- Adjectivita epitetică
Așa ar putea fi numită boala prin care propagandistul Vladimir Tismăneanu l-a sufocat pe cercetătorul cu același nume. Când este ocolit de idee, o înlocuiește cu adjective. Când verbul i-a intrat în moarte clinică, îl înlocuiește cu epitete.
Ce este acceptabil în comentariul unui scriitor cochetând cu gazetăria sau de nelipsit din arsenalul unui pamfletar portretizându-și personajele în acvaforte nu are ce căuta în limbajul unui cercetător științific. Răsfoiți cărți ale unor serioși profesori de științe politice occidentali și veți vedea că ei nu se joacă cu prostioare de genul „El Crin”, „pontocrația”, „diumvirii”, „pontocratul galactic”, „Dottore” și alte găselnițe bune de impresionat midinetele „Micului Paris”.
A pune faptele sale față în față, pe două coloane, i se pare azi lui Vladimir Tismăneanu o campanie de denigrare; a-i spune că prea multe din faptele sale de azi arată la fel de urât ca faptele altora de acum câteva decenii constituie atac la persoană; e chiar un puseu antisemit.
În cazul său, toate numirile sunt legale, toate eliberările din funcție – ilegale. Așa a devenit ilegal unul dintre puținele lucruri făcute legal, de la cap la coadă, de premierul Ponta. Vladimir Tismăneanu nu poate ierta o decizie care i-a luat un cozonac, chiar dacă decizia a fost legală.
Granița dintre adevăr și ficțiune a devenit atât de poroasă în textele propagandistice ale lui Vladimir Tismăneanu încât, deseori, nici autorul lor nu mai știe exact unde se află. Busola lui ghicește orice, în afara punctelor cardinale. Minte, slugărește, manipulează, uită azi al cui hagiograf a fost ieri și, speriat că ar putea fi privat de acces la vârful viitoarei piramide politice, își înlocuiește limba de catifea cu una de glaspapir, doar-doar va băga frica în nesimțitori.
Considerând că a făcut definitiv pasul de la o aspirantură oricum eșuată (portofoliu de Lingău al lui Ceaușescu) la condiția de om liber, în urmă cu aproape trei decenii l-am adoptat ca pe un frate mai mic, drag, sclipitor, de o curiozitate intelectuală excepțională.
Ne-am ajutat reciproc, ne-am încurajat, când alții ne descurajau, am dus la capăt un proiect de lungă durată, am realizat, în comun, alte proiecte, am călătorit împreună, am petrecut sărbători împreună etc. După 1990, am observat că, de fapt, felul nostru de a trece prin viață este diferit; din ce în ce mai diferit. Încet-încet, mi-am luat distanța de care aveam nevoie.
L-am apărat, ani mulți, de cei care, nemaiavând ce să-i reproșeze, se împiedicau de evreitatea lui. Azi, fiindcă îl critic pentru încă o manipulare, mă acuză că mă împiedic și eu de un prag inexistent în felul cum trăiesc. Deși relațiile noastre nu mai erau cele de altădată, am renunțat la o rubrică permanentă, pentru că publicația în care semnam începuse să publice și atacuri nejustificate împotriva lui Vladimir Tismăneanu; unele cu accente antisemite și pline de informații inexacte.
În anul 2008, Sorin Lavric scria: „Fără un Mihăieș, un Patapievici sau un Dorin Tudoran, care l-au readus la liman de fiecare dată când, linșat mediatic și contestat profesional, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare, pârtia vieții sale ar fi fost mult mai sincopată.” Astăzi, mă declară lipsit de orice competență, în afara aceleia de a-l jigni.
Aici cred că nu se înșală. Iată o dovadă din 2008:
„Dragă Dorin:
(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…) Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în România. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte, AGORA, dar și Democracy-at-Large. Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curând.(…)
Cu mulțumiri și caldă prietenie, (…)”
„Evident”, rugămintea prietenului a fost onorată imediat; „evident”, am făcut referință la angajamentul la care trebuia făcută referința; „evident”, am menționat și Democracy-at-Large, revista pe care am lansat-o la Washington și în al cărei colegiu editorial l-am inclus alături de nume ca Bronisław Geremek, Jean-François Revel, Thomas Carothers sau Pavol Demeš; „evident”, a primit și acel premiu, la care râvnea cum râvnește un copil la o nouă drăcie electronică, și pentru care a pus în mișcare toată suflarea prietenilor. Înainte de a trimite scrisoarea, am uitat să-l întreb pe cel care îmi mulțumea anticipat și cu caldă prietenie, care era, totuși, competența în numele căreia (competențele în numele cărora) urma să trimit scrisoarea de susținere. Am trimis-o, așa, în totală incompetență.
Astăzi, Vladimir Tismăneanu mă acuză că sunt dușman al statului de drept, sau, cu o perlă din adjectivita sa epitetică, prieten între ghilimele al statului respectiv. „Evident”, nu el s-a înșelat în legătură cu mine și competențele mele; eu m-am înșelat în legătură cu el și incompetența sa morală. Și pentru o asemenea „jignire”, merit chiar o reclamație. Va fi expediată – evident.
P.S. Evenimentul zilei anunță că Vladimir Tismăneanu a fost amenințat. Victima oferă detalii: „…pe Antena 3 și pe unele bloguri am fost stigmatizați, insultați, denigrați.
Pe blogul unui fost disident și fost prieten, un forumist găsește că sunt înrudit cu călăul Nicolschi prin originea
«basarabeană».” EvZ își anunță cititorii: „Comentarii agresive și amenințări la adresa lui Vladimir Tismăneanu s-au regăsit și în secțiunea de comentarii a site-ului evz.ro. Din aceste motive, Evenimentul zilei a decis să introducă o politică de moderare a comentariilor la articolele publicate de Vladimir Tismăneanu. Astfel, opiniile care nu se supun normelor decenței, cele care sunt rasiste, antisemite și care conțin injurii vor fi eliminate”.
Trei întrebări… Prima – să înțelegem din comunicatul ziarului că, până la acest incident, „opiniile care nu se supun normelor, cele care sunt rasiste, antisemite și care conțin injurii” nu erau eliminate de moderatorii forumului EvZ? A doua – să înțelegem că la articolele publicate de alți autori nu vor fi eliminate „opiniile care nu se supun normelor decenței, cele care sunt rasiste, antisemite și care conțin injurii”, ci doar la articolele publicate de Vladimir Tismăneanu? Cum se explică un asemenea tratament diferit? A treia – până în momentul în care am citit cele de mai sus, textul din EvZ avea 1343 de vizualizări și 0 (zero) comentarii. Să fi devenit și cititorii/forumiștii Evenimentului zilei cu toții antisemiți, rasiști și elaborând amenințări împotriva dlui Vladimir Tismăneanu?
Vladimir Tismăneanu – un martir nemuritor.
(27 decembrie 2014)
- Din Monitorul meu oficial
Washington, DC, 27 februarie 2010…
Stimate domnule Marius Oprea,
Când va exista un institut ce se va putea ocupa și de porcăriile comise în numele Comunismului, și de găinăriile săvârșite în numele monopolului asupra Anticomunismului, istoria IICCR în drumul lui spre IICCMER va constitui un excelent studiu de caz. Sigur, o rescriere de tip rollerian a acestui episod rămâne posibilă oricând, numai că, de data aceasta, dreptul la memorie este mai puțin îngrădit decât în alte timpuri. Nu este greu să-mi imaginez cum vă simțiți în aceste momente și cât de dezamăgiți sunt atâția dintre colegii dumneavoastră de institut.
Ați sperat că, în România, dictatul de tip stalinist nu se mai poate repeta. V-ați înșelat. Ați sperat că oameni care dau lecții despre valorile democrației și cele ale unei societăți deschise nu se pot preta la trafic de influență, la adăpostul ușilor închise. V-ați înșelat. Pot.
Vi s-a reproșat, printre altele, că vi s-a întins o mână și ați refuzat-o. Cum mâna ce vi s-a întins nu era una a negocierilor, ci una a dictatului, ați procedat corect.
Vi s-a întins o mână spre a o săruta. Istoric fiind, ați știut care sunt riscurile de a refuza pupatul mâinii. Ați preferat să vă asumați riscul de a fi pedepsit. Ați fost. Dacă ați fi acceptat pupatul mâinii, ar fi urmat cererea de a pupa și papucul. Prin acest refuz, ați devenit atipic locului și momentului. Nu-i puțin. Din nefericire, aceasta este azi calitatea statului de drept în România – unii au dreptate, alții au dreptul.
Cât va trece, până când fibra statului de drept din România să ne aducă în zona respectabilității, nimeni dintre noi nu poate bănui. Orișicât v-ar fi de greu în acest moment, compătimiți-i pe cei care – numai de-ar fi văzut conturul pumnilor ce v-au bumbăcit în anchetele Securității sau vârful bocancilor ce v-au lovit în burtă, atunci și nu doar atunci – ar pupa și buza unei haznale. Au mai făcut-o, înfricoșați doar de grozăvii aproape imaginare.
Oricât de greu vă va fi mâine, nu uitați că nimeni nu trăiește într-o teroare mai cumplită decât zdreanța care se dă drept covor de Buhara. Căci nimeni nu știe mai bine ca preșul cât de negru și amar e noroiul de care se șterg pe el picioarele celor ce vin și se duc.
Oricât de sus ar ținti megalomania preșului, vocația lui rămâne praful.
Curaj, fruntea sus și fiți fericit că nu v-ați născut cârpă.
(27 februarie 2010)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
