ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Decindeni într-un mod inedit (FOTO)

Ziua Universală a Iei (24 iunie), o iniţiativă „La Blouse Roumaine”, răspândită de câţiva ani atât în România, cât şi în alte ţări, a fost sărbătorită de dâmbovițeanca Cristina Ilie într-un mod aparte. Ieri, pe 23 iunie, tânăra originară din localitatea Dragomirești, sat Decindeni, i-a invitat pe copiii din satul său natal să îmbrace una dintre iile din colecția sa de peste 100 de bluze, cu care a transformat casa părintească într-un mic muzeu, cu care satul se mândrește.

Mă bucur să văd că din ce în ce mai multe persoane îmbracă ia românească şi se mândresc cu ea atât în România, cât şi peste hotare. În acelaşi timp, rămân la părerea că ia ar trebui purtată nu numai în zile de sărbătoare (ziua iei, 1 decembrie, serbări, evenimente), ci şi în viaţa de zi cu zi. În podul casei din comuna Dragomireşti, sat Decindeni, acolo unde am amenajat alături de părinţii mei un mic muzeu cu costume populare şi obiecte de etnografie şi folclor, am sărbătorit Ziua Iei. Mai mulţi copii din sat au vizitat casa-muzeu şi au dorit să îmbrace costume populare. După ce le-am oferit costume, am ieşit cu toţii pe uliţă şi am fost admiraţi de localnici. Pentru câteva minute, strada a fost plină de copilărie, zâmbet şi tradiţie. De fiecare dată când îmbrac ie sau costum popular sunt mândră şi sunt bucuroasă când văd că din urmă vin tineri care apreciază portul din bătrâni– Cristina Ilie.

ie 11650778_907666689292330_1463602125_n 11651047_907666685958997_656527563_n 11651346_907666675958998_1678303965_n 11655192_907666679292331_100863484_n 11660447_907666755958990_1315872315_o 1003601_669951203063881_5922968863322016367_n 1536684_669951356397199_3304541292656758085_n 1451487_669951199730548_6154096275640452174_n

FOTO: pagina de Facebook Cristina Ilie

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media