ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Întuneric bocnă

„Finala cu Barcelona (a Cupei Campionilor) urma să o jucăm în nocturnă, ori noi nu eram obișnuiți să jucăm în nocturnă. Emerich Jenei s-a dus la Valentin Ceaușescu și i-a tot explicat că trebuie să facem măcar un antrenament în nocturnă. Până la urmă, Valentin s-a dus la maică-sa și ne-a obținut un antrenament de două ore cu nocturna aprinsă.” – Helmut Duckadam

 

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, moment de autentică revoltă și contestare a regimului comunist  din România în general și a sistemului ceaușist în special.

Azi ar trebui să fie vorba doar despre eroii care au ieșit în stradă pentru libertate. Să îi pomenim doar pe ei și jertfa lor. Avem timp în restul anului să vorbim despre detalii, servicii secrete, spioni, agenturi, „teroriști” și activitatea purtătorilor de pulovăr din studioul Televiziunii Române.  Oamenii care au rupt zăgazul și au huiduit tiranul, merită acest lucru. Măcar azi!

Dar, din păcate, azi se ridică din ce în ce mai multe voci care aruncă o foaie de cort peste jertfa din decembrie 1989, voci care spun: „Care Revoluție? Lovitură de stat!”. Cumplit lucru! O astfel de declarație ne aduce aminte de acțiunea spălării sângelui de pe străzile Timișoarei și Bucureștiului, ne aduce aminte de arderea în crematoriu a celor împușcați în Timișoara, acțiuni care s-au făcut tot așa, pentru a se întreba „care Revoluție”? Nu e nicio Revoluție! Oamenii iubesc comunismul! Cum să nu iubească Partidul Comunist și pe tovarășul Nicolae Ceaușescu?”.

E adevărat că în sediile centrale, în studioul TVR, pe drumul de la București la Târgoviște, în clădirea unității militare unde au fost ținuți și condamnați  Nicolae și Elena s-au întâmplat multe lucruri pe care nu le știm, care așteaptă să fie descoperite și dezvăluite, dar asta nu înseamnă că revolta oamenilor din stradă nu a fost una autentică. A fost autentică, deplină și copleșitoare. Iată ce spunea un revoluționar din Cluj: „Aveam niște ochi aproape ieșiți din orbite de fericire – dacă poți crede că se poate întâmpla așa ceva – când ne uitam unul la altul și strigam: LIBERTATE! LIBERTATE! Eram fericiți că am prins un pic de curaj să strigăm.” Pe acest om nu l-a scos din casă nicio agenție de spionaj, nici Gorbaciov, nici Iliescu, nici nimeni. Pur și simplu a rupt zăgazul și ca el mulți, mulți alții în toată țara. Doar despre asta trebuie să vorbim în această zi.

Azi nici discuția despre marile realizări ale comunismului nu își are rostul. E penibilă. Adică, eram grânarul Europei, dar oamenii trebuiau să stea la coadă la pâine? Cum vine asta? Construiam baraje și hidrocentrale, extrăgeam cărbune și petrol, dar în case era întuneric bocnă. Azi trebuie să se audă doar slujbele de pomenire și numele celor care au murit pentru libertate.

În ultimii trei ani, alături de câțiva prieteni am participat de fiecare dată la ceremonia care se oficiază în memoria eroilor de la Revoluție în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște. Și de fiecare dată m-am întrebat de ce e atât de goală  Piața?  Dacă nu ar fi cei cărora fișa postului le cere să fie prezenți la această ceremonie, Piața ar fi practic, goală. De ce această situație mai ales acum când se vorbește mai mult ca niciodată că „suntem anticomuniști”?

Vă aduceți aminte de cazul veteranului de război care a fost ignorat la ceremonia de 1 Decembrie. Revoltător lucru! Dar situația cu privire la eroii care s-au opus regimului comunist este mai gravă. Nu doar că sunt ignorați, dar sunt și dați la o parte. Azi ne sunt prezentați ca anticomuniști omul cu numărul de înmatriculare și cei care scriu comentarii vulgare și licențioase pe pagini de socializare.

Dacă niciunul dintre lucrurile pe care le-am menționat mai sus nu sunt posibile azi, e trist, dar nu-i totul pierdut. Pentru că acolo unde opinia publică se împotmolește în polemici stă Biserica, ea mărturisește în fiecare zi la Sfânta Liturghie: „Pe cei căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării, a demnității și libertății noastre, să îi pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa! Amin!”

Veșnică lor pomenire!

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media