În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Tălmăciri
1.
Trei cântece de Maurice Maeterlink
I
Şapte fete,-n Orlamonde
(Zâna lor e moartă),
Şapte fete,-n Orlamonde,
Cată lung spre poartă.
Şapte lămpi aprind în turle
Sumbre cum e mina,
Săli descuie, patru sute, –
Nu găsesc lumina.
Peste peşteri preasonore
Dau, într-un coclaur;
Cheia porţii încuiate
E turnată-n aur.
Văd, prin crăpături, oceanul,
Spaima,-n ele, suie,
Bat la poarta-nchisă, dar li-e
Teamă s-o descuie…
II
Şi ce să-i spun eu, dacă
Va fi,-ntr-o zi, să vie?
– Că fost-am mai mult moartă,
În lipsă-i, decât vie…
Şi dacă nu mai ştie
Cine-s eu, ce-i spun oare?
– Vorbeşte-i ca o soră,
Că altfel, poate,-l doare…
Şi ce-i spun, de mă-ntreabă
Când ai plecat, şi unde?
– Inelu-mi cel de aur
I-l dai, făr’ de-a-i răspunde…
Şi dacă vrea să ştie
De ce-i pustie-odaia?
– Arată-i lampa stinsă
Şi, vraişte, poarta aia…
Şi ce, de ceasu-ţi ultim
Să-i spun, căci ţi-am stat lângă?
– Să-i spui că am surâs,
De teamă să nu plângă…
III
Dragi surori, ani mulţi, treizeci, –
Unde s-a ascuns
Căutat-am; ci treizeci,
N-au fost de ajuns…
După treizeci, talpa-mi este
Tot mai grea, de ieri ;
Unde-i el, căci pare peste
Tot şi nicăieri…
Am bătut prea multe ţări,
Dragilor surate:
Tălpile, de încălţări,
Fie-mi uşurate !
Fetelor, toiagu,-n dar,
Vouă,-n seară, lasu-l :
Măsura-v-ar, nu-n zadar,
Drumul lung şi pasul !
Poezii mai de demult…
1.
DORA MAAR – n. 22. November 1907
„Mi-era un dor,
un dor intraductibil,
intraductibil, dar amar,
amar de dor mi-era,
pe toată linia;
un dor intraductibil
prin morriña
sau añoranza,
dar amar, –
cum coaja la năramza
sălbatică, de-amar;
mi-era un dor amar
ca al lui Pablo,
amargo – el sentimiento
de quien hablo;
mi-era la fel de dor
ca lui Pablito
după femeia cea pe
care-a cam golit-o
de lacrimi, – la mujer
que llora…
Mi-era un dor de Dora
muream de dor,
de dor amar
de Dora Maar,
de dor amar
de Dora Maar,
de dor amar
de Dora Maar,
de dor amar
de…”
2.
FORSE CHE SI FORSE CHE NO
Are Queneau o fabulă cu-o gâscă
în care o felicită, pe gâscă,
că-i degrevată (fericita gâscă,
din ziua-n care pana ei de gâscă
nu se mai moaie în lichida mâzgă
a călimărilor); de sarcina-i de gâscă
datoare-o pană, cel puţin, de gâscă
scribenţilor, ce-au renunţat la gâscă,-n
favoarea minei de creion,
a tocurilor rezervoare,
a pixurilor, a maşinii
de scris şi,-adaug eu, a tastaturii
computerului care
nu prea intra, la acea oră,-n
atenţia lui Queneau, care-l ignoră
(prezent istoric!), însă nu ignoră
(idem!) că Sora Gâscă (soră
a scriitorilor şi noră
a Mamei Gâşte, ma Mère l’Oie),
e îndopată s/zilnic
pour son foie.
(2002)
Facebook
WhatsApp
TikTok
