Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
din SĂRBĂTORIILE NEPUTINȚEI
Cu bărbile mâncate de rugină
Cum adăstăm parcă lipiţi de bar
În crâşmă – ca-ntr-o ruină de uzină –
Pătrunde ruina unui proletar
Asemenea pictaţilor pe ziduri
Sub şapca lui boţită de velur
El parcă poartă fabrica în riduri
Şi comunismul scris pe bătături
Şi-n ochi cu-o mahmureală cenuşie
Scobindu-şi buzunarul îndelung
Comandă cea mai ieftină tărie
Iar masa crâşmei i se pare strung
Iar după trei cinzeci şi încă una
Boscorodind ceva încetişor
Îşi scoate şapca să salute luna
Ce i se pare piesă de tractor
Şi-i cald în crâşmă ca-ntr-o clocitoare
Iar ce vedem ni se năzare vis
Acum când toată clasa muncitoare
S-a dus încet-încet în paradis
Şi-n discoteci unde coboară seara
Precum un iz de bitter amărui
Într-un tricou pictat cu Che Guevara
Se simte bine puiul de burjui
2.
Punându-mi trist jobenul pe-o ureche
/Dă iama falimentul prin dugheni/
Şi dichisit în Crai de Curtea-Veche
O să te-aştept deseară-n Gabroveni
Şi ca să crape fierea în băcanii
Ce mucezesc agonisind pitaci
O să te duc să bei cu barosanii
La cea mai scumpă crâşmă din Covaci
Să prăznuim prin târg de toată groaza
Sorbind rachiu vârtos de pipărmint
Şi o să-ţi iau odaie-n Mântuleasa
Schimbând la negru drahme de argint
Iar noaptea când agia face razii
O să mă vezi trăgând dintr-un trabuc
Şi zgribulit în fracul lui Pantazi
Cum pierd la stos localul lui Manuc
Iar de-mi cănesc mustăţile şi chica
Precum un terchea-berchea de doi bani
E ca să-i pic cu tronc la Raşelica
A mai vampiră damă din Lipscani
3.
Din ochii ei năştea o ceaţă rea
Cum se-arăta-n Subur pe la chermese
Şi când ca Lorelei se pieptăna
Sosind apoi – lunatică – la mese
Aidoma unui fum vrăjitoresc
Drapată strâns în horbotele-i bete
Iar şalul ca un roşu arabesc
Plutea prin smogul gros din cabarete
De parcă al fermatelor menisc
Ar tatua pe braţe trubadurii
Iar chipul ei părea un obelisc
Acoperit de mâl şi holoturii
Un trandafir pe umărul ei gol
Se ofilea şi degetele-i boante
Băteau între pahare cu picior
Bezmetice solfegii în andante
Ca-ntr-o beţie tristă cu eter
Rotea spre noi priviri încercănate
Venită din Parisul lui Baudelaire
Cu sâni precum corăbii turmentate
Şi cine-i săruta obrajii traşi?
Şi cine-a petrecut-o pân’ la scară?
Umplea un fov cenaclu de apaşi
Muzeul figurinelor de ceară
Prin care ea trecuse somnambul
Drapată strâns în horbote şi-n vicii
Chemându-ne pe rând să-i fim emuli
Didascali ai cernitelor delicii
Imunde clime bântuiau prin săli
Lumini de bal îşi iscăleau diata
Iar prinţii pluvioaselor cămări
Strigau cu toţii: „O Non Satiata!”
La mese negre se plângea venal
Sclipeau ciudat ferestre scufundate
Pe umeri ea avea un roşu şal
Şi sâni precum corăbii turmentate
4.
Canţona coţcarului fără noroc
Într-o nefastă marţi de dimineaţă
Trecută-n călindar cu parapon
M-a întrebat o şleampătă de ţaţă:
-Jucăm conţina oarbă mă Pampon?
Cu un batic legată peste falcă
Şi frântă pe din două la mijloc
Mi se păruse mie poamă acră
Cu toate astea m-apucai să joc
Coţcară baba! Leoarcă de sudoare
Şi să spun drept puţin la faţă tras
Făcând cu limba cruce frăţioare
Cercai să scot din mânecă un as
Dar ţi-ai găsit! Mă dibui spurcata
Şi scoţând foc pe nară ca un drac
Mi-a apucat cu labele cravata
Şi m-a pocnit cu capul în stomac
-Te bat cu riga boaită venetică!
-Mă baţi cu riga? Să avem pardon!
Şi cu piciorul ei ca o surcică
Îmi trase una-n noadă prin palton
-Nu face pe nebunul! Dă pitacii!
I-am dat tot ce aveam în buzunar
-Aşa! Şi-acuma leapădă-ţi nădragii
Dă-mi gheată parapliu şi brăcinar!
De mă trezii gol puşcă în odaie
Culcat pe spate parcă rupt în trei
Iar baba – dintr-un jilţ scalâmb de paie –
Îmi făcea vânt uşor cu coada ei
Pe urmă-mi porunci s-o iau în cârcă
(Aşa faci gloabă dintr-un biet coţcar!)
Şi îmi striga bicisnica de hârcă:
La bulivar Pampon la bulivar!
De asta-i sfătuiesc pe toţi fârtaţii
Ce şed pe canapea şi sorb la şvarţ:
Oricât aţi fi de dornici de libaţii
Să nu jucaţi conţina oarbă marţi
Că vine farmazoanca şi vă schimbă
Strâmbând din nas numai aşa un pic
Sau bălmăjind descântece sub limbă
Din fercheşi tişti în fercheşi cai de dric
5.
Cântec cu bolnavul închipuit
Legat cum se cuvine peste şale
Cu-al soaţei mele şal cam ponosit
Aş vrea să fiu un plin de nevricale
Şi arţăgos bolnav închipuit
Şi sus pe o noptieră cu flacoane
Fiole şi clistire azurii
Pentru gonit ţânţarii plini de toane
Să am şi-un plici din puf de colibri
Iar nişte servitoare (Ce ursuze!)
Numite Madelon şi Antoinette
Să ardă spirt albastru în ventuze
Şi să mă bată măr la tabinet
Purtând pe cap o scufă stacojie
Şi-n plăpumi moi de puf înfăşurat
Borcanele cu lipitori să-mi fie
Mereu la îndemână lângă pat
Sau înghiţind extrasele de peşte
Cu o spatulă cât un bob de mei
Să denumesc gălbeaza latineşte
Întru deliciul medicilor mei
Şi-n timp ce miaun că mă doare splina
Şi nişte cataplasme calde cer
Să-mi cerceteze doftorii urhhhina
Taman ca-n Le Malade Imaginaire
TĂLMĂCIRI
Jacques Prévert
1.
Cartier liber
Mi-am pus chipiul în colivie
şi am ieşit purtând pe cap
pasărea
Aşadar
nu mă saluţi
a întrebat comandantul
Nu
nu te salut
a răspuns pasărea
Bine
scuză-mă dar credeam că o să mă saluţi totuşi
a spus comandantul
Da îţi primesc scuzele oamenii se mai pot şi înşela
zise atunci pasărea
2.
Şopârla
Şopârla iubirii
A fugit iar
Mi-a lăsat coada ei între degete
Şi a făcut bine
Aş fi vrut s-o păstrez pentru mine
3.
Ca să pictaţi pasărea
Trebuie să pictaţi mai întâi
o colivie cu uşiţa deschisă
pe urmă pictaţi
ceva drăguţ
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
pentru pasăre
rezemaţi apoi pânza de un copac
într-o grădină
într-o dumbravă
într-o pădure
ascundeţi-vă după copac
fără să spuneţi nimic
fără să vă mişcaţi
Uneori pasărea vine îndată
dar pot trece ani mulţi înainte să se
decidă
Nu vă descurajaţi
aşteptaţi
aşteptaţi ani mulţi dacă trebuie
faptul că pasărea vine
mai devreme sau mai târziu
nu are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea vine
dacă vine
păstraţi cea mai adâncă tăcere
aşteptaţi ca pasărea să intre în colivie
şi după de a intrat
închideţi uşor uşiţa cu pensula
pe urmă ştergeţi toate gratiile una cîte una
având grijă să nu atingeţi nici o pană a păsării
Pictaţi apoi cu grijă copacul
alegând cea mai frumoasă din crengile lui pentru pasăre
pictaţi de asemenea frunzele verzi şi răcoarea vântului
pulberea soarelui
foşnetul micilor animale prin iarbă în căldura văratică
şi aşteptaţi ca pasărea să se decidă să cânte
Dacă nu cântă
e semn rău
semn că tabloul e prost
dar dacă începe să cânte e un semn bun
semn că puteţi să vă iscăliţi
atunci smulgeţi uşor cu blândeţe
o pană a păsării
şi scrieţi-vă numele jos în colţul tabloului
Cântecul melcilor care merg la înmormântare
La înhumarea unei frunze
Au plecat doi melci, prin toamne.
Au cochiliile cernite
Şi panglici de doliu pe coarne.
Treceau cum trec melcii în doliu
Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârşit au ajuns
Se făcuse a primăvară
Frunzele care fuseră moarte
Înviaseră toate deja
Iar melcii (erau doi mi se pare)
S-au pus ofuscaţi acana
Când soarele iată apare
Şi spune pe-un ton radios
Nu vă fie cu supărare
De ce nu vreţi să staţi jos
Luaţi şi o halbă de bere
Dacă aşa v-aţi decis
Şi luaţi de vă face plăcere
Şi-un autocar spre Paris.
O să vedeţi toată ţara,
Dar doliul lăsaţi-l deoparte
De ce să vă-ntunece ochiul
Această tristeţe de moarte
Mereu îmi păreau cam pocite
Poveştile vechi cu sicrie
Sunt slute deloc nu-s drăguţe
Obrazul vreau roz să vă fie
Să fie în fine ca viaţa
Şi tocmai atunci animalele
Şi iarba şi pomii cei falnici
Cântară să-ţi spargă timpanele
Un cântec de vară sălbatic
Cu iarbă şi greieri şi sori
Şi toţi se-mbătară năpraznic
Şi toţi erau foarte matoli
Iar melcii de care vorbirăm
S-au dus pe la casele lor,
S-au dus copleşiţi de emoţii,
Ferice cu pasul uşor
Şi cum cam băuseră bere
Uitaţi cum se clatină-n drum
Dar luna de-acolo din ceruri
De ei se grijeşte acum
Facebook
WhatsApp
TikTok
