Societatea este așa: săracul muncește, bogatul îl exploatează, militarul îi apără pe cei doi, contribuabilul plătește pentru toți trei, leneșul se odihnește pentru toți patru, bețivul bea pentru toți cinci, bancherul îi jumulește pe toți șase, avocatul îi minte pe toți șapte, medicul îi omoară pe toți opt, groparul îi îngroapă pe toți nouă, iar politicianul trăiește pe spinarea celor zece.
Filosofie indiană… Adevărul și cuvintele sunt doua lucruri diferite. Cuvintele pot fi comparate cu un deget. Putem arăta luna cu degetul dar degetul nu este luna. A privi luna înseamnă a privi dincolo de deget. Cuvintele sunt ca un deget îndreptat spre adevăr. În general, noi nu vedem decât degetul. Adevărul se găsește dincolo de deget.
Ordinea și dezordinea… Dezordinea, criza, un război acolo sau măcar niște chinuri sufletești constituie pâinea de mâncat a mai tuturor scriitorilor. Creangă este unul din acei scriitori, care pornește de la ideea că lumea este în ordine. Totul este în ordine. Viața lui personală nu a fost deloc în ordine, bolile i-au cheltuit sănătatea, însă în scrisul său acestea nu se simt. Sigur, pe ici pe colo apar tristețile lui, apar cruzimile, apar alte dezordini pasagere, dar ordinea lui interioară, care năvălește victorios în operă nu se dă bătută cu nici un preț. Puțini scriitori sunt astfel (vorbesc de cei mari; la cei mărunți poate fi un fel de ordine, care este în fapt anchilozare sistematizată în idei venite „de-a gata”). Duiumul scriitorilor preferă prada crizei și dezordinii, zgârierea suprafețelor netede, smulgerea măștilor sau vălurilor Mayei. Pentru Creangă însă ordinea e sfântă. Când bădița Vasile este luat silnic cu arcanul la oaste, deci am putea să străvedem ceva din dezordinea lumii, Humuleșteanul pune lucrurile la punct: „Ei, ei! Pe bădița Vasile l-am pierdut; s-a dus unde i-a fost scris” Asta e! De aici vine ordinea! Așa ți-e scris și gata!
Definiție… (mai veche, dar…) „Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică si este promovată de mass-media oficială, care susține că este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”.
Vestibulul… Orgasmul olfactiv de pe paliere (oh, tocăniţa dominantă!) se împreunează deşucheat cu mirosul apetisant dinspre bucătăria Maurei. Ce-o fi gătind? În întunericul vestibulului mă împiedic de pantofii aliniaţi cazon. În rest, lucrurile obişnuite de vestibul: umbrele, sacoşe pentru cumpărături, pompoasele coarne de cerb cu îndrituiri de cuier, un taburet cu muşamaua hărtănită şi o oglindă ovală de perete, care nu foloseşte la nimic, dat fiind întunericul din vestibul. Mă îmbib ca un burete şi mă umflu de o toropeală plăcută, pe care mi-o creează căldura din bucătărie, pudra de zahăr de la papanaşi sau poate Sfîntul Nicolae, care parcă îmi zîmbeşte din barba albă, pitit între paharele din bufet. Nu mă dau dus. În fine, plec. În vestibulul lambrisat mă uit iarăşi, într-o ceaţă de somnolenţă, la papucii aliniaţi de o mînă de femeie, la coarnele de cerb din perete, care dau un vag aer de înaltă burghezie, de zăbavă boierească. Daaa! Aerul discret al familialului, farmecul dulce-acrişor al domesticului.
Cărțile… Am auzit la un târg de carte pe unii autori vorbind cu jenă, scuzându-se din cauza prețului mare al cărții. De ce? Cărțile trebuie să fie scumpe. Nu-s tălănițe de șoferi de TIR-uri, ca să fie ieftine și ca să ne fie rușine cu ele. Cărțile-s mândre, independente, boieroase. E drept, uneori sunt cam des-frânate, ex-centrice. Dar ele sunt mari curtezane, Esthere care salvează sufletul poporului.
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…