kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie

Poezii de ieri și de azi

1.

din SĂRBĂTORIILE NEPUTINȚEI

Cu bărbile mâncate de rugină

Cum adăstăm parcă lipiţi de bar

În crâşmă – ca-ntr-o ruină de uzină –

Pătrunde ruina unui proletar

Asemenea pictaţilor pe ziduri

Sub şapca lui boţită de velur

El parcă poartă fabrica în riduri

Şi comunismul scris pe bătături

Şi-n ochi cu-o mahmureală cenuşie

Scobindu-şi buzunarul îndelung

Comandă cea mai ieftină tărie

Iar masa crâşmei i se pare strung

Iar după trei cinzeci şi încă una

Boscorodind ceva încetişor

Îşi scoate şapca să salute luna

Ce i se pare piesă de tractor

Şi-i cald în crâşmă ca-ntr-o clocitoare

Iar ce vedem ni se năzare vis

Acum când toată clasa muncitoare

S-a dus încet-încet în paradis

Şi-n discoteci unde coboară seara

Precum un iz de bitter amărui

Într-un tricou pictat cu Che Guevara

Se simte bine puiul de burjui

 

2.

Punându-mi trist jobenul pe-o ureche

/Dă iama falimentul prin dugheni/

Şi dichisit în Crai de Curtea-Veche

O să te-aştept deseară-n Gabroveni

Şi ca să crape fierea în băcanii

Ce mucezesc agonisind pitaci

O să te duc să bei cu barosanii

La cea mai scumpă crâşmă din Covaci

Să prăznuim prin târg de toată groaza

Sorbind rachiu vârtos de pipărmint

Şi o să-ţi iau odaie-n Mântuleasa

Schimbând la negru drahme de argint

Iar noaptea când agia face razii

O să mă vezi trăgând dintr-un trabuc

Şi zgribulit în fracul lui Pantazi

Cum pierd la stos localul lui Manuc

Iar de-mi cănesc mustăţile şi chica

Precum un terchea-berchea de doi bani

E ca să-i pic cu tronc la Raşelica

A mai vampiră damă din Lipscani

 

3.

Din ochii ei năştea o ceaţă rea

Cum se-arăta-n Subur pe la chermese

Şi când ca Lorelei se pieptăna

Sosind apoi – lunatică – la mese

Aidoma unui fum vrăjitoresc

Drapată strâns în horbotele-i bete

Iar şalul ca un roşu arabesc

Plutea prin smogul gros din cabarete

De parcă al fermatelor menisc

Ar tatua pe braţe trubadurii

Iar chipul ei părea un obelisc

Acoperit de mâl şi holoturii

Un trandafir pe umărul ei gol

Se ofilea şi degetele-i boante

Băteau între pahare cu picior

Bezmetice solfegii în andante

Ca-ntr-o beţie tristă cu eter

Rotea spre noi priviri încercănate

Venită din Parisul lui Baudelaire

Cu sâni precum corăbii turmentate

Şi cine-i săruta obrajii traşi?

Şi cine-a petrecut-o pân’ la scară?

Umplea un fov cenaclu de apaşi

Muzeul figurinelor de ceară

Prin care ea trecuse somnambul

Drapată strâns în horbote şi-n vicii

Chemându-ne pe rând să-i fim emuli

Didascali ai cernitelor delicii

Imunde clime bântuiau prin săli

Lumini de bal îşi iscăleau diata

Iar prinţii pluvioaselor cămări

Strigau cu toţii: „O Non Satiata!”

La mese negre se plângea venal

Sclipeau ciudat ferestre scufundate

Pe umeri ea avea un roşu şal

Şi sâni precum corăbii turmentate

 

4.

Canţona coţcarului fără noroc

Într-o nefastă marţi de dimineaţă

Trecută-n călindar cu parapon

M-a întrebat o şleampătă de ţaţă:

-Jucăm conţina oarbă mă Pampon?

Cu un batic legată peste falcă

Şi frântă pe din două la mijloc

Mi se păruse mie poamă acră

Cu toate astea m-apucai să joc

Coţcară baba! Leoarcă de sudoare

Şi să spun drept puţin la faţă tras

Făcând cu limba cruce frăţioare

Cercai să scot din mânecă un as

Dar ţi-ai găsit! Mă dibui spurcata

Şi scoţând foc pe nară ca un drac

Mi-a apucat cu labele cravata

Şi m-a pocnit cu capul în stomac

-Te bat cu riga boaită venetică!

-Mă baţi cu riga? Să avem pardon!

Şi cu piciorul ei ca o surcică

Îmi trase una-n noadă prin palton

-Nu face pe nebunul! Dă pitacii!

I-am dat tot ce aveam în buzunar

-Aşa! Şi-acuma leapădă-ţi nădragii

Dă-mi gheată parapliu şi brăcinar!

De mă trezii gol puşcă în odaie

Culcat pe spate parcă rupt în trei

Iar baba – dintr-un jilţ scalâmb de paie –

Îmi făcea vânt uşor cu coada ei

Pe urmă-mi porunci s-o iau în cârcă

(Aşa faci gloabă dintr-un biet coţcar!)

Şi îmi striga bicisnica de hârcă:

La bulivar Pampon la bulivar!

De asta-i sfătuiesc pe toţi fârtaţii

Ce şed pe canapea şi sorb la şvarţ:

Oricât aţi fi de dornici de libaţii

Să nu jucaţi conţina oarbă marţi

Că vine farmazoanca şi vă schimbă

Strâmbând din nas numai aşa un pic

Sau bălmăjind descântece sub limbă

Din fercheşi tişti în fercheşi cai de dric

 

5.

Cântec cu bolnavul închipuit

Legat cum se cuvine peste şale

Cu-al soaţei mele şal cam ponosit

Aş vrea să fiu un plin de nevricale

Şi arţăgos bolnav închipuit

Şi sus pe o noptieră cu flacoane

Fiole şi clistire azurii

Pentru gonit ţânţarii plini de toane

Să am şi-un plici din puf de colibri

Iar nişte servitoare (Ce ursuze!)

Numite Madelon şi Antoinette

Să ardă spirt albastru în ventuze

Şi să mă bată măr la tabinet

Purtând pe cap o scufă stacojie

Şi-n plăpumi moi de puf înfăşurat

Borcanele cu lipitori să-mi fie

Mereu la îndemână lângă pat

Sau înghiţind extrasele de peşte

Cu o spatulă cât un bob de mei

Să denumesc gălbeaza latineşte

Întru deliciul medicilor mei

Şi-n timp ce miaun că mă doare splina

Şi nişte cataplasme calde cer

Să-mi cerceteze doftorii urhhhina

Taman ca-n Le Malade Imaginaire

TĂLMĂCIRI

Jacques Prévert

1.

 

Cartier liber

Mi-am pus chipiul în colivie

şi am ieşit purtând pe cap

pasărea

Aşadar

nu mă saluţi

a întrebat comandantul

Nu

nu te salut

a răspuns pasărea

Bine

scuză-mă dar credeam că o să mă saluţi totuşi

a spus comandantul

Da îţi  primesc scuzele oamenii se mai pot şi înşela

zise atunci pasărea

2.

 

Şopârla

Şopârla iubirii

A fugit iar

Mi-a lăsat coada ei între degete

Şi a făcut bine

Aş fi vrut s-o păstrez pentru mine

3.

Ca să pictaţi pasărea

Trebuie să pictaţi mai întâi

o colivie cu uşiţa deschisă

pe urmă pictaţi

ceva drăguţ

ceva simplu

ceva frumos

ceva de folos

pentru pasăre

rezemaţi apoi pânza de un copac

într-o grădină

într-o dumbravă

într-o pădure

ascundeţi-vă după copac

fără să spuneţi nimic

fără să vă mişcaţi

Uneori pasărea vine îndată

dar pot trece ani mulţi înainte să se

decidă

Nu vă descurajaţi

aşteptaţi

aşteptaţi ani mulţi dacă trebuie

faptul că pasărea vine

mai devreme sau mai târziu

nu are nici o legătură

cu reuşita tabloului

Când pasărea vine

dacă vine

păstraţi cea mai adâncă tăcere

aşteptaţi ca pasărea să intre în colivie

şi după de a intrat

închideţi uşor uşiţa cu pensula

pe urmă ştergeţi toate gratiile una cîte una

având grijă să nu atingeţi nici o pană a păsării

Pictaţi apoi cu grijă copacul

alegând cea mai frumoasă din crengile lui pentru pasăre

pictaţi de asemenea frunzele verzi şi  răcoarea vântului

pulberea soarelui

foşnetul micilor animale prin iarbă în căldura văratică

şi aşteptaţi ca pasărea să se decidă să cânte

Dacă nu cântă

e semn rău

semn că tabloul e prost

dar dacă începe să cânte e un semn bun

semn că puteţi să vă iscăliţi

atunci smulgeţi uşor cu blândeţe

o pană a păsării

şi scrieţi-vă numele jos în colţul tabloului

 

Cântecul melcilor care merg la înmormântare

La înhumarea unei frunze

Au plecat doi melci, prin toamne.

Au cochiliile cernite

Şi panglici de doliu pe coarne.

Treceau  cum trec melcii în doliu

Prin cea mai tomnatică seară

Dar când în sfârşit au ajuns

Se făcuse a primăvară

Frunzele care fuseră moarte

Înviaseră toate deja

Iar melcii (erau doi mi se pare)

S-au pus ofuscaţi acana

Când soarele iată apare

Şi spune pe-un ton radios

Nu vă fie cu supărare

De ce nu vreţi să staţi jos

Luaţi şi o halbă de bere

Dacă aşa v-aţi decis

Şi luaţi de vă face plăcere

Şi-un autocar spre Paris.

O să vedeţi toată ţara,

Dar doliul lăsaţi-l deoparte

De ce să vă-ntunece ochiul

Această tristeţe de moarte

Mereu îmi păreau cam pocite

Poveştile vechi cu sicrie

Sunt slute deloc nu-s drăguţe

Obrazul vreau roz să vă fie

Să fie în fine ca viaţa

Şi tocmai atunci animalele

Şi iarba  şi pomii cei falnici

Cântară să-ţi spargă timpanele

Un cântec de vară sălbatic

Cu iarbă şi greieri şi sori

Şi toţi se-mbătară năpraznic

Şi toţi erau foarte matoli

Iar melcii de care vorbirăm

S-au dus pe la casele lor,

S-au dus copleşiţi de emoţii,

Ferice cu pasul uşor

Şi cum cam băuseră bere

Uitaţi cum se clatină-n drum

Dar luna de-acolo din ceruri

De ei se grijeşte acum

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media