TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Duminica Ortodoxiei – zi națională a României

Cinstirea și mărturisirea credinței ortodoxe în fiecare primă duminică a Postului Învierii își are originea în anul 787 când, la al 7-lea Sinod Ecumenic s-a mărturisit și pronunțat ceea ce era evident și clar: închinarea la icoane nu înseamnă închinare la „chip cioplit”. Insist pe această expresie, „s-a mărturisit”, pentru că atunci când cineva spune că la un Sinod Ecumenic „s-a stabilit”, acest „s-a stabilit” lasă loc de interpretări, ca și cum ceva din credința ortodoxă ar fi o concluzie pe care au luat-o la un moment dat niște oameni, în funcție de nu știu ce context sau împrejurări. Exclus! Hotărârile Sinoadelor Ecumenice din istoria Bisericii sunt doar mărturisiri ale adevărului și a evidenței, bazate exclusiv pe ceea ce Hristos Dumnezeul-Om ne-a descoperit prin Întrupare și Înviere. Adevărul mărturisit la Niceea în 787, la fel ca și în 325, se bazează pe concret și real. Apoi, hotărârile care s-au mărturisit la Sinoadele Ecumenice nu sunt niște detalii care țin exclusiv de teologie/creștinism și care nu au nicio legătură cu lumea europeană în întregul ei ansamblu cum încearcă să manipuleze unii, ci acestea au o importanță covârșitoare în ceea ce înseamnă evoluția și progresul popoarelor europene de-a lungul istoriei. Nu o să stau acum să înșirui argumente cu privire la acest aspect, e mai mult decât evident acest lucru. Credința în Iisus Hristos e piatra de temelia pe care s-a construit și consolidat Europa. Doar atât spun: atunci când liniștea credinței era tulburată de vreo scorneală sau inovație omenească se tulbura întreaga țara, întregul popor, de la cetatea domnească până la casa din capătul unui cătun de munte. De aceea s-au și întrunit cele 7 Sinoade Ecumenice, ca să aducă pacea, liniștea și unitatea în rândul popoarelor. Despre cei care spun că închinarea la sfintele icoane înseamnă închinare la chip cioplit, ce să zic… Nu am ce să le zic, e clar că niciun argument nu o să îi urnească din această paradigmă. Nu o să stau să recit, vorba lui Steinhardt, ca un clănțău procedurist, versete din Sfânta Scriptură, dar pot să remarc un lucru: în revistele sau materialele de prozelitism ale celor care spun că icoanele din biserică sau din casele oamenilor sunt „chip cioplit”, apar imagini cu Hristos care ce să vezi, seamănă izbitor cu Hristos cel din icoana pictată din biserică. Așadar, de unde știu domniilor lor că așa arată Hristos, dacă nu din icoana din Biserică? În Sfânta Scriptură nu scrie că Hristos avea părul lung și barbă…

Până aici am încercat să redau un context general al sărbătorii de mâine, acum o să încerc să mărturisesc de ce Duminica Ortodoxiei raportată la poporul român este o zi de sărbătoare națională. Începând de le cele mai timpurii cnezate și voievodate românești până azi când avem Președinte, Prim-ministru și Guvern și Parlament bicameral, viața poporului român poartă pecetea credinței ortodoxe pe care a purtat-o de-a lungul întregii sale istoriei. Când cercetezi istoria poporului nostru chiar și în cel mai superficial mod cu putință nu ai cum să nu constanți că ortodoxia nu este un accesoriu, un simplu detaliu istoric ci este esență care a marcat întreaga noastră istorie și ea s-a răsfrânt în toate manifestările de cultură – vezi Coloana Infinitului a lui Brâncuși și e de ajuns -, de lucrare și lucrări, de raporturi sociale ale poporului român. Nimeni nu poate nega această evidență. Credința ortodoxă e ritmul în care a mers poporul român de-a lungul istoriei iar Biserica Ortodoxă Română a fost, este și va fi prin ființa ei care izvorăște din Iisus Hristos Dumnezeul-Om, creatoare de unitate și solidaritate în mijlocul poporului. De aceea și primul atribut al Bisericii pe care îl mărturisim atunci când rostim CREZUL este unitatea: „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică…”. Unitate nu doar în ceea ce privește mărturisirea aceleași credințe ci și ca susținătoare și generatoare de unitate, solidaritate și comuniune între oameni. Cei care nu cred, să meargă în istorie și să vadă cum românii din Transilvania, în vremuri de mult trecute, au fost ocrotiți doar de Biserica Ortodoxă și au avut o singură nădejde, credința ortodoxă.

De-a lungul istoriei, alături de limba română ne-a unit și ținut în unitate și credința ortodoxă, chiar dacă unii azi, încearcă din răsputeri să nege, să șteargă această evidență. Sub masca toleranței pe care o strigă pe toate ulițele, aceștia încearcă să creeze tensiuni între stat și Biserică. Asta le-a ieșit pentru moment, dar tensiuni între neam și Biserică, oricât demult se va încerca să fie create și induse, nu vor exista niciodată. Biserica și credința ortodoxă sunt în însăși ethosul neamului românesc, n-ai cum să le scoți de acolo. De aceea, la poporul român Biserica Ortodoxă nu e instituție. Instituții sunt acele entități de organizare și administrare care au nevoie de o ”firmă” pe clădirile sediilor: școala generală cutare, liceul cutare, facultatea cutare, ministerul cutare și așa mai departe. Ați văzut vreodată o biserică pe care să fie scris mare: Biserica Ortodoxă cu hramul Sfântul Nicolae? Nu există așa ceva, pentru că Biserica Ortodoxă nu e instituție, ci e trupul lui Iisus Hristos Dumnezeul-Om întrupat ca revelație deplină în istorie de la Dumnezeu-Tatăl prin Sfântul Duh. Singurele înscrisuri care apare în unele cazuri pe biserici sunt cele care țin de un detaliu istoric: „monument istoric, secolul cutare”. Acest detaliu exprimă o realitate concretă, dar nu tot adevărul.

Să vă explic… Vorbeam cu Petre Țuțea și pornind de la mărturisirea lui că istoria poporului român dezgolită de crucile de pe steagurile voievozilor – cum încearcă unii să facă astăzi – e egală cu zero, i-am spus despre plăcuțele „monument istoric”, la care el mi-a zis: Mă, e bine că s-au pus plăcuțele astea ca să vadă cei care azi numără bisericile că poporul român, de când e el pe fața pământului, a construit biserici, dar adevărul e că orice biserică, chiar și una care se construiește azi, e monument istoric, pentru că istoria se face cu Biserica. Așa a fost mereu. Ia-o de la Gelu, Menomorut și Glad, treci pe la Posada, pe la Podul Înalt, apoi ia-o pe dedesubt pe la Fortul 13 Jilava sau în minele de la Baia Sprie… De fapt ia-o pe unde vrei tu și ai să vezi, credința ortodoxă a fost tot timpul o podoabă de mult preț a poporului român. Nimeni nu poate nega această evidență. Poate încerca, dar de putut nu poate…

Așadar, în Duminica Ortodoxiei cinstim și mărturisim esența care a împodobit și va împodobi până la sfârșit poporul român, iar valabilitatea și actualitatea ei se întemeiază și susține pe Evanghelia lui Hristos care este pururea actuală și care anticipează continuu actualitatea. Că Duminica Ortodoxiei e zi națională se vede clar și limpede în imnul național. „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină…”. Nimeni, vreodată, nu poate nega sau șterge această evidență.

Ion  Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.