ortooxacell kiss2022.gif Flax

Vineri, de Izvorul Tămăduirii, credincioșii sunt așteptați la Hramul Mănăstirii Nucet

 Vineri, 17 aprilie 2015, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tãmãduirii, Arhiepiscopia Târgoviştei, împreună cu Mânăstirea  Nucet, invită credincioşii să participe, în număr cât mai mare, la hramul mânăstirii,începând cu ora 8.00.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la, deja, tradiţionalul loc, intitulat  “Fântâna de leac”, unde, nu doar cu această ocazie, ci şi în tot timpul anului, mulţi pelerini vin, pentru a lua apã sfinţitã.
Biserica Mânãstirii Nucet  este un vechi şi cunoscut monument istoric ce a fost ctitorit de către Gherghina Pârcălab, unchiul lui Radu cel Mare, şi de către soţia sa Neaga, fiind edificată pe locul unde Sfântul Nicodim de la Tismana, ori, probabil, ucenici ai sãi au întemeiat Mânãstirea Nucet, aproximativ, în jurul anului 14 00.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media