UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu Șerban FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

Alte rimelări
1.

PSALMUL 94

(Laudă de cântare a lui David)

 

Îmbată-ni-se-n Domnul, gândul,
Mântuitorul El ne este, —
cu laude întâmpinându-L
şi psàlomi ce răsună preste…

 

Căci mare Dumnezeul este
e mare pe întreg pământul;
în mâna Lui îs ploaia, vântul
şi munţii cu văiugi şi creste;

 

a Lui e marea şi uscatul,
şi albăstrimile celeste;
a lui, de-a lungul şi de-a latul,
întreagă lumea noastră este.

 

E vremea să-i ieşim în cale,
căci Dumnezeul nostru este;
noi suntem turma bunei Sale
păşuni, iar mulţi n-au prins de veste.

 

E timpul să-I ieşim în cale,
căci Dumnezeul nostru este,
şi, dinaintea feţei Sale,
să plângem lacrimi ca aceste.

 

„Azi, dacă glasu-I auzi-veţi,
nu vă-mpietriţi în inimi peste
măsură, căci tot aia fi-veţi
cu taţii voştri din poveste,

 

povestea ispitirii Mele,-n
pustie, când m-au pus aceste
mulţimi de plozi, moşnegi, neveste,
bărbaţi, să le hrănesc pre ele.

 

Ci patru-ori zece ani, pe-aceste
limbute gloate le-am urât,
primblându-le aiurea peste
tot, până Mi s-a şi urât;

 

statornici nefiind în inemi,
fiind, în schimb prea tari la ţeste,
să nu scot la liman (în sine-Mi
jurat-am) hoardele aceste

 

ce n-or avea, nici pe departe,
de dulcea Mea odihnă, parte!”)

 

Cartea (ediţia a doua) se poate comanda aici:

Hexachordos, de Șerban Foarță

 

2.
ALTE PIEŢE, ALTE ÎNTÂMPLĂRI:
LA PLUS HAUTE TOUR

„Doamnelor golance,
domnilor golani,
netrecuţi prin lance,
încă, de ulani…”
Orişicât de chinui,
nu ştii să-l continui:

întărită, lava-n
crater taciturn, –
cântecu-ntru slava
celui mai ’nalt turn
ţi-a rămas nemai
încheiat, din mai.

Fi’ndcă o petunie,
pe pustii alei
(13 iunie
e chiar ziua ei),
i-a ieşit în cale
fluşturimii tale;

şi, cu iunie, luna
lui Cuptor, şi ea,
mângâindu-i buna
brună catifea,
tandru şi sedus,
ţi se va fi dus…

Azi, o zi de luni e
dintr-un august când
pragul lunii iunie
ţi se-ntoarce-n gând
şi te rearuncă-n
pregetosul „încă”:

Doamnelor golance,
domnilor golani,
netrecuţi prin lance,
încă, de ulani,
fie ca să mai
zăboviţi în mai, –

făr’ de-a trece, însă,-n
Gemenii nefaşti:
ci, cum lumea strânsă
ca pentru un Paşti
de azur şi aur,
stăruiţi în Taur!

şi te rearuncă-n
pregetosul „încă”:

Doamnelor golance,
domnilor golani,
netrecuţi prin lance,
încă, de ulani,

fie ca să mai
zăboviţi în mai, –

făr’ de-a trece, însă,-n
Gemenii nefaşti:
ci, cum lumea strânsă
ca pentru un Paşti

de azur şi aur,
stăruiţi în Taur!

3.
PERPETUUM MOBILE

(Lui Eugen Bunaru, prietenul meu paveldanist)

Ce, oare,-i trebuie unui cenaclu?

Zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu;
zidarului îi trebuie un şpaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu;
zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Înaltei turle-i trebuie pinaclu;
zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu…

 

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu…

Ce, oare,-i trebuie unui cenaclu?

4.
UN PANTUM – gen, prin definiţie, permutabil:

(Doamnei Mira Demetriad)

La masa cu picioare de bambus, Jugendstil,
tăblie de lac negru,-n care se şterg cocorii,
cu sora străbunicii Ariadna, Tanti Lory;
ea face pasienţe, iar eu mănânc pistil.

Tăblie de lac negru,-n care se şterg cocorii,
în ramă de pai galben, în anotimp ostil;
ea face pasienţe, iar eu mănânc pistil,
eu am căluş în gură, ea deapănă istorii.

În ramă de pai galben, în anotimp ostil,
sub un azur în care se-adună,-n pâlcuri, norii;
eu am căluş în gură, ea deapănă istorii,
ci iarna fi-va lungă, iar anul, bisextil.

Sub un azur pe care se-adună,-n pâlcuri, norii,
ca pe tăblia neagră, cu papuri în vernil;
ci iarna fi-va lungă, iar anul, bisextil,
în jurul mesei negre cu păsări iluzorii.

Tălmăciri

1.

Jorge Luis Borges

G O L E M U L

Dacă un lucru (scris e în Kratyl)
îşi are-n propriu-i nume arhetipul,
cuvântul roză-i roza însăşi, chipul
şi fi’nţa Nilului e-n vorba Nil;

 

atunci, din consonante şi vocale
compus, – un cifru ce-i inspiră spaimă
şi adoraţie celui ce-l îngaimă,
ar fi de scos din tomuri epocale.

 

Fu cunoscut, în Rai, de-Adam şi astre;
iar cabaliştii-afirmă că, din vina
păcatului, l-a-nvăluit rugina,
şi-aşa e până-n vremurile noastre.

 

Ci ingenuitatea şi ingeniul
uman n-au margini. Şi noi ştim c-a fost
un timp când neamu-ales, spre-a-i da de rost,
la lucru şi-a pus rugile şi geniul.

 

Cel cui (dar nu ca unuia ce,-n vaga
lui umbră,-ntùnecă, şi el, istoria)
vie şi verde-i e, şi azi, memoria, –
este rabinul Iuda Loew din Praga.

 

Avid să afle tot ce ştie Domnul,
rabinul se-aşternu pe permutaţii
de litere şi alte combinaţii,
până-ntr-o zi când, răsplătit, nesomnul

 

îi va fi fost, şi,-aşijderea, nesaţiul,
cu Numele ce-i Har, Ecou, Chei, Uşă, –
ca să-şi înveţe-o şleampătă păpuşă
(de el cioplită) Slova, Timpul, Spaţiul.

 

Ci manechinul, deschizîndu-şi silnic
pleoapele, văzu cu greu, ca-n zare,
culori, şi auzi rumori bizare, –
mişcându-se, apoi, precum noi, zilnic;

 

şi, tot aşijderi nouă, se făcu,
prizonieru-acestui strâmt inel
sonor : acolo,-aici, acum, azi, el,
la dreapta şi la stânga, da sau nu.

 

Toţi cabaliştii,-n rol de zei, un nume,-n
comun, i-au dat robotului : Golem.
(Cf. un doct fragment al lui Scholem,
cuprins în preapiosul său volumen.)

 

Rabinu-l învăţa, cu pedagogă
vocaţie, universul, pus sub lupă :
Golemul învăţând, la rându-i, după
ani lungi, să măture prin sinagogă.

 

Să se fi înşelat rabinul Loew,
fie fonetic, fie grafic, oare,-n
privinţa Numelui divin, căci n-are,-n
veci, graiul să-l înveţe pe elev.

 

Ochii-i erau mai mult câineşti decât
de om, şi de automat mai mult
decât câineşti, când, într-amurgu-ocult,
la rabbi căutau, posomorât.

 

Un nu ştiu ce-ndoielnic, în Golem,
clocea, – pisica ocolindu-l (partea
aceasta-i apocrifă, nu din cartea,
adică, a-nvăţatului Sholem).

 

Cu mâini de fiu, îi da lui Domnu-ocoale
cum îl vedea făcând-o pe stăpân-su;
surâzător şi tâmp, pe urmă, dânsu’
se tot frângea răsăritean şi moale.

 

Rabinul îşi privea cu drag inapta
progenitură, dar şi cu-o oroare
care-l făcea să spună : «Ce eroare
să-nfăptui, când supremă-i doar nefapta !

 

Ce-oi fi avut în cap, când am adaos
un van simbol în, făr’ de capăt, şirul
acestora? De ce, veciei, firul
să-l torc cu alte cauze şi-alt haos ?»

 

La ceasu-angoasei şi în tot mai vaga
lumină,-şi privea lung Golemul… Cine
să spuie-ne ce cugeta-n de Sine
Domnul privindu-Şi-l pe-al Său, în Praga ?