TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Noaptea cea lungă

 

-În ultimul timp am citit multe cărți din genul „horror”, îmi plac poveștile de groază, spuse băiatul, mândru de lecturile sale. Sentimentul de frică pe care îl simt personajele dă acestor povești un caracter și un suspans aparte. Am învățat multe despre frică…

-Hahaha, râse Măriuca. Ooo, tu, băiat plăpând al verii, ce știi tu despre frică, despre groază? Ai auzit vreodată despre groaza de a fi deportat în Siberia?

Băiatul nu spuse nimic…

-Cred și eu că nu ai auzit, continuă Măriuca. Cum să îți vorbească despre asta autori care nu au dus lipsă de nimic toată viața lor? Cel mult, au dus lipsă de inspirație… Groază, asta a fost atunci când au început deportările din Basarabia și Bucovina, bravule cititor de povești „horror”. Când, în toiul nopții, oameni, familii întregi au fost smulse din paturile și liniștea caselor lor, apoi îmbarcați în camioane sau mânați din urmă precum vitele, cu mitralierele și trimiși în Siberia. Aia e groază, drăguțule.

Un vânt rece a început să bată dintr-o dată, făcând frunzele copacilor să foșnească puternic. Natura reacționa la vorbele Măriucăi…

-Groază a produs noaptea cea lungă dintre zile de 12 și 13 iunie în 1941, atunci când la adăpostul întunericului camioanele și tancurile rusești au năvălit în sate. Soldații nu spuneau nimic, doar loveau în stânga și-n dreapta și răcneau un singur ordin. Nu știau românește, dar învățaseră să spună: „MARȘ ÎN SIBERIA!”. Bătrâni, copii, tineri… Pentru ei nu conta. Pe toți i-au dus la gară și i-au îndesat în convoaie de vagoane care se întindeau pe sute de metri. Deportați pe veșnicie, asta le era sentința…

-Nu pe viață? Eu așa știu că sună sentința, condamnat pe viață…

-Nu știi, nimic drăguțule! Aici vorbim despre deportarea în Siberia, cea mai cumplită poveste de groază din istoria poporului nostru. E cumplită deportarea, dar deportarea în Siberia depășește orice deportare din istoria omenirii.

-Da… Cred că pot să îmi închipui…

-Ba nu poți, nimeni nu poate! Deportarea în Siberia nu-i un lucru pe care să ți-l poți închipui, ca și cum ai scrie un eseu la școală. Doar cine a fost acolo poate vorbi despre groaza siberiană. Acolo metaforele folosite prin cărțile de literatură au devenit realitate. Frig de crapă stâncile și care face râurile să înghețe din mal în mal, foamea cumplită care te face să mănânci și pietre dacă ai putea să le ridici de jos, dar nu poți căci frigul le-a lipit de pământ mai ceva dacă ar fi fost turnat ciment peste ele…

-Draga mea, mă sperii!

-Te sperii? Nu ai spus tu că îți plac poveștile de groază?

-Nu cred că îmi mai plac, hai să vorbim despre altceva.

-Știi cântecul „Bucovină plai cu flori”?

-Ooo, da! Ce cântec frumos! E cântat la toate petrecerile… Nunți, botezuri, cumetrii, aniversări…

-O prostie! Nu înțeleg cum oamenii pot să fie veseli, să chiuie, să danseze în timp ce ascultă acest cântec. Ăsta nu-i cântec de cântat la petreceri, e cântec de deportare. „Au fost duși în altă țară, dar se-ntorc la primăvară….”. Știi că primăvara din Siberia e doar o metaforă?

-Nu știam! La asta nu m-am gândit niciodată.

-Da… Tu, la multe nu te gândești.

-Aici m-ai prins! Nu mă gândesc la multe, doar la tine!

-Deseară când îți spui rugăciunile să te gândești la cei deportați în Siberia. Domnul Dumnezeu să-i pomenească întru împărăția Sa.

-Amin!

Spune tu, vânt înghețat pe unde-ai mai fost/Pe unde-ai umblat?/Prin Siberi-am urlat/Am văzut oameni murind în pat/Și patul era de gheață….

Ion Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.