ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Cuvîntul XXVII 

 

   Era după prima călcare a muscalilor, cînd aerul Moldovii încă nu se curățise de duhoarea catanelor rusăști, care umblat-au prin țara românească, trecînd Dunărea apoi, ca să se bată cu turcul… Atuncea popa Gheorghe, protopopul din Tecuci, și-a măritat fata, pe Măriuca. Trei dzile a ținut nunta în Tecuci, la casele protopopului, ș-apoi încă două la Podu Turcului, unde s-au mutat toți nuntașii, că ave protopopul Gheorghe o moșie acolo. Ș-au cîntat ș-au jucat pînă ce scripcele țiganilor lui Buruiană din Burdusaci s-au făcut somnoroase, mai că s-au rupt sub pana de gîscă cele trei strune ale cobzei pînticoase, iar trîmbițoiul cel mare amuțise cu totul, că tuciuriul Mitriță adormise cu dinții de aur steclind și nu-l trezeai nici dacă-i zuruiai o pungă de galbini pe la ureche. Dar cheful, cu toate dichisurile ce i le dăde vinul vechiu și negru, zis și sculău, de Coasta Lupii și de Chiscu Corbului, cu muzică porcoasă curat țigănească, ar mai fi durat încă de două ori două dzile, dacă cucoana Catinca, protopopeasa, n-ar fi dzis una din vorbele ei cum așezi piatra în temelie: „Gata, mangosîtule, ogoiește-te de-acuma! Că mai ai o claie de duduci să le măriți. O să mai pitreci atunci”. Dară popa era prins rău și roș la față! Parcă nici n-auze, pîrpălind o frigare lungă plină de pui sfîrîind, în preajma unei stamboale de jăratic, pe vatra cea mare din bucătărie. 

   Și picura grăsimea în vatră, de ți se înmuia împărătușul în gîtlej de mireasma ridicată la ceriuri: „Ia dă-te-ncoace, măi Buruiană, și mai dzi una! Îu, ce-mi place mie de țiganul ista, parcă are două suflete: unul în trup și altul în scripcă!” Și-atuncea cucoana Catinca n-a mai răbdat și a bătut cu piciorul în pămînt, tremurîndu-și zulufii lungi de jur împrejurul capului: „Mă rog, mult mai ai? Uite, popo, eu de-amu înainte pîne și sare dintr-un talger cu tine nu mai mănînc”. Toate ca toate, dar cînd auzea vorba aiasta, odată se făcea popa cuminte, cum îi un puișor din ceala abia ieșit din găoace. Pînă aici îi era! Așa că gata nunta! Cucoana a făcut la sfîrșit un borș ca acela, ca să se dreagă: de chitici din apa Bîrladului, clocotind molcom în oala mare de lut, după regula borșurilor. Și-ntr-a șasea zi, dis-de-dimineață, au gătit mirii de drum, pe Grigoriță Hrisanti și pe Măriuca lor, să plece la Tîrgul Glodurile, la casa pregătită pentru ei, de la moșia tatălui lui Grigoriță, boierul Ioniță Hrisanti. 

   Și mai cu samă au avut grijă slujitorii protopopului de caleașcă, una mare de călătorie, de fabrică englezească, trasă de patru cai frumoși și negri ca păcatul, mînați de un vezeteu îmbrăcat în haine ungurești, numa-n șireturi. Alăturea, pe capră, ședea slujitorul lui Grigoriță. Și de la Podu Turcului au trecut mirii ca-n zbor, uitîndu-se ochi în ochi și pupîndu-se ca doi hulubași: pe la Glăvăneștii cu oieri vestiți și gospodării înstărite, pe la Motoșeni și pe la Burdusaci. Erau însoțiți de doi veri ai mirelui călări și de Ilioaia, manca Măriucăi, zisă mai nou doică, de care fata nu se putea despărți nici moartă. Cînd au ajuns la Răchitoasa, după ce-au trecut de-o popușoiște, au luat-o la dreapta, că, după Răchitoasa, drumul pe acolo merge: pe sub dealul din dreapta și cu apa Zeletinului în stînga. Dar înainte de asta, cînd să treacă ei în dreapta, chiar prin dreptul podețului, le-a ieșit nainte Lisăndrel, băietanul comisului Alecu, care venea de la vînătoare de prepelițe; nu vînase mai nimica Lisăndrel, că era pe la sfîrșitul lui iunie, iar puii de prepeliță erau micșori, de-abia puteau să zboare, iar cei de potîrniche erau cruzi de tot. Cum s-a făcut, că Măriuca tocmai scosese năsucul afară din caleașcă, să vază dacă plouă. 

   Și numai atîta a văzut-o Lisăndrel, într-o frîntură, și i s-a aprins inima pentru ea. Acuma, ce-i drept îi drept, era frumoasă Măriuca și cu boi subțire, s-o strîngi în două palme. Ș-avea niște ochi drăcoși, ca de mîță în săptămîna brînzei. Iar ochii aceia i-au dat răspuns lui Lisăndrel ca într-o străfulgerare, că i-au răzvrătit sufletul și sîngele. Iară Grigoriță călărea pe lîngă caleașcă: pe Vidra, iapa lui murgă, țintată, vestită, de-o știa jumătate de Moldovă. Grigoriță a văzut steclirea din ochi a celor doi, dar n-a dzis nimică. Lisăndrel a rămas năucit în urma caleștii de frumusețea neasemuită a fetei. Dar n-a stat mult pe gînduri. S-a întors în mare grabă acasă. A aruncat cît colo puii de prepeliță vînați și a mers la frații săi Gheorghe zis Țapu și Mitruț cel mic, lămurindu-i în două vorbe ce vrea. Și-au purces călări să urmărească caleașca: ei trei și încă vreo trei haidăi de la curtea conului Alecu comisul. Iară Mitruț nici n-apucase să se încalțe, că era numai în colțuni. Cum am dzis, Grigoriță simțisă ce se întîmplasă la cotul Răchitoasei și, cînd văzut-a ceata de călăreți gonind în urma lor, priceput-a pe dată despre ce-i vorba. Speriatu-s-a, dar nu pre tare: ave cai buni la caleașcă, însoțitori buni – de ce s-ar teme? Ș-apoi se încrede, la un caz, în iapa Vidra. Așa că a poruncit să se de bice cailor. N-ave scăpare decît înainte, că dealurile ce urmau valea Zeletinului, erau pre nalte și drepte, ca să poată cotigi pe mîna stîngă sau pe mîna dreaptă. Nici păpușoi nu se putea semăna pe aceste dealuri, că bostanii ar fi trebuit priponiți, ca să n-o ieie la vale. Dar iată că urmăritorii, Lisăndrel și oamenii lui, mînau fără-ncetare pe urmele lor. Trecut-au ei în goana mare de Barcana țigănească, de Buda și Putini, dar ceata urmăritorilor nu se lăsa, ba parcă se apropia. Grigoriță vedea ca-ntr-un vis urît tot mai deslușit o grozavă păreche de musteți, care se apropia, se apropia! Erau mustețile lui Niță, un haidău al lui Lisăndrel – urîte la înfățoșare! Nădejdea lui Grigoriță era să mîne cît ce pute și, după ce ave să treacă de Zăpodia, de Colonești și de Spria, să urce marele deal al Doroșanilor. 

   Dincolo de deal, cum coborai la vale, era Tîrgul Glodurile (mai încolo se va chema Izvoru Berheciului) și acolo ar fi scăpat. Însă își dăde sama că era slabă nădejde să poată trece dealul fără să fie prinși – erau puțini și cu mult calabalîc. Au dat colțul dincolo de Putini și nu se mai vede ceata lui Lisăndrel, dar, după praful ridicat la ceruri de copitele cailor vrăjmașilor, aceștia trebuie să fi trecut de Buda și se apropiau de Putini. Atunci Măriuca l-a chemat la ușița caleștii pe Grigoriță. Aleasa inimii lui era frumoasă ca luna lui mai și i-a vorbit fără înconjure meșteșugite: „Dragule drag, oare n-ai ghicit ce cugetă acești oameni care ne urmăresc? După fețele lor negre ca pămîntul se vede că este vorba de viața ta. Vor să mi te-omoare!… Și pe urmă cine știe ce mascaralîc or mai face cu mine. N-avem cum trece dealul Doroșanilor, dragule drag, și asta-i: n-avem scăpare! Ei pe mine mă vor! Iar tu trebui să scapi cu viață. Fugi! Măcar să rămîi tu sănătos și în viață, că fete în fiecare căruță, mirese în fiecare nadișancă o să găsești. Că ești chipeș, dragule drag, și mai cu samă cinsteș și curat la suflet! Să fii tu viu și sănătos, că mireasă îți vei afla tu, cum fiecare bondar își află floarea lui înmiresmată. Of, dragule drag! Se vede treaba că va fi de trebuință să schimbi numele Măriuca cu alt nume de fată. Acum gîndește-te numai la tine, că altfel rău îți va fi!… Acuma simte-mi mirosul la despărțire și pleacă dendată”. Dzicînd aceste, Măriuca și-a scos năframa din sîn și i-a întins-o lui Grigoriță. Cînd acesta s-a aplecat de pe cal și a luat năframa, de după colț au apărut tropotind lisăndrenii; și colbul se ridica pînă la cer în urma lor! Grigoriță n-avea timp să mai stea pe gînduri: și-a mușcat o dată musteața pînă la sînge, a dat bice Vidrei și a luat-o la goană. Doi haidamaci l-au mai gonit o vreme, dar… pune-i sare pe coadă, că nu l-au mai ajuns. Atunci s-au întors. Estimp caleașca a fost împresurată de urmăritori. Lisăndrel nici nu s-o uitat înuntru. O dat poruncă slujitorilor să întoarcă careta și s-o ducă la Răchitoasa, la curțile tătîne-său, comisul Alecu. Măriuca n-o vrut să vorbească cu niminea. O tăcut ce a tăcut pe drumul spre Răchitoasa și numai deodată s-a tînguit tare, aplecînd capul și vînturîndu-și cosițele despletite „Of, of, of, cum n-am avut eu în lumea aiasta noroc! Și să iubesc pe cine mi-a fost drag! Acuma a cui mai sînt eu?” Ș-a purces un bocet atîta de mare, că Zeletinul s-a cutremurat în undele sale, iar codrul întunecat din adîncul dealurilor s-a legănat ca de vînt.    Atîta a spus, după care a tăcut. Nu mai știm amărunțimile poveștii. Atîta, că Foltea, un haidău mai bătrîn de la curtea comisului Alecu, i-a dzis, potolind-o: „Te-i văita, nu te-i văita, duducă, de-acuma niminea nu te mai aude: nici mamă-ta, nici tătînu-tu, nici Grigoriță. Pune-ți lacăt la gură de-amu nainte și rabdă”. 

    Și a dus-o Lisăndrel la casa lui pe Măriuca și a făcut-o femeia lui. Iară după aceea Măriuca i-o născut lui Lisăndrel șase băieți și o fată. Și al treilea băiet a fost Neculai, bunicul meu. Iară Neculai s-o luat cu fata vătafului din Ilisăști, Ilina, care-o murit după aceea nebună la mănăstirea Agapia. Dară înainte de aiasta, Ilina, bunica mea, i-o născut lui Neculai trei fete și trei băieți. Iară al treilea băiet o fost Ilie, tatăl meu. Iar Ilie a luat pe Calipsîța, mama mea, în anul în care s-o urcat în Scaun Theodor voivoda Scărlat ce-au binevoit să fie domn nouă luni la Țara Moldovii. Iară din trupul lui Ilie și al Calipsîței am venit pe lume eu, Lisandru, numit așa după numele străbunului meu Lisăndrel, cel ce-o furat-o pe străbuna mea, Măriuca.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media