TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Tradiție sau progres?

   Catolicii sărbătoresc de duminica trecută până mâine, 4 aprilie, săptămâna patimilor lui Cristos. Nu e o săptămână oarecare în Spania. De când eram studentă în el Palacio de Mondragón, în Ronda (provincia Málaga), palat ale cărei camere și patios interioare erau folosite pentru expoziții de obiecte neolitice, proiecții, clase de spaniolă pentru studenții străini de la Universitatea din Málaga și expoziții de artă, am înțeles că spaniolii își iau religia în serios. 

   De altfel, Ronda (inițial maură), păstrează un minaret și băile arabe ,,los baños árabes‘’, ca și un defileu de o adâncime de 98 metri (despre care au scris Rainer Maria Rilke, Frederico García Lorca și Ernest Hemingway în ,,Pentru cine bat clopotele’’), dar, peste vechea moschee, o catedrală dedicată lui Santa María Mayor (Maria mamă)  a fost construită după porunca Regilor Catolici. A mai rămas un geamlâc lateral, dovadă a mărinimiei cuceritorilor. La Reconquista a durat 774 de ani și regii catolici au fost inspirați când au introdus o străină pe nume Isabel (ca și regina catolică) în haremul sultanului. Pizmași și temători că sultanul va instaura vreun băiat al Isabelei ca urmaș în fosta capitală (Córdoba) a lumii arabe sau în Castelul Regatului Nazarí din Alhambra, în Granada, soția arabă a sultanului Boabdil și fiul ei s-au ridicat împotriva sultanului. După zece ani de război cu arabii, Regii Catolici și-au instalat capitala la Granada. Boabdil a predat cheile cetății, regilor Spaniei. După 1491 catedrala din Ronda, odată terminată,  a găzduit importante slujbe catolice. La una dintre ele am participat cu Ansamblul Folcloric ,,Columna” din Zalău și la alta, cu maestrul taragotist Dumitru Fărcaș, însoțit de ansamblul său folcloric, după ce îi invitasem să participe la spectacolele Galei Folclorice de Ronda. 

   Eu sunt ortodoxă, nepoată de preot din Gheboieni, omorât la Canal, dar iubesc orice manifestare a credinței. Ronda nu are biserici ortodoxe, dar are biserici catolice impresionante și colegii catolice, la care au fost elevi copiii noștri. Toți prietenii noștri sunt catolici fervenți, iar doi dintre ei, inițial preoți, acum sunt profesori la colegiile locale. Cu Mariloli, vecina nostră, mama unuia dintre ei, mi-am făcut ,,ucenicia’’ înțelegerii mai în profunzime a fervoarei catolice. Mariloli este o ,,sabidilla’’,  adică îi place să creadă că le știe pe toate. Face și politică adesea, pentru că Daniel, fiul ei, a fost concejal de Ronda, adică ,,adviser’’- l-a sfătuit pe primar pe teme de Turism. Daniel organizează de mulți ani excursii pentru grupuri de spanioli de vârstă medie și de ,,la tercera edad’’ (vârsta a treia). A fost încântat de vizitele sugerate de mine, la Sinaia, Brașov și mănăstirile din Bucovina. Mariloli e mai bătăioasă. Ea a trăit și în epoca lui Franco, a văzut multe. Nu blestemă, dar consideră că oamenii ,,își trag pedeapsa pe care o merită, de la Cer’’. ,,Nos lo merecemos’’, afirmă ea hotărâtă, cu accent andaluz (un dialect al limbii castellano, care omite pronunția ,,s’’-ului final, ba chiar și a unor consoane de la mijlocul cuvintelor). ,,Ne merităm soarta’’, adică. Această filosofie simplă a ajutat-o să treacă peste o căsnicie nereușită, să crească trei copii și mulți nepoți, dintre care unul este medic, iar altul joacă pentru echipa ,,juvenil’’ (de tineri) a faimoasei ,,Real Madrid’’. Mariloli nu este nimic, dacă nu e tradițională. Acum 18 ani m-a invitat să merg cu ea la procesiunile de Paște din Ronda. Această experiență și altele care au urmat, mi-au aprofundat înțelegerea culturii spaniole și au ajutat integrarea într-o lume latină cu care noi, românii,  împărtășim un strămoș cheie: împăratul Traian (Trajano), care era din Sevilla.

   Frățiile (,,Las Hermandades’’) datează din vremea Regilor Catolici Isabela de Castila și Fernando II de Aragón, care uniseră dinastic Spania. Auto-flagelarea era ,,the thing’’, adică la ordinea zilei. Fervenții catolici o făceau ca să își ispășească păcatele și, pentru a nu fi recunoscuți, își acopereau fața cu o glugă, care eventual a devenit un ,,capirote’’. Actorul Antonio Banderas este ,,mayordomo’’ într-una din procesiunile de Semana Santa, din Domingo de los Ramos (Duminica Ramurilor), în Málaga. ,,Los mayordomos’’ dictează cu un toiag special ritmul mișcării a zeci și uneori sute de ,,costaleros’’, enoriașii catolici care poartă pe umeri tronurile tipice de Semana Santa. Elevii mei de la Colegio Juan de la Rosa, ca și de la Colegio de la Inmaculada (unde studiau băiatul și fata noastră) se pregăteau pentru aceste zile speciale pentru întreaga familie de ,,hermanos’’ (frați pe care credința și patronul/ patroana căruia/ căreia i se dedică, îi unește), practicând pentru ,,ziua cea mare‘’ precum costaleros, sau copii care înmânează iconițe specifice Frăției) sau cântând la diverse instrumente în Banda de Ronda, formație de tobe și trompete care (până în ziua simbolică a Crucificării, Miercurea Sfântă) însoțește procesiunile, se oprește din cântat miercuri noapte, joi și vineri și cântă din nou de Domingo de la Resurrección, pentru a celebra urcarea la Cer a Domnului. 

   Semana Santa celebrează săptămâna patimilor lui Cristos. De duminică până  duminică , Zilele patimilor lui Iisus sunt ,,santos’’(sfinte). Semana Santa este un eveniment național, care se sărbătorește cu altare de crini și garoafe, tămâie și lumânări și pentru care membrii se îmbracă  in mantii lungi cu glugi ascuțite, în culorile caracteristice Frăției, și care au ca patron și patroană pe Iisus și pe Maria. Fiecare Frăție participă la acest itinerariu pe străzile orașului, in zile și la ore  prestabilite (important este să nu plouă). Aceste splendide, aproape umane, statui reprezentând pe Iisus și pe Maria, caracteristice fiecărei Frății, sunt îmbrăcate in mantii foarte scumpe de catifea brodată și sunt purtate pe străzile orașului de sute de devotați (de la mic la mare), care practică tot anul, pentru a evita accidentele, atunci când transportă pe umeri sute de kilograme de  ,,tronuri plutitoare’’ sculptate in lemn de cedru.

   Oarecum controversate, glugile ascuțite ale ,,fraților’’ sunt confundate de către neștiutori cu cele ale membrilor Klu Klux Klan-ului. Există o ierarhie anume în sânul ,,cofradiilor’’. Nu oricine este ales ,,mayordomo’’. Biserica catolică este sponsorizată din contribuții private, dar și din veniturile fiecărui spaniol. Festivități ca acestea blochează traficul. Alt argument împotriva acestor festivități catolice, este că cei șapte prizonieri aleși pentru a purta ,,lanțurile lui Iisus’’ în timpul procesiunii de miercuri sunt selectați de Frăția respectivă și deci nu pot fi laici, ci catolici fervenți. Unii spun că oamenii ar trebui să fie în biserici, nu pe stradă. Înseamnă oare că membrii Frățiilor sunt mai credincioși decât alții? Procesiunile pot favoriza elitismul. Alți critici argumentează că asemenea obiceiuri sunt cam demodate (chiar un pic fanatice)  și nu numai o dată am văzut cum ziare faimoase precum ,,El País” publica poze cu membri ai congregațiilor practicând secvențe procesionale pe Costa del Sol, nu departe de spanioli sau ,,expați’’ care făceau plajă chiar lângă ei. 

   Tradiție sau progres? Semana Santa și festivitățile asociate ei sunt patrimoniu UNESCO  imaterial, celebrat de vorbitorii de spaniolă, ca și de străinii din toată lumea. Pe arterele principale ale Rondei, cele din Málaga, Granada, Sevilla, Córdoba, Jaén și alte orașe andaluze mai mici, procesiunile sunt manifestări ale cultului public, în fața Divinității. Mai mult, Semana Santa marchează începutul sezonului turistic, ,,temporada alta’’, când hotelurile ridică prețurile, iar proprietarii de restaurante își înșiră mesele pe străzile interioare ale Rondei. Este vremea negoțului. Și nu mă refer numai la vânzătorii de ciubuce și semințe de floarea soarelui, ,,pipas’’, ci la sutele și miile de europeni, americani și (mai nou) coreeni, chinezi și japonezi care savurează spectacolul. Suntem ceea ce suntem și pentru că ne adaptăm și prindem rădăcini oriunde ne aflăm. Fără ele nu putem exista.

   Anul acesta nu am călătorit  in Spania și nici nu s-a organizat festiv Semana Santa, nici anul trecut, dar vom pune la ușa casei o coroană din ramuri înfrunzite (laurel, pentru că palmierii nu supraviețuiesc climei britanice), pentru a ne proteja de boală. Te simți mai aproape de Dumnezeu când miroși tămâia încinsă, lumânările aprinse, garoafele și crinii, când auzi sunetul strident al formației de trompete și tobe (au repetiții frecvente nu departe de casa noastră!) și vezi acel efort colectiv (pentru că sincronizarea trebuie sa fie precisă când ,,frații’’dau colțul străzii pietruite, în pantă). Credincioșii vor să-și ispășească păcatele. Cel mai puternic moment al Săptămânii patimilor este acela din noaptea de Miercoles Santo,  când un deținut aproape de ziua eliberării iese din Catedrala Santa Maria Mayor, desculț, intr-o cămașă lungă albă de pânză și cu lanțuri la picioare, purtând Crucea și cununa de spini… Nu este un kitsch, nu e o pseudoartă! La ieșirea Frăției din Catedrală, la miezul nopții, se stinge lumina și se aude numai clinchetul lanțurilor din jurul gleznelor celui care îl „impersonează” pe Iisus, ca și ale altor deținuți care își așteaptă iertarea și libertatea. Și apoi, se aude o ,,saeta’’ dintr-un balcon apropiat, o ,,săgeată’’ metaforică, un cântec religios fără muzică, dedicat Mântuitorului. Cântecul este scurt și are un ,,toque de flamenco puro’’ (durerea cântărețului este și de inspirație flamencă), dar este cutremurător de frumos,  pentru că te face să te gândești cum, până la urmă, suntem toți in mâinile unui destin care, oricât am încerca să îl controlăm, este decis de undeva de sus…

 

IULIANA  RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește de mulți ani departe de orașul ei, în care a fost profesoară de „Ienăchiță Văcărescu” și de „Carabella”…