Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Alte fragmente de toamnă

 

 Ora 4 noaptea. Ies afară. Mă tulbură marea tăcere, singurătatea întunecată a pământului și a cerului.  Să trăiești doar cu sufletul, fără trup. În fine, exagerez, nu mă luați în seamă.

   Era în copilăria mea un moș P., care la un moment dat a fost cristiac, cum se zice pe aici, adică paracliser. Moșul era tare credincios, numai că era și cam tare de urechi și zăpăcit. Odată, de Paști, s-a angajat să anunțe pe nea Petrică când să tragă clopotele, căci după fiecare Evanghelie, citită de preot, se trag clopotele. Moșul striga anapoda, când nu trebuie, la nea Petrică, clopotarul: „Trage, băi” Benone, o obrăznicătură de copil, acum gospodar la locul lui, îl imita: „Rage, băi”. Râsete, chicote în biserică.Altădată femeile și-au pus tablalele cu colive pe jos în biserică, ca să vină preotul să le sfințească. Moș P. aprinde cadelnița și vine repede să o dea preotului. Dar, în graba lui, calcă într-o colivă. Se ferește (Vai! să am iertare!), dar calcă în altă colivă și tot așa. Femeile au început să-l blesteme.„Na – zicea tata, – te duci la biserică să te sfințești și te-apucă râsul ca la crâșmă.”

   Cred că primul cuvânt pe care l-a spus Mihăiță al nostru a fost „Da”. Îl repeta pe toate tonurile: Da, da, da! Se vedea că era bucuros că l-a găsit. „Daaa”, striga înverșunat: „Bine, da”. Culcă-te! îi spunea Maria cu lacrimi de bucurie în ochi. Și îmi amintesc că ultimul cuvânt din Ulise a lui Joyce este „Da”. Îl spune Molly, dacă nu mă înșel. O afirmare a lumii.

   Ați observat, probabil, că eu scriu aici 99% „de bine”. Sunt aproape sigur că de aceea am și așa de mulți cititori – oamenii vor să mai uite de cele rele. De la o vreme însă mi-e tot mai greu să evit mizeria din jur: cea socială, politică, etc. Nu știu de ce. Să fie din cauză că această mizerie e tot mai mare? Să fie din cauza vârstei, care mă face tot mai ciufut, posac?

   Un idiot (și nu prea) aforism sovietic: Principalul lucru în profesia de mitralior este să speli putina la timp.

   Ca să vă lecuiți de privit la televizor, îmi permit să vă sfătuiesc următoarele: Așezați-vă liniștit în fața unui televizor închis și uitați-vă pur și simplu în gol. Mai devreme sau mai târziu ajunge să vă creați singur programe mult mai reușite. Poți să pui în aceste emisiuni ale tale, numai ale tale, tot ce-ți trece prin cap. Ai libertatea deplină.

   Gabi făcuse o facultate de piscicultură, dar cum să te duci tu, fată, la mama dracului, la iazul de la Hurdoaia, ca să nu mai vorbesc că în meseria asta lucrează numai bărbați? A venit la noi imediat după ’90. Dar nu-și găsea locul. S-a apucat de tehnoredactare, deși nu știa nimic din meseria asta. Tehnoredactarea la revista noastră o făcea un șmecher de la postul local de radio, fost tehnoredactor pe la o editură. Apelasem la el, fiindcă nu se găseau tehnoredactori pe toate drumurile. Pentru chestia asta tipul lua un salariu dublu față de un redactor și asta pentru două-trei ore de lucru pe săptămînă. Golănie curată! Gabi a tras cu ochiul la cum lucra șmecheroiul în cauză, i-a mai tras un zîmbet, ba i-a făcut o cafeluță, pînă ce tipul, om la vîrsta a treia, s-a înmuiat, simpatizînd-o. Și a început s-o învețe temeinic meseria. Într-o lună Gabi știa să tehnoredacteze ca lumea, cu toate că pentru început revista arăta cam pătrățoasă, articolele erau așezate în niște chenare prea geometrice. – se temea să nu greșească. Dar cu timpul tehnoredactarea Gabrielei a devenit tot mai suplă, mai imaginativă. Directorul revistei a renunțat la serviciile șmecheroiului, care ne tapa de o groază de bani, iar Gabi a fost angajată ca tehnoredactor. Așa era în anii aceia nebuni. Învățam meseria fără școală, din pasiune. Sigur, și din interes. La Gabi venea un băiat solid, cu o figură voluntară, o moacă nelucrată ar zice alții. Ieșea Gabi din birou și stătea cu el în holul fostei biblioteci de marxism-leninism („biblioteca de marxism-leninism” scria pe ștampila cărților mai vechi, dar acum vopsiseră cioara, se chema, dacă nu mă înșel, „biblioteca de științe social-politice”), acum redacția noastră, hol care era plin de pupitre. Nu știu ce căutau acolo. Stăteau într-un pupitru și discutau. Sau mergeau afară în părculețul Titu Maiorescu (fost Pușkin), la „balenă”, arteziana de acolo. Gabi mai mult fuma sau bea cafea, iar el mai mult vorbea. Nu prea eram noi atenți la ce vorbeau ei. Se pare că fusese o relație între ei, iar la un moment dat, din cine știe ce cauză, s-au certat, iar Gabi i-a dat papucii. Și băiatul venea să se împace cu ea. Gabi îi răspundea scurt și înțepat sau îi reproșa ceva de genul: „Dar de ce…” Iar el îi vorbea și vorbea, încercînd probabil s-o convingă de intențiile lui serioase. Ea însă îl respingea. A venit băiatul acela, se pare inginer de meserie, de cîteva ori. Apoi a dispărut pentru o perioadă lungă de timp. Cînd a revenit, băiatul (n-am știut niciodată cum îl chema), a chemat-o și acolo, în pragul ușii, a anunțat-o scurt că a găsit o fată și se însoară cu ea. Au mai schimbat două vorbe, apoi el a plecat. Gabi a făcut doi-trei pași năuci spre un pupitru, s-a așezat și a stat cîteva minute nemișcată. Apoi a început să plîngă, la început încet, apoi tot mai tare. Și plînge, și plînge, dar nu așa, smiorcăit – un plîns cu șiroaie, cu icnete grele din piept. Au sărit fetele din redacție s-o liniștească, s-o consoleze, deși nu știau pentru ce. De-abia cu ocazia plînsului Gabi le-a povestit toată tărășenia, tot ce v-am povestit eu pînă acuma. Dorin, care era pe acolo, căra pachete de ziare (el se ocupa cu difuzarea). S-a oprit și i-a zis cam bădărănește, dar, totuși, cu bunul lui simț țărănesc:

   -Dacă ai fost proastă și nu l-ai iertat, ce să-ți fac? Dacă țineai la el, trebuia să-l ierți!

   La replica asta Gabi a mai tras un ropot de plîns. Fetele se uitau cu reproș la Dorin și-l țistuiau. Dar el:

   -Acuma degeaba mai plîngi. Gata. L-ai pierdut, fată! Trebuia să te gîndești înainte.

  

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media