În antichitate exista un procedeu de control al conducătorilor, în plus de o distribuire a puterii între membrii societății. Se numea ostracizare (ὀστρακισμός / ostrakismós). Era vorba despre un vot al Ecleziei (ansamblul cetățenilor) îndreptat împotriva celui mai indezirabil personaj politic. Acest vot însemna că persoana desemnată urma să fie alungată din politică pentru un număr de ani (zece în general, dar nu neapărat), păstrându-și bunurile totuși și alte drepturi. Era un mecanism civilizat de eliminare a persoanelor toxice din politică, cei care nu au performat, care au produs efecte dezastruoase sau care se dovedeau a exercita puterea în propriul beneficiu. Ostracizarea nu implica o atacare penală, o cădere sub legea juridică, ci era o condamnare socială și etică cu efecte concrete.
Sub ce formă regăsim astăzi ostracizarea aceasta? Desigur, deghizată și ultra-formală, sub forma „alungării” unei persoane sau a unui partid întreg în… opoziție. Atât! Unii politicieni sfidează puternic ascunzându-se în spatele… responsabilității sau a asumării răspunderii. Dar, cum „răspund” ei de fapt? Formal, desigur. În lumea în care economicul dictează și regulile și structurile, în lumea în care individul trebuie să performeze și să dea socoteală pentru acțiunile sale – financiar, legal sau altfel, în mod măsurabil – există o excepție. Politicianul. Numai acesta nu trebuie să dea raportul și socoteală pentru acțiunile sale (socoteala s-ar vedea „la vot” cică!), iar în urma acestui raport să răspundă financiar sau altfel. Nu îl poți îndepărta nici măcar din politică pentru o perioadă anume. Doar pe pușcăriași îi poți îndepărta, puțin de tot, de politică. Imediat ce ies din pușcărie – adică și-au ispășit pedeapsa – pot foarte bine să fie primiți cu brațele deschise în politică. Vedeți în mod concret asta când priviți la fenomene năucitoare când Dragnea, în pușcărie fiind, este adus în discuție de președintele unui partid politic, acesta exprimându-și dorința să meargă și la pescuit cu pușcăriașul nostru, în caz că i se acordă o permisie, ceva. Ce ostracizare? Ce răspundere? Când nu ai instrumente de control, orice sistem devine haotic. Canceros. Iar sistemul politic actual este cangrenat și metastazat. Controlul este ultra-formal și atât. De aceea fierbe planeta în dorința de a schimba radical totul. În esență și la nivel de instituții. Lumea este scăpată de sub control cu totul. Și asta pentru că s-a început cu ignorarea unui mic instrument atât de eficient cândva. Când un ciob de lut sau o scoică spartă avea notat pe ea numele persoanei toxice ce trebuie să curețe locul. Cum ar fi ca rușii să ostracizeze pe cineva în fiecare an? Iar acest ostracizat să fie…. Putin? Sau turcii pe Erdogan? Sau chinezii, nord-coreenii etc.? Rinichiul politic mondial ar reporni și ar detoxifica întreg sistemul blocat. Așa, ca idee măcar, spuneți că nu sună bine?!
POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România dar și în Franța, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
