ortooxacell kiss2022.gif Flax

Tableta de miercuri : Pompiliu ALEXANDRU – De ce nu mai avem eroi

Da, știu, am o obsesie. Veți spune că prea insist pe tema asta. Dar mi se pare extrem de importantă și interesantă. Am fost mereu obsedat de eroi. Și, mai ales, de super-eroi. Spiderman, Batman, Green Lantern – mai ales –, Captain America și mulți alții. Îi întâlneam greu în perioada copilăriei, căci benzi desenate nu prea existau, iar cele puține care circulau, aparțineau unei piețe „negre”. Oricum, așa am învățat măcar o franceză de baltă, în jurul lui Rahan și al lui Pif. La altă vârstă, apar eroii care sunt încarnați de anumite persoane – în carne și oase, sau nu! Eu am avut parte de bucuria de a avea astfel de eroi după vârsta adolescenței și în timpul acesteia. Profesori, scriitori, filosofi, sfinți, semi-zei și zei, culminând chiar cu Iisus – toți mi-au captat atenția într-un fel sau altul, pe fiecare l-am considerat a fi la un moment dat „eroul meu”. Cum adică? Știu, formula sună destul de straniu: cum adică Iisus poate deveni „eroul” cuiva? Ei bine, se poate! Nu știu să explic fenomenul prea bine, iar puținul pe care l-am înțeles din mecanismul acesta al raportării/identificării cu un erou, mi-ar lua totuși mai mult spațiu decât cel pe care mi l-am rezervat în textul de față. Există chiar o literatură de specialitate în acest domeniu. Aș aminti aici doar o singură carte, cea care se poate spune că stă într-un fel pe locul „autorului moral” al filmului Star Wars. George Lucas a fost fascinat de această carte și pentru el a jucat un rol esențial în conturarea filmului bine cunoscut, împreună cu eroii săi, cu „aura” tehnologică ce a stimulat masiv generațiile sfârșitului de secol al XX-lea, începutul secolului al XXI-lea. Este vorba despre cartea lui Joseph Campbell, Eroul cu o mie de chipuri.
Dar care este teza pe care o propun în acest moment? Pornesc de la următoarea problemă: Epoca prorocilor a apus în Antichitate – adică a celor care făceau legătura cu Dumnezeu. A fost urmată de cea a eroilor propriu-ziși – cei care întruchipau curajul, forța, istețimea etc. (Hercule, Ahile). Apoi a venit epoca sfinților – cei care duceau spre desăvârșire ființa umană prin caracterul și puterea interioară a rugăciunii (toți sfinții creștini, din apus până în răsărit). Apoi au urmat artiștii – Renașterea; prin mânuirea, redarea și puterea de pătrundere în Frumos (Leonardo da Vinci). Au urmat oamenii de știință între secolele al XVII-lea și al XX-lea (Newton, Einstein). Acest plan al eroilor care au existat, este dublat de o imagine în oglindă, aceea a eroului ideal. Îl întâlnim tot timpul, ca o istorie paralelă a acestor eroi încarnați, și reprezentau un dublu eroic din care „individul în carne și oase” lipsește. Este vorba despre „eroul descarnat”! De exemplu, ar fi vorba despre Dumnezeul cel nevăzut sau zeii nevăzuți, semi-zeii, urmați de personajele descrise în cărți și inventate de la un capăt până la altul, dar care întruchipau o anumită trăsătură de caracter sau putere. Mitul, basmul, epopeea, legenda prezintă astfel de eroi. În perioada științifică, acest dublu imaginar este întruchipat de super-eroul care începe să fie desenat (benzi desenate), iar apoi devine chiar personaj de film. Acest mecanism de creare a eroilor este unul destul de complex. Societatea mereu a răspuns la un fenomen de presiune psihică prin scoaterea în față a unor personaje care rezolvau pe deplin situațiile de tensiune, sau prin crearea efectivă a unor imagini arhetipale, ideale deci, ale unor posibili eroi. Atât primul caz cât și al doilea prezintă același efect asupra indivizilor. Că este vorba despre un X considerat (luat ca) erou real, sau Y, erou imaginar, efectul constructiv și detensionant este același. Problema pe care aș dori să o enunț acum ar fi următoarea: Dacă fiecare timp/epocă a avut tipul propriu de erou, în funcție de situațiile tensionante care apăsau sufletele oamenilor, oare ce putem spune despre epoca noastră, cea a anilor din jurul lui 2020?
Teza mea este următoarea: eroii au murit! Dacă la sfârșitul secolului al XIX-lea, Nietzsche spunea că „Dumnezeu a murit!”, iar de aici toată lumea s-a dus cu gândul imediat la moartea efectivă a religiei, a lui Dumnezeu ca atare, ca erou și/sau ca „personaj” istoric, conducând parcă la o explozie a ateismului, ei bine, prin acest lucru s-a făcut o mare nedreptate lui Nietzsche prin interpretarea forțată a spuselor sale. Nu este vorba despre o propoziție a unui ateu înrăit! Zarathustra al lui este un alt nume dat unui erou care s-a dovedit a fi de fapt imaginea singurului erou acceptat de filosoful german, anume Iisus Hristos. Dumnezeu a murit în sensul în care imaginea „eroului” acesta s-a stins dintr-o societate care a „consumat” acest arhetip și de care se leapădă fără nicio remușcare. Pentru lumea aceasta, Dumnezeu a murit! Când pentru mine moare cineva, un (fost) prieten, de exemplu, nu înseamnă că prietenul a murit efectiv, deși eu pot spune cu tărie acest lucru, deoarece mă comport ca și cum el ar fi murit. Cât de multe explicații am mai avea nevoie pentru a arăta acest lucru dacă privim la ziua de astăzi și la modul în care societatea se raportează la Dumnezeu? Problema mare este că nu numai Dumnezeu a murit pentru cei mai mulți, dar orice idee de erou a murit. Ca atare, răul ne înconjoară din toate părțile. Tensiunea psihică, sufletească, a atins un punct critic. O traducem prin sintagme de tipul „societatea stresată, stresantă”, „stres”, „lipsă de timp sau presiune a timpului” etc. Încercăm să reanimăm eroii și super-eroii, dar aceștia încă rămân în spațiul imaginar ca izolați acolo. Eroii nu ne mai satisfac, sunt fără vlagă. Or, se știe că imaginarul este imaginar doar dacă are o relație cu realul, sau cu ceea ce considerăm a fi real. Doar copiii mai pot întreține o mică legătură cu acești supe-eroi. Dar și aceștia sunt din ce în ce mai puțini care să facă acest lucru. Este o nevoie și o foame de eroi/super-eroi mai mult ca niciodată. Cum testăm acest lucru? Simplu, urmărind legendele urbane, producțiile de cinema, cărțile care se mai citesc – din ce în ce mai puțin. George Martin cu al său Game of Thrones constituie o astfel de nevoie de basm plin cu eroi al societății contemporane. Dar ce vedem aici? O societate de eroi, o adunătură de eroi care mor pe capete. Nu identifici bine un erou, că acesta dispare sau trece în anti-erou. Se adună toți eroii laolaltă pentru a lupta cu un rău imens, în fața căruia nu ai cum să stai drept. Iar bătălia cu răul nu îți dă garanția că „binele învinge întotdeauna”! Apoi avem de câțiva ani o serie de filme care adună din nou laolaltă pe toți super-eroii care odinioară luptau singuri. De fapt, definiția eroului ar fi aceasta: personaj/individ de excepție care luptă cu un rău, iar în această luptă eroul este mereu singur, chiar dacă ajutat de unele forțe minore, iar până la urmă, după multiple încercări, binele învinge. Ei bine, seria de filme Avengers – tocmai a mai fost lansat un ultim film zilele acestea, având subtitlul Endgame – anunță o luptă crâncenă cu un rău de neimaginat. De aceea e nevoie de a pune laolaltă mai mulți eroi pentru a învinge răul zilelor noastre. Cred că este pentru prima oară în istoria omenirii când se întâmplă acest lucru. În Avengers este nevoie să fie puși împreună toți super-eroii ca să formeze o armată pentru a face față sarcinilor care sunt de-a dreptul imposibil de trecut. Individul excepțional nu mai este suficient pentru a învinge sau rezolva o tensiune socială. Situația e mai gravă decât de obicei! E nevoie să aduni într-un război pe toate aceste personaje cu puteri deosebite pentru că numai astfel se poate învinge acest rău.
Deci, de ce nu mai avem eroi? Pentru că nu mai sunt suficienți. Deoarece au murit definitiv cei în carne și oase. Iar dacă mai există astfel, ori nu îi mai recunoaștem, ori îi respingem agresiv, ori îi considerăm a fi falși. Profesorii nu mai reprezintă decât niște angajați care stau în spatele unei tejghele, nu al unei catedre. Scriitorii sunt considerați niște pierde-vară care nu aduc niciun beneficiu societății, deoarece nu produc nimic. Sfinții nu mai pot fi găsiți nicăieri. Dumnezeu este îngropat în ritualuri și concepții care îl strâng în chingi de neimaginat sau este respins din start ca fiind un simplu „basm” și doar atât. Eroii imaginari încearcă cu greu să compenseze această balanță, dar nici aceștia nu mai spun nimic societății care și-a găsit zeul suprem în tehnologie-Mass-Media-ban. Nimeni nu îi mai imită pe acești super-eroi, adică nimeni nu-i mai aduce în prezent, în realitate, deoarece această realitate este redusă doar la ce este material-economic. Într-o încercare disperată încercăm să mai mișcăm sufletele adormite sau muribunde prin a pune laolaltă pe toți acești eroi. Este un cântec de lebădă care spune că „nici toți super-eroii lumii puși împreună nu mai pot rezolva marele rău care a pus stăpânire pe noi”! De aceea este normal să spunem că eroii au murit! Se spune că un personaj de basm sau un zeu (ca în romanul Zeii americani al lui Neil Gaiman) moare dacă este uitat, adică în momentul în care trece în neființa minților indivizilor din societate. Eroii zilelor noastre au murit sau sunt pe moarte nu din cauza unei uitări, ci din cauza neputinței acestora în fața răului. A apărut un dezechilibru de forțe în care societatea s-a predat. Eroul imaginar, cel de dincolo de oglinda realității, este închis în acea lume de dincolo de oglindă, este izolat adiabatic, nu mai comunică deloc cu noi și nici noi cu ei. Oglinda s-a opacizat, s-a pietrificat și cu greu mai putem fi mișcați de acea lume. Iată de ce nu mai avem deloc eroi să ne salveze de la răul care ne împresoară din toate părțile!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media