În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
A nins şi iată, astăzi, totul alb e
şi îngheţat de-a binelea. Denunţ
ca fals acest daco-breton enunţ:
Marc, Iza a ieşit la cinci (din albie).
2.
KAFFEEKANTATE
În vreme ce licoarea este neagră,
lăuntrul ceştii roşii-i alb, pesemne;
ceaşca-i din lut răscopt, ca o Tanagră,
cu,-n ea, lichid ce-a fiert pe jar de lemne
sau pe-o tipsie plină cu nisip
fierbinte, – molcom şi cu grijă mare
să nu dea-n foc, căci altfel nu e chip
s-ai parte de savorile-i amare…
Acest brav scrupul şi durata lungă
a preparării,-i tot ce-mi pare mie
c-aduce (după ce deverşi din pungă
preascumpa pudră-n vas) a alchimie;
în vasu-n care-o fierbi, nu cel din care
o sorbi, apoi, şi-a cărui largă ansă
indică punctul cel de unde are
să o pornească ghicitoru-n şansă.
Dacă-i bigot, începe printr-un credo
întru străzeul zaţurilor brune,
dar dincolo nu trece, de Nigredo,
rămas la stadiu-i jos de stins cărbune…
Cafeaua,-n aur, Bach, necum Picander,
n-o transmutau, cerând numai o brumă
de linişte: „Schweigt stille, plaudert nicht!”*,
cafeaua bându-se cândva, ein ander-
mal, înspre zori, când deveneai legumă,
iar ziua pătrundea prin oberliht.
––––––––––––––
* Cf. incipitul Cantatei amintite: „Tăcere, nu aplaudaţi!”.
3.
SIMURGHUL
[Simonei Popescu]
Înainte de-a cădea amurgul,
se-auzi un foșnet cald de pene,
se văzu o umbră ce, alene,
se-așternu asupră-ne… ”Simurghul!”
îngăimă o voce-n șoaptă, una
ce părea a fi a tuturora,
doar că tăinuită-n gând, la ora
când, prin cerul mat, transpare luna.
Pasărea, vorbind ca omu,-n parthă,
se-apucă, pe urmă, câte-o pană
celor treizeci fără de prihană
de pe sfântul munte Kaf, să-mpartă,
pentru ca,-n primejdie-aflaţi, aceştia
ce-acum, muntele, ferice, urcu-l,
să-i dea penei foc şi,-atunci, Simurghul,
se va-nfiinţa,-nfruntând primejdia.
Poate că,-ntr-amurg, şi eu, cu una
din acestea scriu, – pe când, prin ger,
pasărea se-ntoarce-n cuib și,-n cer,
se-nconjoară-n cearcăn palid luna.
Tălmăciri
1.
Jean de La Fontaine
GREIERELE ŞI FURNICA
Greierele, într-un cântec,
O ţinuse până toamna,
Când simţi un hău în pântec,
Şi-atunci, hai de grab’, la doamna
De alăturea, amica
Vechea-a dumnealui, Furnica, –
Suflet tot atât de darnic
Pe cât era el de harnic…
Întâi strigă şi,-apoi, blândă
Şi mieroasă voce-şi face:
„Dă-mi opt boabe, cu dobândă,
Până-n august.” – Apoi tace,
Iar cumătra îl întreabă
„Şi-astă-vară, cam ce treabă
Ai făcut?” – „Păi, orişicui
Voià,-n cânt, să mă dezlănţui
Scripca o dam jos din cui…”
„Bravo! De-ai cântat haihui,
Îţi rămâne,-acum, să dănţui!”
2.
William Blake
AMARURILE UNUI PRUNC
Mama a scos un geamăt, tata
A plâns când, leoarcă, eram gata
Să sar, golaş, în lumea lor
Primejdioasă ca, în nor
Dosit, un fulger… Mă simţeam,
Strâns înfăşat, ca într-un ham;
Încât, din el, atunci când scap,
La sânul maicii,-mi fac de cap.