Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de vineri, nr. 3659
3-12-2021

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Alte fragmente de toamnă

 

Aș vrea să închei o povestire astfel: Povestea e în întregime adevărată de vreme ce am născocit-o de la un capăt la altul.

 

Iată ce putea scrie pe la anul 800 Fata Sfântă din Lucca, cunoscută și în Germania sub numele de Kummernis. Doamne, câtă poezie și adâncime a credinței! „M-am văzut ca pe o raclă încrustată. Am deschis capacul și înăuntru am zărit o altă raclă, în întregime din coral, iar în ea încă una asemenea, doar că din fildeș. Și așa, nerăbdătoare, am continuat să mă deschid pe mine însămi, neștiind încă ce finalitate va avea întreprinderea mea, până când, în cea mai mică raclă, în cea mai mică cutie posibilă, pe fundul tuturor, am văzut portretul Tău, viu și colorat. Și imediat am închis la loc toate raclele ca să nu Te pierd din mine și, din clipa aceea, sunt în deplină armonie cu mine însămi, ba chiar am început să mă iubesc, pentru că Te port în mine.”

 

Poloneza Olga Tokarczuk în romanul Casă de zi, casă de noapte, dă următoarea rețetă pe care am de gând s-o încerc la vara ce vine:

Desert dulce din bășina porcului

bășina porcului tinere

unt pentru prăjit

zahăr pudră

Tăiem bureții în felii de grosimea unei monede fără să le curățăm de pieliță, e suficient să frecăm de pe el excrescențele cu o cârpă. Topim untul într-o tigaie și rumenim bureții până devin aurii. Servim la ceai, presărați cu zahăr pudră.

 

E încă soare. Tufele de pe deal – o oaste mătăhăloasă în marș, luminată din spate de soare, urcând pe deal, tot mai sus. Tufele mai măricele – sergenții. Din loc în loc câte un copac – generali maiestuoși, trecându-și sever în revistă trupa în marș.

 

Un text pe care l-am postat acum exact un an. Mă mândresc cu el, na! Așa mi-o închipui pe „Diva desculță”, senhora Cesária Évora: fumînd crîncen și bînd whiskey, căci nu s-au prins bărbaţii de ea, toate iubirile ei s-au stins ca o ţigară în răpăiala ploii tropicale; şi a început să cânte morna, esenţa lamento-ului capverdian, să fumeze crâncen şi să bea whiskey fără să se teamă de insolência clienţilor simandicoşi, apoi încă un whiskey, măcar să aibă ce bârfi, sau ginginghy, rachiul de cireşe, ori mendronha, şi Juan, garҫõm în cafeneaua tapiţată în roşu stins îi spune: Senhora Cesaria, să vă fac nişte porco a Alentejana? nu, Juanito, nu! aşa cum vă place dumneavoastră, înăbuşit în vinho da casa, cu multă-multă ceapă şi coriandru, ş-am să pun şi garnitură de conchas, dar Senhora Cesaria trage însetată din ţigară: nu mi-e foame, eu tenho dor de coração, mă doare inima, coração partido, inima mi-e rănită, avem conchas cu cochilii ca sideful, Senhora, aduse de la Sâo Vicente, le fac înăbuşite în ulei de măsline, cu ardei gras, cu ceapă, cu roşii, chiar nici conchas, Senhora? nici, Juanito băiatule, nici, obrigado, dă-mi un figa, rachiu de smochine! apoi Senhora Cesaria bea, după care se îndreaptă, cu picioarele ei groase, butucănoase, cărnoase, erodate de viaţă, spre scenă, să cânte de saudade pentru sufletele naufragiate ale marinarilor trişti veniţi din porturile lumii, de seara calmă şi violetă ca un fado, de insulele verzi, pline de miresme amărui, veşnic dăruite luminii, să cânte ausênsia pentru pescarii veniţi din larg, doritori să-şi încălzească maţele cu un păhărel de bagaca, rachiul de tescovină al săracului, cu bănuţii câştigaţi de la senhoras bogataşe şi zgârcite pentru bacalhau sau fructe de mare, să cânte de amor şi dolor pentru toţi desculţii din Cabo Verde, pentru toţi năpăstuiţii lumii, pentru toţi plânşii, pentru toţi cu inimile rupte, pe care le prinde cu firul roşu şi mătăsos al cântecului, fiindcă roşul, vermelho, este al catifelei din cafenea, iar stânca pământie din care parcă țîșnește sîngele vieții, numită Cesaria Evora, stă pe picioarele-i-butuci, înfipte în solul roşu-întunecat.

 

E 21.15. Ies afară. Întuneric. Se aud greierii. Nu pot simți mirosul nucilor cu crengile aplecate până la pământ, fiindcă am nasul „înfundat”. Pe vârful dealului – crucea mare luminată. Pe cer se vede Carul Mare mai puțin strălucitor ca astă vară. Totuși e frig. Dar am hotărât cu Maria să mergem în jur de 15 sept. la mare. Ca-n tinerețe. Cică atunci va fi cald. Și chiar de n-o fi, tot mergem. Mă întorc la proza mea intitulată Brigulina, așa îi zicea tata surorii lui, mătușii mele Tinca (Ecaterina), după numele unei curve a Ieșilor de odinioară. Fiindcă mătușa asta… dar mai bine o s-o citiți. Am scris deja textul pe hârtie, acum îl trec pe computer și, bineînțeles, îl corectez a doua oară. E muncă grea scrisul ăsta literar, 10% inspirație și 90% transpirație.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media