ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

O poveste întîmplată, adevărată, nu e niciodată atît de adevărată, dacă nu îi adaugi fapte,   persoane (personaje), descrieri închipuite. Convingerea asta mă face să scriu, sentimentul pe

care îl am adesea că viața e atît de fadă, de comună, plină de eșecuri și dezamăgiri, că numai

proștii sînt fericiți, iar politicalele, de pildă, mă fac să urlu. Să storc bucuriile vieții prin scris

– iată ce mă interesează și, drept urmare, rareori ce-i drept, simt o fărîmă de fericire.

 

 

Maestre!

 

Nu că mă fudulesc și mai știu eu ce, dar toată lumea îmi zice „maestre!” Toate cocoanele mi se adresează cu maestre, îmi fac ochi dulci (dar eu mă prefac că nu le bag în seamă) și dă-i cu maestre și maestre. La drept vorbind, ce maestru sînt eu, le zic. Dar ele sar cu gura pe mine – că nu, că genial și maestre!

 

Vă rog, nu mă adulați toată ziua! Nu mă ridicați în slăvi prea tare! Nu-mi trebuie lauri, vorba Ipoteșteanului. Să-mi împletiți un pătucean, cum zice el acolo, din răchită, din salcie, nu știu cum. În definitiv, ce am făcut să merit laurii voștri? Dar ele nu, că maestre. Mă rog! Și dom director mi-a zis: „Vezi să nu mă încondeiezi la ziar, mă, Maestre!” Și mi-a zîmbit. Așa cam cîș, dar mi-a zîmbit. E drept, și Maestrul Ursachi mă aprecia. Chiar mi-a oferit odată un scaun la berărie. Iar Maestrul Brumaru mi-a zis odată pe Lăpușneanu: „Ai, mata, ceva așa… Semeni cu un soldat sovietic”. Iaca pîrţ! Cică Brumaru era doctor, ca şi Rabelais, ca şi Smollett, ca şi Cehov, ca şi Vasile Voiculescu. Ei, şi ce dacă ăştia-s doctori şi eu nu? Eu-s doctor de suflete, bre!

 

Bun! O să spuneți că sînt cam comediant și puțin fanfaron, dar vă spun sincer, acesta-i adevărul. Oriunde mă duc, cînd se află că scriu la ziar, oamenii își schimbă atitudinea față de mine și devin ca la Mark Twain: din cerșetor ajung prinț. Asta fie la nunți, fie la înmormîntări, la market sau pe stradă. Sigur, există și partea cealaltă: Zilele trecute mi-a tras unul o înjurătură îndesată din fuga mașinii. Dar n-am înțeles bine – din cauza celor scrise la ziar sau pentru că mergeam neregulamentar? Uite, doamna Irina de la frizerie, aflînd la un moment dat că eu sînt „ăla de la ziar”, mi se adresează cu „maestre”, mă tunde de atunci în așa fel încît să pară că am mult păr pe cap, că rămîn ca bătut în cap cînd mă uit în oglindă. Dacă mi-aș mai și vopsi părul, aș semăna cu o parașută; nu parașută pentru salturi, ci din aia care-ți saltă banii.

Da, maestre și maestre! De „maestre” nu scap. Uite, la o nuntă, o doamnă cu rochie somptuoasă de dantelă cu ciocănele (așa m-a asigurat că se cheamă) de Bruges sau de Brabant, nu mai țin minte, cu piept la fel, mi-a comunicat cu entuziasm puțin bahic că mă citește săptămînal și mă adoră; că trebuie neapărat să ne întîlnim, dar fără prostii, numai platonic; că i-ar plăcea să ne plimbăm prin Copou și Parcul Expoziției și să-și pună puțin capul pe umărul meu, numai platonic, desigur, și cu mare atenție, că a dat o grămadă de bani, ca să-și facă părul special pentru mine, păr care e vai! cărunt, și are patru nepoți, nu părul, ci doamna, și ar fi minunat să mergem cu toții în grădina Copou, la muzeul Eminescu, iar domnul Liviu Apetroaie să ne ghideze, iar dacă nu însuși domnul… în fine, nu-și amintește cum îl cheamă, dar îl cunoaște, e un domn poet, iar după aceea ar fi minunat să ne jucăm, eu, dumneaei și nepoții, jocul „țară, țară, vrem ostași”, platonic, desigur.

 

Numai oamenii inculți nu mă adulează cu „maestre”. Nea Tilică tinichigiul îmi zice din lipsă de respect „șefu”, cu toate că eu îi zic „maistre”. Păi, ce! am șefit cu mă-sa? Cine se crede el!

Cînd mă duc la scriitori, nevastă-mea îmi zice: „Vezi să nu te umfli iar în pene, nu te cucuruţa și să te enervezi”. Dar despre ce umflat în pene poate fi vorba? Despre ce cucuruţat leorbăieşte. Păi, toți scriitorii se dau la o parte din calea domniei mele și se fac că nu mă văd. De aia, că-s măiastru de maestru! Na! Cum spun: Sînt eu modest și la locul meu, dar trebuie că se află oareșicît geniu în făptura mea. Și mărturisesc cu mîna pe inimă: nu pizmuiesc pe nimeni pentru aceasta. Sînt maestru și pace bună. Şi, în modestia mea nemaiîntîlnită, nu născocesc niciodată vreun mijloc ce duce la progresul evident al meşteşugului scriitoricesc, fără să-l aduc îndată la cunoştinţa tuturor. Aceasta pentru că am în mine dorinţa acerbă ca întreaga gloată scriitoricească, toţi puţoii scribalăi să scrie la fel de bine ca mine şi să ajungă şi ei maeştri. Ceea ce fără îndoială vor şi face, cînd vor avea încredere în ei ca şi mine. Şi dacă vor avea talent cu T mare… Dar slabă nădejde, ăsta-i adevărul în ceea ce-i privește. Pe cînd eu… În rest ce să spun! Îi las în păcatul lor, în îngustimea lor grobiană, în egoismul lor ferchezuit, de chelie pudrată cu apă de trandafiri.

 

În ceea ce mă privește, e greu de spus ce e. În orice caz, e ceva genetic, nu sînt un „maestru” de ici colea. Să fie clar!

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media