TABLETA DE MIERCURI:Pompiliu Alexandru – A da Cezarului ce e al Cezarului

Prietenului D.

    Cezarul biblic este banul! Banul este mâncare, iar mâncarea este corporalitate… Cezarul este și pofta trupească, mereu crescândă și mereu diversificată. De aceea lumea de astăzi este plină de obiecte. Adică de obiecte ale dorințelor. Și, după cum știm de la adepții altei religii – budismul – dorința este prima sursă a suferinței. 

    În acest fel existența umană oscilează între două extremități: 1. A da din abundență Cezarului ce este al Cezarului… înecând-l într-ale sale obiecte și divers al lumii și 2. A nega și respinge tot ce aparține Cezarului, ca și cum am dori să ne eliberăm de Cezar. 

    „Mie nu-mi pasă de Cezar, eu sunt în afara lui!” Sau, „eu m-am eliberat de lucrurile materiale”… Acestea sunt atitudinile din partea polului opus. În creștinism, precum și în alte religii, și dintre acestea poate că budismul este cel mai elocvent exemplu, materia și materialitatea trec într-o zonă a negativității. Creștinismul adaugă și o nouă nuanță a negativității acesteia: materia corporală este „respinsă”, după cum spun unii. Asta pentru a ajunge la sursa dorinței generatoare de suferință! Atitudinea este una de a „lua benzina” dorinței și în felul acesta suferința s-ar stinge de la sine. Inteligent demers. Numai că toate aceste gândiri au nuanțe extrem de importante. Omul exagerează, și în felul acesta își imaginează că este virtuos sau stabil pe calea sa. În plus suntem și fascinați de simplitate și simplificare. Or, lumea și universul sunt infinit de complexe. Când privești numai la un lucru ai șansa să îl vezi extrem de bine, să îl cunoști și să îi vezi importanța. Dar a sta cu privirea numai pe el și pe cauzele imediate ale acelui lucru/fenomen, neglijezi în mod automat consecințele îndepărtate ale sale, care pot să joace un rol la fel de mare, dacă nu și mai mare, decât acele cauze imediate pe care le vedem. Știința exactă cade în păcatul acesta. Poate să anticipeze și să emită legi cu privire la ce se va întâmpla cu evoluția unui fenomen pe o durată din ce în ce mai mare – sau pentru totdeauna – dar dacă face acest lucru scapă din vedere alte consecințe care vor fi dezastruoase. Din dorința de a face bine, se ajunge să se facă rău. Dinamita face bine… dar, în timp, s-a dovedit că e „mai bună” la a face rău. Orice inventează omul, pare a inventa o armă. Orice lege pare să aibă o limită și o excepție… 

    Când Iisus a fost întrebat cu privire la plata taxelor către Imperiu, a sesizat capcana. Mentalitatea și „curentul” de gândire dominant era acela în care trebuie să fii ostil, să te opui Cezarului. Să te opui materialității, banului; asta dacă vrei să fii un om „plăcut lui Dumnezeu”, un „sfânt”. Să te retragi în pustie și să te dedici complet vieții spirituale. Asta pentru că de corp se va ocupa cumva Dumnezeu, așa cum l-a ajutat și pe Ilie, trimițând cele necesare viețuirii. Paradoxul vine dintr-o perversiune pe care Iisus o sesizează, de aceea prima oară dojenește pe cei care aruncă întrebarea. Orice răspuns ar fi dat, în legătură cu acest subiect pici prost. Ce își doreau cei mai mulți în realitate, dar ascunzându-se în spatele cuvintelor mari? Bani, averi, mâncăruri alese, case și poziții înalte dregătorești. Cu alte cuvinte, piedica pentru a deveni bogați o constituie Cezarul. Dar tot Cezarul ăsta este chiar averea, materia! Cum faci? Cum te poți debarasa de materie dar să o păstrezi din abundență? 

    Soluția lui Iisus este una care îndeamnă la echilibru. Ce chip poartă moneda? Efigia cui se află pe ban? A Cezarului! Atunci dă Cezarului ce este al Cezarului! Nu spune cât, nu spune să te dedici trup și suflet acestui lucru. Dă Cezarului în mod natural ce este al său, fără a exagera în a te încrâncena, a te opune și fără a trece în partea cealaltă, a acumula cezari cu nemiluita. Dă corpului ce este al său în mod cumpătat și nu exagera, căci strici echilibrul și apare boala și suferința. Nu poți elimina pe Cezar cât stai în lumea aceasta, căci a trăi printre oameni înseamnă a face schimburi – deci a intra vrei-nu-vrei într-o relație de tip economic – și nu poți renunța să mai mănânci, căci corpul cu asta se ține în viață. Corpul este, totuși, ce ai mai scump pe lume. Fie îl lași în neglijență, și va apărea suferința bolii, fie îl supra-expui, îngrijești exagerat, adică îi devii supus, căci îi dedici viața lui, și iar apare boala (spirituală mai mult, dacă nu și fizică). Iisus a separat printr-o zicală două universuri, arătând că acestea pot coexista și nu înseamnă ca un univers să-l anihileze pe celălalt. Adică a separat două puteri: puterea lumească și puterea cerească. Cele două lumi nu se află în conflict. Cele două lumi coexistă și trebuie să coexiste. A da prea mult într-o parte înseamnă automat să pierzi ceva. A trăi cu adevărat înseamnă a te bucura de amândouă!