TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Întîmplări pe timp de molimă

Ora 16:45. Îmi fac bilet de ieșire din casă. De-ăla lung, că n-am mai prins varianta scurtă. Pînă la cel mai apropiat magazin ar fi vreo 80 de metri. Dar am nevoie de ceva plimbare. Așa că scriu Lidl. Să fie o distanță mai serioasă, așa, ca la 1000 de metri. Dar nu merg pînă acolo. Mă opresc la un magazin aflat la 442 de pași. Știu asta fiindcă am numărat des distanța asta. În ușă, mascații: proprietarul și o vînzătoare. Descărcau marfă, niște cutii incerte, colorate în gălbui. Înăuntru, spatele unui domn înalt. În fața lui era, la 147 centimetri distanță, o doamnă la vreo 159 centimetri înălțime și cam 83 de ani. După 3 minute, timp în care doamna nu se hotăra ce fel de parizer vrea, m-am strecurat cu fularul la gură spre un sector cu rădăcinoase. Am ales cu ochii, am pus într-o pungă, am mai cercetat o vitrină, am mai luat o conservă de fasole cu cîrnați, așa, ca să-mi amintesc de studenție și m-am restrecurat la locul meu. La 137 de centimetri în spatele domnului înalt. Doamna octogenară tocmai trimisese vînzătoarea după ceva, în spate și tușea discret, dar sonor, într-o batistă de vechime incertă. Asta după ce o adunase de pe jos. Vînzătoarea se-ntoarce, doamna refuză produsul. Scoate din vreo 3 buzunare 43 de lei și 70 de bani, pune la loc 27 de lei și 40 de bani. Apoi o pierd din ochi. Domnul înalt plătește sticla de apă și e rîndul meu. Iau una, iau alta, mai iau o pîine și o văd pe doamna de 83 de ani pipăind dintr-o lădiță, măr cu măr. „Sînt proaspete?”, întreabă. Nu o aude cine ar trebui să-i răspundă. Întreabă mai tare. Vînzătoarea zice că da, dar nu se uita unde trebuie. Cînd să plătesc, apare o mînă pe portofelul meu. A doamnei. „Stați că n-am terminat de cumpărat. Unde vă treziți? Credeți că dacă e luni n-am voie să cumpăr?” Siderat, o las să cumpere un măr. Și o pungă. Mare. Apoi pleacă. Scot flaconul de dezinfectant, îmi dau pe mîini, frec palmele, mă liniștesc. Dau cardul, iau cardul. Plec. Afară, după 12 metri, doamna stă pe bordura unui gard și citește o carte. „20 000 de leghe sub mări”. Da, Jules Verne.

Și totuși, ce căuta la ora aia?

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro