ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIŞTE, 30 octombrie: Soprana Irina Baiant și tenorul Liviu Indricău în „Simfonii de toamnă”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centru Județean de Cultură Dâmboviţa, vă invită să celebrați toamna, prin intermediul muzicii. La începutul unei noi stagiuni, Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijată de maestrul Daniel Jinga, a pus în scenă spectacolul „Simfonii de toamnă”, care se va desfășura pe data de 30 octombrie, de la ora 18:00, la Muzeul de Istorie din Târgoviște.

Invitați speciali vor fi soprana Irina Baiant și tenorul Liviu Indricău.

Din program vor face parte lucrări simfonice, lied-uri, arii de operetă și musical, tema principală fiind, potrivit maestrului Jinga ”toamna cu tot arsenalul ei de nostalgie și melancolie, stări transmise prin muzica marilor compozitori, fie că vorbim de muzică programatică sau de lucrări care prin energia transmisă, se situeaza in spatiul amurgului și romantismului specific anotimpului.”

Biletele se găsesc la sediul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00.

Preţul unui bilet cu valoare întreagă este de 15 lei, biletul cu valoare redusă costă 10 lei, iar biletele pentru grupuri au preţul de 5 lei. De bilete cu valoare redusă beneficiază elevii, studenţii şi pensionarii.

14787063_691772867647304_806600088_oCompartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media