoretic , în favoarea celor de profesional.

       Spre exemplu, în județul Dâmbovița, din toamnă, 8 clase de teoretic, de a –IX- a, se vor transforma în clase de profesional.  Din acest motiv, noua reformă a învățământului promovată de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu nu este văzută cu ochi buni de reprezentanții sindicatelor.

     ,,Din ceea ce s-a manifestat până acum nu prea avem speranța că vom avea o colaborare foarte bună cu d-na ministru pentru că a expus o serie de idei noi care nu prea ne mulțumesc. În primul rând chestia asta cu extinderea învățământului profesional care presupune scăderea numărului claselor de liceu teoretic, în favoarea celui profesional. Ori, la învățământul profesional programa este diferită față de clasele de liceu teoretic. Ideea este că a venit în forță cu impunerea acelor 35% clase de profesional. Ponderea claselor de profesional trebuie să fie de 35% din întregul plan de școlarizare, ceea ce este o chestiune destul de delicată și greu de realizat. Deja s-a cerut reducerea numărului de clase de teoretic și Dâmbovița a redus cu 8 clase de-a IX-a planul de școlarizare din toamnă. Au redus cu 8 numărul claselor de teoretic, pentru a putea rezolva clasele de profesional. Noi suntem destul de pesimiști că se va rezolva problema aceasta din toamnă. În județul Dâmbovița nu se atinge 35%, ci va fi undeva la 24 – 25%. Ideea de a revigora învățământul profesional este mai veche și chiar binevenită, dar nu brusc…. Vor fi școli profesionale… Se va impune și introducerea treptei a II-a de liceu, așa cum era înainte, dar acest lucru nu are cum să fie de anul acesta, pentru că nu permite legea, ci peste patru ani’’, a declarat prof. Emil Poamă, președintele Sindicatului Liber Învățământ (SLI) Dâmbovița.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro