TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Distribuie:

Singurul fapt sentimental, pe care-l cunosc despre bunica, este că în tinereţea ei, pe la începutul secolului trecut, a avut o idilă cu un văr al ei, Dumitru Onofrei. Va fi fost dragoste mare, se vor fi făcut jurăminte… Dar familiile lor s-au opus căsătoriei. Nu se putea – erau veri! “S-o mîntuit dragostea – gata!” i-a zis tatăl ei. Bunica s-a supus numai ea ştie cum, nu exista pe atunci să ieşi din cuvîntul părinţilor. Poate că nici ea nu a avut destulă tărie, cine mai ştie. Părinţii au măritat-o cu bunicul meu, fiu de gospodar de frunte. Şi bunica şi-a văzut de familie. A născut şi a crescut nouă copii.

 

Dumitru cînta frumos, s-a dus la Iaşi, la „teatru”, ştia bunica. Venea prin sat cu nişte colege, fete cu pantaloni, lucru rar pe atunci. Cît va fi suferit bunica, ea, fată de la ţară, fără ghete măcar, cînd îl vedea cu acele „actioriţe”! Dumitru a plecat în America şi aici povestea începe să ia o turnură hollywoodiană. Dumitru Onofrei a ajuns un tenor de clasă mondială, a cîntat pe toate marile scene ale lumii, de la Scala din Milano la Metropolitan (cine nu mă crede să-l caute în Dicţionarul enciclopedic), a trăit peste 90 de ani şi a murit la New-York.

 

Într-un an, prin ’70, vară-mea Cornelia a chemat-o pe bunica să asculte la radio: cînta Dumitru. Bunica a ascultat tot programul, ştergîndu-se mereu la ochi cu eterna ei batistă: mare, albă, cu chenar albastru la margine. Comentatorul de la Radio Iaşi (parcă era Mircea Verusi) a spus: „Dumitru Onofrei s-a născut la Tomeşti, judeţul Iaşi, într-o familie modestă…” 

 

„Ce înseamnă modestă, Cornelie?” a întrebat bunica. „Adică săracă, bunică”.Vai, dar Onofreştii nu erau săraci. Aveau o grămăzime de pămînt”, s-a supărat bunica. Pentru faptul că aveau două vaci şi nu una, că aveau cîteva hectare de pămînt, oamenii aceştia se socoteau „bogaţi” şi aşa i-a şi socotit regimul comunist: „chiaburi”, „exploatatori”. Dar parcă ce „bogăţie” era aceea, cînd munceau ca nişte robi de dimineaţă pînă-n noapte; cînd, de pildă, băieţii mergeau „în duligile goale” (puţini mai ştiu ce înseamnă asta – adică cu picioarele dezgolite de la genunchi în jos), cu un cămeşoi lung, fără pantaloni, pînă pe la şaisprezece ani; fetele nu ştiau ce-s aceia chiloţi şi se frecau pe dinţi cu nisip din rîu, asta fiindu-le periuţa de dinţi; iar familia toată mînca la fel ca în vestita scenă din Moromeţii, dintr-o singură strachină, întinzînd cu toţii mămăliga în mîncare. Cînd tata şi fraţii lui s-au întors din război şi erau, vezi Doamne, mai umblaţi prin lume, au strîns ceva bani şi i-au dat mamei lor, adică bunicii mele: „Du-te, mămăică, şi cumpără nişte farfurii”. Acestea au fost primele farfurii de porţelan (de „marmură” se zicea pe atunci) din familie. Şi cam aşa a fost în fiecare familie de la ţară. În cărţile de istorie sau de sociologie nu veţi găsi lucrurile acestea, dar eu le spun, ca să aflăm sau să nu uităm de unde venim.

 

PS  Am scris despre „durligile goale”, vorbă care astăzi nu cred că se mai folosește. Am o carte minunată, scoasă la Junimea în 1977. E scrisă de Eugenia și Costache Buraga, învățători, care scriu despre satul lor din Vaslui, Dănești. Cartea se cheamă Dăinuiri dăneștene. Într-un glosar de la sfîrșitul cărții domnii învățători scriu pe două pagini și despre „duligile goale”, așa cum se mai zicea pe atunci în satul lor. Spicuiesc cîteva informații: „În trecut cam des vedeai băieți mărișori, băiețandri, îmbrăcați numai în cămeșă, fără izmene. Tata zicea că el a primit izmene de la bunica noastră după ce împlinise șaisprezece ani”. Soții Buraga se luptă și cu Dicționarul Limbii Române Moderne al lui Candrea, care scrie: … cu duligile goale sau în durligi= cu picioarele goale, desculț”. Și Sadoveanu le cam „bolmojește”, scriu învățătorii Buraga, căci el presupune că „durlige” înseamnă ceva de îmbrăcat sau de încălțat. Și spun ironic soții Buraga: „dacă soarta ar fi nevoit pe copilul Sadoveanu să umble „cu durligile goale„, apoi – scriitor fiind – nu mai turna pe hîrtie verzi și uscate”. Tot Buraga spun: „În Oltenia unui băiețel, băiețandru, chiar și unui flăcău i se zice „durlă”. Se vede că și în Oltenia umblau băieții cu duligile goale”.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro