ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgul Meşterilor Populari, ediţia a XIII-a, debutează, mâine, la Târgovişte!

   Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, organizează în perioada 11-13 septembrie 2015, la Târgovişte, Târgul Meşterilor Populari, ediţia a XIII – a.

     Cu acest prilej, au răspuns invitaţiei noastre o serie de meşteri populari care să ilustreze meşteşuguri tradiţionale cât mai variate: ceramică, pielărie, ţesături, sticlă, bijuterii, icoane pe sticlă, lemn şi obiecte de cult etc., dar şi din zone etnofolclorice variate: Bucovina, Ardeal, Oltenia, Muntenia. Vor fi prezenţi, pentru prima dată la Târgovişte, 15 meşteri populari. Ca o noutate, oferta de ceramică include nu mai puţin de 4 zone etnografice cu o tipologie, formă de execuţie şi cromatică foarte diferite: Horezu, Corund – Harghita, Braşov, Marginea – Suceava.

     Deschiderea  oficială a evenimentului va avea loc în data de 11 septembrie, ora 16:30, în Parcul Mitropoliei.

     În aceeaşi zi, la ora 17:30, în Piaţa Mihai Viteazul, va debuta spectacolul folcloric „Dâmboviţă, apă dulce!”, la care vor participa Orchestra Populară „Chindia”, a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi ansambluri folclorice din judeţ: Ansamblul ”Firicel de cânt şi dor”, „Junii Voievozi” – Doiceşti, Ansamblul folcloric „Oniro”  (comunitatea greacă din Târgovişte), Ansamblul Folcloric „Bosilce”  ( comunitatea bulgară din Târgovişte), Ansamblul Folcloric „Codruleţul” al Clubului copiilor din Găeşti şi Ansamblul folcloric „Stejărelul” din Lucieni. Menţionăm faptul că unii dintre ei sunt pentru prima dată pe scena acestui eveniment devenit emblematic pentru Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în încercarea de a promova valori autentice ale patrimoniului imaterial dâmboviţean.

     În data de 12 septembrie 2015, începând cu ora 16:30, tot in Piaţa Mihai Viteazul, va avea loc un spectacol etno-folcloric, la care vor participa invitaţi surpriză.

     Duminica, 13 septembrie, se va desfăşura a doua parte a spectacolului folcloric, cu formaţii artistice din judeţ, la care vor participa: Ansamblul folcloric din comuna Băleni,  Ansamblul „Flori dâmbovițene”, „Păstrătorii de tradiții” din Șotânga, „Ghiocelul”, Ansamblul Folcloric „Rodica Bujor” din Voinești, Ansamblul folcloric ”Fir de dor” şi Ansamblul folcloric „Ciuleandra”.

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media