Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Am 67 de ani.
Am fost multă vreme
constructor de
dirijabile
într-o republică
maoistă.
Am spălat
chiloţii murdari
ai istoriei.
Am vrut
să cresc fluturi
într-un crater din lună
şi n-am reuşit.
Duc în spinare ceva
mic şi uscat
ca mumia unei
pisici.
2.
Pădurea e
tot mai rară.
Stau pe o
buturugă
cu capul în mâini.
Aici se auzeau altădată
glasurile copiilor:
Lia
care s-a măritat
cu şeful de gară,
Peter
care a murit tânăr
într-o clinică din Germania,
Radu
pe care l-a doborât
cancerul la stomac,
Dora care acum
o fermă modestă
în statul american
Illinois.
Şi fetiţa acea
cu buză de iepure
îmbrăcată totdeauna
în alb
care apărea uneori
din senin
şi nu ştia nimeni
nici cum o cheamă
nici a cui e.
Pădurea e
tot mai rară.
Şi deasupra
se rotesc
cercuri negre de ciori.
Doamne,
ce perete subţire
mă mai desparte de moarte.
3.
S-a făcut
din nou dimineaţă.
Parcă am bea
dintr-o singură ceaşcă
aceeaşi cafea
de o mie de ani.
Este linişte.
Se aud doar trosnind
duşumele.
Se aude doar torsul
unei pisici nevăzute
pe care o ţii pe genunchi.
Astăzi eşti
puţin tristă.
Mi se pare că semeni
cu un peisaj din Laponia.
Poezii mai de demult…
1.
Canţona coţcarului fără noroc
Într-o nefastă marţi de dimineaţă
Trecută-n călindar cu parapon
M-a întrebat o şleampătă de ţaţă:
-Jucăm conţina oarbă mă Pampon?
Cu un batic legată peste falcă
Şi frântă pe din două la mijloc
Mi se păruse mie poamă acră
Cu toate astea m-apucai să joc
Coţcară baba! Leoarcă de sudoare
Şi să spun drept puţin la faţă tras
Făcând cu limba cruce frăţioare
Cercai să scot din mânecă un as
Dar ţi-ai găsit! Mă dibui spurcata
Şi scoţând foc pe nară ca un drac
Mi-a apucat cu labele cravata
Şi m-a pocnit cu capul în stomac
-Te bat cu riga boaită venetică!
-Mă baţi cu riga? Să avem pardon!
Şi cu piciorul ei ca o surcică
Îmi trase una-n noadă prin palton
-Nu face pe nebunul! Dă pitacii!
I-am dat tot ce aveam în buzunar
-Aşa! Şi-acuma leapădă-ţi nădragii
Dă-mi gheată parapliu şi brăcinar!
De mă trezii gol puşcă în odaie
Culcat pe spate parcă rupt în trei
Iar baba – dintr-un jilţ scalâmb de paie –
Îmi făcea vânt uşor cu coada ei
Pe urmă-mi porunci s-o iau în cârcă
(Aşa faci gloabă dintr-un biet coţcar!)
Şi îmi striga bicisnica de hârcă:
La bulivar Pampon la bulivar!
De asta-i sfătuiesc pe toţi fârtaţii
Ce şed pe canapea şi sorb la şvarţ:
Oricât aţi fi de dornici de libaţii
Să nu jucaţi conţina oarbă marţi
Că vine farmazoanca şi vă schimbă
Strâmbând din nas numai aşa un pic
Sau bălmăjind descântece sub limbă
Din fercheşi tişti în fercheşi cai de dric
2.
Ni-s faste carapacele de os
Ne pregătim de sărbători postume
Şi n-avem tărtăcuţe de prisos
E ceea ce se cheamă metalume
Frumoasă-i viaţa când o dai cu clei
Vocalele de degete mă muşcă
Eu sunt dresorul cel mai trist de lei
Şi am o invizibilă biciuşcă
Ce spuneţi de-acest cosmos perimat?
Vă pup inexistenţa domnişoară
Aici în casă veţi vedea pictat
Tot ce vedeaţi pictat şi de afară
Trăim pe-o coajă-ngustă de cartof
Ne conservăm în spirt şi în truisme
Vă felicit pentru acest pantof
Făcut /pe cât pricep/ din silogisme
Şi de-o să daţi stimate doamne sârg
Veţi admira prin seara flenduroasă
Cu ce sofism se-ntoarce de la târg
A retorului soaţă credincioasă
Tălmăciri…
1.
rimbaud
Surorile de caritate
Bărbatul jun, cu ochiul sclipind, cu pielea brună
Ce-ar trebui să umble fălos de trupu-i nud,
Şi adorat să fie, sub clarul vast de lună,
În Persia de-un Geniu, de-un Zeu necunoscut,
Plin de avânt, cu graţii ciudate de fecioară,
Cu primele lui ţâfne, cu-ncrâncenarea-n stei,
La fel ca marea jună, în nopţile de vară,
Zbătându-se-n culcuşul de diamant al ei,
Bărbatul jun, cu silă de lumea răutăcioasă,
În inima lui simte un zvâcnet crud, tehui,
Şi chinuit de-o rană ce-i veşnic dureroasă
O soră-infirmieră visează-n preajma lui.
Dar, sac de măruntaie şi-nduioşare vană,
Femeie, nu poţi soră miloasă să îi fii
Şi nici privirea-ţi neagră, nici umbra roşcovană
Ce-ţi doarme pe sub pântec, nici sânii tăi zglobii.
O, oarbă cu pupile de somn întruna grele,
Te-mbrăţişăm şi totuşi noi ştim că după soi
Eşti doar o purtătoare frumoasă de mamele,
Şi-n vâlvora pasiunii atârni mereu de noi
Iar ura ta, ranchiuna, leşinurile toate
Cruzimile pe care le-ai suferit aoar,
Ni le restitui, Noapte, dar fără răutate,
Ca pe-un prisos de sânge pe care-l verşi lunar.
Ci-n clipa când femeia să-l înspăimânte pare,
Cu-ndemnul ei la viaţă, la faptă, la amor,
Se-arată Muza verde, Dreptatea arzătoare
Şi-ncep să îl supună la chinurile lor.
De linişti şi splendoare cu mintea răvăşită,
Surorile îl lasă pustiu şi părăsit,
Tânjind după ştiinţă, iar fruntea lui rănită
Îşi caută-n Natură un loc de poposit
Dar neagra alchimie şi studiile sfinte
N-atrag defel rănitul aflat la mare chiu;
Cumplite solitudini că dau năvală simte,
Ci, tot frumos şi fără vreo silă de sicriu,
Crezând în ţeluri vaste, în Căi către departe,
Ce traversează noaptea şi se afundă-n hău,
Te cheamă doar pe tine, misterioasă Moarte,
Drept soră milostivă la căpătâiul său.
2.
rimbaud
Leneşă juneţe,
Ce mi se-nrobi,
Din delicateţe
Viaţa-mi prăpădii.
Ah! Să vină zile
Pline de iubire!
Spus-am: fugi de toate,
Nevăzut să fii,
Fără de făgade
În marii bucurii
Poate vremea vie
Pentru pustnicie.
De-atâta răbdare
Toate le-am uitat.
Chinuri şi-nspăimare
Cerul le-a luat
Şi-o sete buiacă
Vinele îmi seacă.
Astfel şi-o Livadă
Părăsită, vai,
Infloreşte toată
De neghíni şi scai
Date drept prinoase
Muştelor scârboase.
Sufletu-mi, mâhnitul,
Cel rămas vădan,
Are numai chipul
Maicii Notre-Dame.
Ne-om ruga fierbinte
Oare Maicii Sfinte?
Leneşă juneţe,
Ce mi se-nrobi,
Din delicateţe
Viaţa-mi prăpădii.
Ah! Să vină zile
Pline de iubire!
Facebook
WhatsApp
TikTok
