Născut la Târgoviște la 2 februarie 1835, s-a bucurat de suportul material și intelectual al tatălui său, judecătorul Mihai Vlădescu, cunoscut în epocă de a fi fost un animator constant în coordonarea lucrărilor de restaurare a unor monumente istorice din orașul Târgoviște, capitala Țării Românești până în anul 1714. Mediul familial l-a pregătit și l-a determinat să urmeze cariera militară, absolvind cursurile Școlii Militare de Ofițeri din București (1850-1856), după ce anterior frecventase cursurile Școlii Naționale din Târgoviște, care îi formaseră și dezvoltase capacitățile intelectuale și caracterul tânărului Matei.
Trece cu brio prin toate gradele militare, de la cea de sublocotenent în 1856, la cea de colonel, obținut în 1873. La izbucnirea conflictului în Balcani între Imperiul Otoman și Rusia, pe colonelul Matei Vlădescu l-a găsit „Războiul de Independență în funcția de comandant al Brigăzii I Infanterie, din Divizia a III-a Infanterie, aflată în structura Corpului 2 Armată”. În calitatea pe care o deținea, Matei Vlădescu acționează în zona Galați, Barboși, Brăila, pentru ca trupele otomane să nu înainteze dinspre Turtucaia în această zonă. Formațiunea sa militară a ocupat, apoi, poziții la nord de Dunăre, în zona Cetate, Calafat, cu scopul de apărare a teritoriului românesc de atacurile turcești.
La 9 iulie 1877, Matei Vlădescu este prezent la bombardarea cetății Vidinului, la recunoașteri ale inamicului pe malul drept al Dunării și la sprijinirea trupelor ruse pentru a trece în Bulgaria, pe direcția Plevna. La 17 august 1877, brigada comandată de colonelul Matei Vlădescu a trecut Dunărea pe la Siliștioara, acționând în raionul Ghigen, Beșli, Krușovene, apoi pe râul Vid, atingând localitățile Kalișovăț și Verbița. Marea încleștare de foc, cu inamicul, o aflăm prin participarea Brigăzii I Infanterie, de sub comanda sa, la cucerirea redutei Grivița I, la 30 august 1877. Unitatea s-a făcut apoi cunoscută prin contribuția adusă la încercuirea generalului turc Osman Pașa, la Plevna, la 28 noiembrie 1877, iar colonelul Matei Vlădescu este martor, alături de alți ofițeri, la predarea acestui ofițer otoman în mâinile colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez; după capitularea armatei otomane (45 000 de oameni), colonelul Matei Vlădescu a primit sarcina să strângă prizonierii și armele. O parte dintre aceștia (800) au ajuns ulterior la Târgoviște și au fost internați la Mănăstirea Dealu.
După o nouă reorganizare a armatei, Brigada I Infanterie, din Divizia a III-a, comandată de colonelul Matei Vlădescu, escortează alături de Regimentul IV Călărași, convoaiele de prizonieri turci, până la București și Târgoviște. În plus, are bucuria să treacă alături de ostașii pe care i-a condus pe sub Arcul de Triumf, prin fața principelui Carol I, din partea căruia primește felicitările de rigoare și decorațiile pentru „…faptele de arme dovedite pe câmpul de luptă(…) Ordinul „Steaua României”, cu Medalia „Trecerea Dunării”, și Medalia „Virtutea Militară de Aur”. De asemenea, colonelul Matei Vlădescu pentru modul cum a acționat și a condus trupele de sub comanda sa în Războiul de Independență, a fost avansat general și numit în Statul Major General al Armatei Române.
Despre faptele și contribuția colonelului Matei Vlădescu la Războiul de Independență de la 1877-1878, este amintit și în Albumul Armatei Române, apărut la 10 mai 1902, din paginile căruia spicuim: „..Recunoașterea faptelor de arme ale generalului Matei Vlădescu ne întărește convingerea că acest brav oștean a fost cinstea și gloria Armatei Române, dintre cei mai valoroși ofițeri din Războiul de Independență”.
Casa generalului Matei Vlădescu
Ulterior, generalul Matei Vlădescu a fost numit la conducerea Divizei a II-a (1883-1889), a Diviziei I (1889-1992) și apoi a Diviziei a V-a Teritorială, cu sediul la Tulcea, devenită Divizia Activă – Constanța. În această ultimă calitate de comandant, generalul Matei Vlădescu intră în Dobrogea triumfător în octombrie 1878, provincie care era alipită României după cinci secole de dominație otomană. În perioada 1889-1891, generalul Matei Vlădescu a îndeplinit funcția de Ministru al Apărării Naționale (de Război), iar în 1892 a fost numit Șef al Statului Major Regal și șef al Casei Regale.
Matei Vlădescu a fost înmormântat în anul 1901 în cavoul familiei aflat la Mănăstirea Viforâta, județul Dâmbovița, mausoleul fiind o creație reprezentativă a celui care a lăsat Târgoviștei o importantă moștenire artistică, Frederick Storck (1872-1942), cel mai de seamă reprezentant al familiei Storck, rezultat din a doua căsătorie a lui Karl Storck (1826-1887) cu nemțoaica Fredericke Oleschner.
Mausoleul generalui Matei Vlădescu, opera sculptorului F. Storck, aflat în Cimitirul mănăstirii Viforâta
Facebook
WhatsApp
TikTok
