Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi…
Din ŞAIZECIŞIŞASE…
1.
Cu tine
săptămâna
avea
aproape mereu
şapte duminici.
Căldura trupului tău
mă făcea să visez
la băile acelea fierbinţi
în care odinioară romanii
îşi tăiau jugularele,
uitându-se apoi
la şuvoiul de sânge
ce înroşea apa
cu voluptatea unor esteţi.
Acum
între noi e o scară
veche de grădinar
pe care nimeni nu ştie
cine şi pentru ce
a aşezat-o acolo.
Stăm în
capul oaselor şi
vorbim.
Ca doi deportaţi
care beau ceai
într-o izbă siberiană
sub fotografia îngălbenită a
ţarului.
2.
O duminică lungă
ca o zi de foamete în
somalia.
Au plecat pe rând
femeile, frunzele şi
copacii.
S-au dus
pe apa sâmbetei
şi metaforele, ca
bărcuţele de hârtie
ale unui copil.
Ultima a plecat poezia, lăsându-mă
cu scrumiera şi cu pisicile.
3.
Fotografiile noastre de anul trecut
sunt mai frumoase ca noi.
Eu între timp
am făcut burtă. Scriu
despre mirosul şi gustul
florilor de salcâm din
copilărie.
Îmi privesc oasele mâinilor
şi îmi spun: „Câtă mizerie!
66 de ani au trecut
ca 66 de
vagoane de marfă.”
Pe stradă
plouă frumos,
iar apa clocoteşte în ceainic
degeaba.
4.
Mă pregătesc
să plec în exil
pe o insulă mică.
Nu am nevoie
decât de o lampă
şi o masă de scris.
Şi fiindcă oamenii
nu-mi mai spun de
multă vreme
nimic
voi încerca
să mă împrietenesc cu
delfinii.
Voi scrie poeme
pe un peşte uscat
cum am citit într-o carte
că fac laponele înţelepte.
Iar noaptea
voi privi uneori Carul Mare
şi-mi voi spune în barbă:
„Da, pesemne singurătatea
s-a născut pe vremuri
în steaua aceea.”
5.
Mie poezia
mi-a făcut
numai rău,
mi-a amputat
toate organele,
mi-a furat
până și
saliva din gură,
până și
aerul din plămâni.
Pe mine
poezia
m-a făcut om.
Poezii mai de demult…
1.
birtașul din dristor
El e frumos
ca o fabrică de spirt în
amurg.
În loc de bani.
îl plătesc cu
bucăți din ficatul ăsta,
vânăt, negru aproape,
predispus la ciroză.
2.
Iată-mă:
stau într-o
cameră
plină de molii
iar ceea ce caut
e mereu în
cealaltă cameră.
Singurătatea aici e
ca o latrină de țară
în care nici măcar
n-ai cu ce
te șterge la fund.
4.
E un castan la poartă şi-n curte e un nuc
Noi facem în verandă baloane de clăbuc
Şi spunem că veranda e submarinul Dox
Pe lângă gard bunica a pus un strat de flox
Iar camera din faţă e dată cu chirie
În timpul verii mama găteşte-n magazie
Ba supă cu găluşte ba angemacht de pui
La noi pe stradă lumea prânzeşte-ncă burjui
Şi poţi să cumperi carne din când în când la negru
Vând gâşte îndopate ţăranii din Sâmpetru
Cu pălării de paie iar dincolo de ştrec
La doamna Ida-n curte se dă pe şest berbec
Petreasca vinde lapte şi unt pe mai-nimica
În camera din faţă s-au instalat Anica
Şi fata ei lungană cu un picior infirm
Ce-i bună şi mă duce duminica la film
Iar sub bărbie are un început de guşe
În magazie mama bea vin de corcoduşe
În timp ce tăvălite prin ou şi prin făină
Se perpelesc pe plită pârjoale de găină
Vecinii umblă-ncolo şi-ncoace fără scopos
Le întîlnesc pe Clotho Lakesis şi Atropos
Pictate cu bronz-aur pe firma unde scrie
Citeţ şi caligrafic I. Şandor. Croitorie
Se uită-n sus pe urmă şi toţi privesc năuc
Plutind deasupra străzii baloane de clăbuc
Şi-atunci când bate vântul chiar zmeie de hârtie
Pe timpul verii mama găteşte-n magazie
Iar fusta ei de casă e verde ca urzica
Pe fata cea lungană o cheamă Valerica
5.
O mahalaua mea cu melodrame
O mahalaua mea cu comedii
Unde veneau pe vremuri panorame
Şi consumau vecinele tării
Vârtos condimentate în cămară
/Ce anason! Ce chimion sublim!/
Şi-şi înşelau în fiecare seară
Cu alţi bărbaţi bărbaţii legitimi
Iar fetele sâlhui ca buruiana
Îşi arătau buricul pârguit
O mahala iubeaţă unde Leana
Lui Tampa din amor s-a otrăvit
Şi au jelit-o foarte tare fraţii
/Pe unu-apoi l-au luat şi l-au închis/
O mahala unde se fac libaţii
Cu vermut şi cu verde de paris
Şi-n care ca un fel de Peter Schlemihl
Venit să locuiască-n Suburbiu
Pe braţul său subţire domnul Emil
Îşi duce umbra ca pe-un pardesiu
O mahala cu fum posac de pipă
Şi crâncene duminici de guleai
În care Mimi suferă de gripă
Şi-i tristă ca un dric cu patru cai
Petreasca s-a făcut bisericoasă
Şi-şi scarpină găinile pe moţ
Mai arde la soroace câte-o casă
Mai dă la Breckner spargere vreun hoţ
O mahalaua mea cosmopolită
Unde e mare tartor Fischer Fritz
Ce umblă cu o vulpe îmblânzită
Iar cofetarii scriu pe biscuiţi
Urări de viaţă lungă la cucoane
Femeile de casă fac peltea
Râtanii se preumlă pe maidane
E cincizeci de bănuţi o acadea
Miroase-n prăvălii a scorţişoară
Săsoaicele din Prejmer vând gulii
Iar domnul Emil cântă la ghitară
Ramonazărilestrandafirii
Băbuţele vorbesc domol în pilde
Şi au cutii batave de cafea
Iar câteodată domnişoara Hilde
Îl ia pe Fischer Fritz la cinema
Anichitoaia-i veşnic suferindă
Şi prin grădini cresc tufe de leuşteam
O mahalaua mea cu fanţi de ghindă
Amorezaţi de Ici Totoian
Şi unde costumaţi ca nişte angeli
Noi învăţăm ca fără mult tam-tam
Să facem din tristeţe zahăr candel
Şi din melancolie marţipan
O mahalaua mea de zahăr candel
O mahalaua mea de marţipan
Facebook
WhatsApp
TikTok
