Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Nu sub Lege, ci sub Har suntem

Lui ALP și Helianei

    Am întâlnit această învățătură a unui bătrân care se adresează unui monah mai tânăr: „Nu sub Lege, ci sub Har suntem. Mâncând, însă, să nu vrei să te saturi, ci să te înfrânezi, mai ales de la mâncărurile gustoase. Pe cele de nimic să le cauți totdeauna. Și inima ta să o păzești, nevoindu-te mai ales cu cugetarea smerită.” Există momente de revelație în viață atunci când te afli în fața unui text de acest gen. De multe ori auzi cuvinte asemănătoare, spuse sau scrise, le citești, spui că ai înțeles, le poți și reproduce după un timp, căci îți rămân întipărite în minte cumva, căci te ating într-un fel anume. Dar în ce fel de ating nu poți să spui. Apare un blocaj, nu poți să expui mai departe, să mergi mai departe cu gândul, de aceea te rezumi la parafrazări care te lasă într-un fel nesatisfăcut mental. Îmi aduc aminte de acele prelegeri care constituie predicile de la biserică. Foarte mulți preoți, după ce citesc Evanghelia dedicată zilei respective, o reiau în predica lor. O explică! Adică o desfac așa cum se desface un plic – de aici ex-plicare, o desfășurare a unui sul care conține un text important, destinat a fi comunicat publicului. Ca și cum primim o scrisoare de două ori. Prima oară este în plic, învăluită, împăturită și arzi de nerăbdare să îi pătrunzi înțelesurile. A doua oară, când îți este ex-plicată, des-p(l)icată. Citești un text sacru și poți face acest lucru în mii de feluri. Mereu pare a-ți spune altceva sau, mai bine spus, cu fiecare lectură mai desfaci un sens din el. Dar câți sunt cei care pot să vadă firul acestor sensuri, cum au luat naștere și cum s-au format, cum s-a urmat drumul de la neînțeles la înțeles? Mulți preoți repetă pur și simplu Evanghelia, adică o parafrazează. Mereu am avut un sentiment de stinghereală când am asistat la o astfel de predică. Simt o jenă în sensul că preotul, prin parafrazările simple ale sale, jignesc într-un fel pe evanghelistul respectiv, care a spus destul de „clar” lucrurile, căci Noul Testament este doar un discurs care prin definiție se adresează celor mulți. Și are un anumit nivel de claritate, desigur, căci la acea claritate a sensului accede orice minte umană care este prevăzută cu rațiune. Dar are și alte straturi, mult mai profunde, care se ascund în spatele acelei clarități de suprafață. Or, stinghereala se transformă în deranj în toată splendoarea când ai de-a face cu parafrazarea. Pe asta o pot face și eu; spun același lucru dar cu alte cuvinte. Simt că am pătruns un pic mai mult, că mă ajută această parafrazare, nu zic nu (adică îmi place mereu să reascult spus altfel acel pasaj al Evangheliei), dar rămân cu o imensă insatisfacție de înțelegere, căci… „parcă vrei mai mult”. Or, preotul nu îți dă acest mai mult de multe ori, fie că nici el nu pătrunde acele „alte sensuri”, fie că are un sentiment de zădărnicie, fie că… Unii ascultători nici nu au nevoie de acest „mai mult”. Pleacă liniștiți și meditativi acasă, satisfăcuți fără măsură că „au pătruns sensul Evangheliei”, prima oară citit direct din carte, a doua oară reluat cu alte cuvinte de către preot. Dar până unde poți să mergi cu interpretarea? Cum funcționează ea? Ca în textul de mai sus, pe care parcă cu toții l-am mai auzit, știm ce spune, știm la ce trimite și înțelegem și ce ar trebui să facem într-un fel pentru a-l pune în act. Oare? Am asistat și la un alt nivel de interpretare, acela al preotului care explică efectiv textul Evangheliei, adică îl duce mai departe, îți arată cum îl înțelege el și cum a „lucrat” cu sensurile acelea și, mai ales, cum „au lucrat în ființa lui acele sensuri”. Ei, aici este vorba despre hermeneutică în adevăratul sens al cuvântului; și de explicare pură, nu doar o anticameră a sa, prin parafrazare. Ei, abia atunci tresare inima și rămâi cu gura căscată și îți vine să îți dai o palmă peste frunte, să intre mai bine înțelesurile! Se un fel de spectacol al minții, ai parte de o trăire estetică pură – adică de trăire a înțelesurilor – prin gura preotului care știe să meargă mai departe. 

    Dar cum să înțelegem propoziția aceasta? „Nu sub Lege, ci sub Har suntem!” Unde să ai curajul să te aventurezi? Întotdeauna am avut o atitudine „în răspăr” când m-am aflat în fața unui text. Adică nu m-a mulțumit simpla reproducere a sa. Îmi pare că un adevărat creștin este chiar invitat să meargă mai departe, să își pună mintea la treabă. Nu memoria! Mintea! Or, mintea intră în lucru numai când îndrăznește. Am văzut mereu creștinismul ca fiind o religie a îndrăznelii – „iubește și fă ce vrei!” – îmi place acest „fă ce vrei!”, uitând prea ușor pe „iubește”; de fapt nu îl uiți, dar a iubi este atât de greu de înțeles și de practicat, încât treci repede peste el, ca peste o formulă matematică ce nu îți place, dar fără de care nu poți înainta prea mult. Lasă mintea să zburde, numai așa poți să o acordezi astfel încât să scoată o muzică. Trebuie să o „relaxezi” până la păcat sau până la a nu mai scoate niciun sunet – o să te deranjeze asta și singur ai să o „încordezi” înapoi, dacă îți pasă puțin de tine – și să o „întinzi” până stă se plesnească, scoțând sunete prea stridente – și asta o să te deranjeze apoi și ai să poți găsi echilibrul. Trebuie să mergi spre limite pentru a putea să găsești dreapta măsură, singura capabilă să facă mintea să fie o muzică. Deci, unde să te ducă Legea și Harul? Cum adică nu sub Lege, ci sub Har suntem? Și apoi, de ce imediat după se introduce… mâncarea, un act greu al ființei, un act primitiv și organic pe care trebuie să-l controlezi sau, mai bine zis, să-l ții sub supraveghere. Veghează asupra organicului! Apoi, imediat după josul ființei este adusă în discuție o chestiune abstractă… „să cauți pe cele de nimic!” Ce este acest nimic? Iar în concluzie este adusă în față o relație ciudată… inima și mintea. Inima se înfrânează cu ajutorul cugetării de o anumită calitate… smerenia. Dacă desfacem toate acestea, pierdem ceva, desigur (poate pierdem iremediabil chiar sensul greu al spuselor bătrânului), dar merită încercat să detensionăm coarda minții pentru a putea să vedem clar „piesele” pe masă, ca apoi să recompunem întregul; din mișcarea asta pneumatică a minții apare uneori înțelegerea… Avem, așadar, patru paliere: 1. Legea și Harul; 2. Nevoia primară, biologică, de a te hrăni; 3. Căutarea celor care au o valoare care tinde spre nimic/umil – nimicnicie. 4. Inima și Mintea. 

1.Harul este deasupra Legii. Ce face Legea? Ce face Harul? Legea divină o fi aici în centrul discuției? Sau cea lumească? Se pare că oricare ar fi ea, tot lege rămâne, adică o formă de înfrânare, de constrângere. Legea face posibilă libertatea, iar o lege nedreaptă distruge libertatea. Oricum ar fi, Legea are și o dimensiune pe care mai rar o vedem scoasă la suprafață. Legea este „făcută să fie încălcată!” Asta o spun păcătoșii și cei care strică ordinea lucrurilor, fie ele sociale sau naturale. Gândul parcă fuge imediat la aceștia și la acest sens care… sperie. Ai grijă să nu încalci legea; și mai ales Legea! Nu aici pare să meargă gândul bătrânului, ci spre o altă nuanță a legii. Orice lege se supune unei încercări a faptelor. Legea este lege în primul rând în virtutea faptului că ea însăși se spune unor lucruri, nu doar cere în mod orb să i te supui, ca fiind sub lege. A fi sub Lege înseamnă să i te supui. Dar paradoxul apare imediat, căci însăși Legea se supune mereu unor încercări ale faptelor. Întotdeauna se nasc fapte deosebite care să pună la încercare Legea. Exact ca în știință, cum spune Popper; adevărul universal nu există în știință, iar datoria noastră este mereu aceea de a căuta fapte generale care să dărâme sau să pună la încercare o lege deja instituită. Iisus însuși încalcă legea – de fapt, una dintre acuzele care au dus la răstignirea Sa a fost și aceea că „încalcă legea”. Cum adică? Revenim la logica infractorului? Nu, deși iluzia asta s-ar părea că este puternică. Iisus vine cu fapte noi, capabile să pună legea la încercare. Vindecă oameni în zi de sărbătoare! Oare ce face legea în fața unui asemenea fapt? Apoi, spune El: „Eu nu am venit să stric legea, ci să o împlinesc!” O lege astfel confruntată cu fapte se împlinește, nu se dărâmă! Ea tot lege rămâne, dar se pune în altă logică, adică în altă gândire/cugetare. Capătă sens nou! Strictețea inerentă legii scoate sunete noi… A sta sub lege nu este lucru mare… căci aici intervine fapta. Legea trimite invariabil la fapte, căci ea judecă sau se adresează în primul rând faptelor. Iar faptele, după cum văzurăm, sunt capabile să împlinească legea, dacă poți să ai mintea atât de deschisă și să vezi acest lucru. Dar Harul? Unde intră harul în această ecuație? Harul nu ține de noi. Harul ne este dat, harul vine ca o energie în plus, ca un bonus, ca un gest de iubire din partea lui Dumnezeu. Harul merge unde vrea el. Îl chemi, nu vine, nu-l chemi, vine. Și, fie că vine, fie că nu vine, tot timpul ne scăldăm într-o mare de har. Cei greoi de minte spun că „nu te deschizi tu harului!” Cei ușori la minte răspund: „cum să fac să mă deschid harului, că e simplu să spui că nu mă deschid, dacă eu nici măcar nu știu cum să fac asta?! Organul meu care se deschide sau închide în fața harului este… nefuncțional. Cum să îi spui orbului să vadă dacă el nu are capacitatea de a vedea? Dă-i ochi, apoi spune-i să vadă!” Așadar, cum am sta sub Har? La fel ca sub Lege? Nicidecum. Legea este un imperativ – dat de Dumnezeu sau dat de om – ca Lege divină sau ca lege umană. Ambele legi par a fi sortite împlinirii. Cei care ratează să le împlinească – prin supunere sau prin găsirea unor fapte care să le pună la încercare – ajung să le eludeze, să le încalce. Judecata umană folosește cugetarea/rațiunea pentru a confrunta legea cu fapta și a decide. Cu legea te lupți așa cum te lupți cu îngerul sau cu aproapele; adică te confrunți, te pui în postură antagonică, iar din energia aceasta omul se cizelează. Sub Har lucrurile par a sta altfel… Este vorba mai mult despre un homeostasis, adică despre ceva care pare a fi consubstanțial cu ființa. Harul se pogoară, nu se impune. Vine în jos, pe culme (gora = munte). Are o mișcare naturală, stabilește o relație organică cu ființa, este în consonanță cu ea, nu precum legea, care te pune într-o situație conflictuală inerentă. Dacă prin lege ne civilizăm, căci prin lege ne depășim condiția, prin cazne multe, prin har ne bucurăm de ființare. Harul te bucură când se pogoară, te fericește. De aici și partea a doua care se leagă de prima formulă:

2Nevoia primară, biologică, de a te hrăni. În corp – în sarx (σάρξ) = carne – suntem într-un regim ontologic puternic, care se impune nouă. Carnea ne atrage, ne ține în ea și este supusă legii cantității. Vrem mai mult pentru că suntem în carne. Spune Iisus în Evanghelia lui Ioan: to gegennmenon ek tes sarkos sarx estin, kai to gegennemenon ek tou pneumatos pneuma estin = ce s-a născut din trup de carne, trup de carne este și ce s-a născut din duh, duh este. (traducere C. Bădiliță). Legea firii trupești, a cărnii, este aceea de a îngurgita, de a te deda cantității. Iar aici trebuie pusă o frânare,  o stavilă. O frână pusă legii naturii! Cu cât deliciile cărnii sunt mai mari, principiul plăcerii este mai satisfăcut și cu atât furia legii acestei naturi crește și te subjugă. O altă lege care te subjugă altfel. Legea din prima parte, de natură rațională, devine acum un fel de lege naturală. Dar și una și alta pot fi… împlinite. Prima prin a o aduce în fața unor fapte deosebite care să o împlinească, a doua printr-o mișcare de sens contrar, de diminuare a cantității. Frânarea alunecării în carne. Poți să frânezi înaintarea în carne. Cu cât te afunzi mai mult în carne, cu atât  plăcerea crește, căci ea este darul cărnii, felul de a fi al trupului/corpului. Cum ne prelungim viața? Nemâncând, spune știința medicală a zilelor noastre. Cel mai bun tratament pentru a lungi viața constă în abținerea de a mânca. De ce? Ce semnificație să aibă asta din punct de vedere spiritual? În viață intri și, mai ales, te afunzi, căci viața în trup de carne te prinde în mreje, în iluzii extraordinar de atrăgătoare, atât de mult încât te consumă, îți consumă ființa, iar cu asta îți consumă și corpul; practic înaintăm în viață mâncându-ne pe noi înșine, iar astfel ne ducem spre moarte, pe care o vedem ca fiind un lucru groaznic, căci ne smulge din brațele trupului de carne dulce. Paradoxul apare și aici. Cum să trăiești în trup de carne, dar să nu te lași prins în mreje? Pe lângă soluția imediată, cea a înfrânării, a opririi unui flux de plăceri imediate, bătrânul ne oferă și o soluție generală:

3.Căutarea celor care au o valoare care tinde spre nimic/umil – nimicnicie. S-ar părea că legea universală a păstrării armoniei în viața în trup de carne este să tinzi spre vid. Nu spre a nu face nimic, căci asta duce la lene, iar lenea este un alt miraj al cărnii, căci produce o plăcere care te afundă și mai mult în lanțurile cărnii. Ci să vezi activ vidul existențial. Mintea se îngreunează de atâta carne. Înfrânarea sau abținerea este un colac de salvare imediat, care se antrenează fizic aproape, la sacul de box. Dar există o lege care străbate toată materialitatea lumii. Ce anume contează în lume? Insignifiantul, sau, mai bine zis, ceea ce nu-ți atrage atenția plăcerii, ceea ce consideri că nu merită să fie, de aceea nici nu îl vezi. Un sărman pe lângă care treci este un vid uman. El nu există sau are un fel de minus existență, căci îi acorzi un fel de minus valoare. Or, tocmai asta este mișcarea contrară. Asta ține de un alt fel de antrenament. Nu trebuie să te mai abții să înghiți materie, ci trebuie să vii spre materie… Dar spre care materie? Spre cea care are mai puțin sens în ochii tăi, cea care nu înseamnă nimic, cea care este un fel de vid existențial. Cel de nimic este umilul, insignifiantul și aproape inexistentul. Aici s-ar afla secretul lumii. Dumnezeu însuși se ascunde în lucrurile de nimic și puțin vizibile, tangibile și comprehensibile. Caută în insignifiantul lumii, căci aici vei vedea toată splendoarea ființării în trup de carne, pare să spună bătrânul nostru. De ce s-ar găsi toate aceste splendori aici? În vid? În cele de nimic? În nimic? Ciudat paradox! Unde este mai multă carne, este mai multă plăcere, unde este mai multă plăcere, este mai multă afundare în carne și unde ne afundăm în carne, apare durerea despărțirii de carne. De fapt, groaza despărțirii de carne vine din faptul că nu mai vezi nimic ca fiind în afară de materia brută și multă. Stai cu ochii spre vid și vei ține mereu un picior în dumnezeire, în echilibrul subțire pe care l-am avea cu harul. Perdeaua groasă a cărnii ne obturează vederea harului, care există, desigur, dar lâncezește, fiind amorțit. 

4.Inima și Mintea. Ce concluzie ciudată! Plecăm de la lege, trecem prin carne și prin nimic pentru a ajunge la cuplul extraordinar de greu de înțeles al inimii-minții. Ce caută în acest șir? Pare că se introduce acest cuplu ca o ruptură de ritm. Dacă pe toate le-am vedea cumva ca legate până aici, inima-mintea par a face parte din alt subiect. Inima, care ar necesita enorm de multe pagini pentru a o descrie și a o de-plia, pare aici un fel de centru, de sfântă a sfintelor. Capătul de drum. Până la urmă, tot periplul acesta al ființei prin lume, prin supuneri și cazne pare a fi cu un singur scop, acela de a apăra sfânta sfintelor, inima. De fapt, dacă am spune doar inimă, ne-am depărta de centrul acesta, am scăpa ceva din vedere. Asta pentru că bătrânul nostru, exact ca în majoritatea textelor sfinte (mai ales în Filocalia) pare să aibă în vedere cuplul inimă-minte. Se vorbește despre o singură entitate cu două fațete, o singură persoană în două figurări/înfățișări. Inima trimite la un anumit aspect al ființei, mintea/cugetarea, la altul. Dar cele două nu pot fi deosebite. Ele lucrează împreună și se inter-determină. De fapt, ceea ce înțeleg eu de aici este că avem de-a face cu două moduri ontologice ale minții. Mintea în forma sa irațională, dar ordonată și posibilă a fi ca revelație ține de aspectul pe care l-am găsi sub denumirea de „inimă”. Este gândirea simțită, care are o scânteie, un duh și un har personal, ca o gândire care nu are nevoie de limbaj; aceasta este „inima”. Apoi avem gândirea rațională, discursivă sau posibil pusă în cuvinte, numită și cugetare, care are un mai puțin accent „senzorial” și un mai acut aspect „a-senzorial”. Inima este atemporală și irațională, se poate exprima cel mai bine „pe înțelesul lui Dumnezeu”, de aceea vorbim cu lumile transcendente mai ușor cu ajutorul „gândirii inimii”, dar pierde la capitolul claritate și înțelegere. Nu este ușor să înțelegi logica inimii! Pe de altă parte, cugetarea este aspectul temporal al minții, căci are nevoie de un instrument pentru a pune în timp construcțiile sale – limbajul/cuvintele – iar ce se câștigă prin asta, se pierde pe de altă parte, căci se depărtează de Dumnezeu. Cugetarea înțelege foarte bine natura și legile sale, inima înțelege foarte bine pe Dumnezeu și harul său. Cugetarea îl „strânge” pe Dumnezeu în cuvinte limitative, inima nu prea pricepe nimic din legile geometrice și matematice stricte ale naturii, fiind mai mereu „păcălită” de carne. 

Așadar, de aceea ne aflăm sub Har, și nu sub Lege. Sub Har se află inima, sfânta sfintelor, în jurul căreia gravitează cugetarea, cea care pune legi și desfășoară legi pentru a strânge carnea să nu ne afunde ființa în uitarea de Dumnezeu, uitare care face să nu mai auzim frumoasa muzică a existenței. Eu așa am interpretat acest text ce mi-a căzut sub ochi. Probabil mie mi se pare extrem de clar și fascinant, căci am văzut în el ceva ce am încercat să aștern aici. Dumneavoastră poate să vi se pară încă obscură prezentarea, iar pentru acest lucru îmi cer iertare, căci cuvintele mele nu sunt atât de concentrate ca ale bătrânului. De aceea el este un bătrân, iar eu sunt un… necopt. La minte!

 

POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România dar și în Franța, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media