„Mă, eu zic să-i luăm un nuc.”
„De unde nuc? Mai bine măr.”
„Nu-i bine măr, că-i rup copiii crengile.”
„Mai bine nuc, e mai așa, mai interesant, mai altceva. La nuc nu-i rupi crengile, iei nuca, o spargi, o mănînci. Păi nucile, cînd se coc, cad singure. Sau scuturi nucul.”
„Bine, nuc să fie” Dar de unde?”
Așa discutau cîțiva tineri acum vreo 45 de ani despre cadoul pe care trebuiau să-l facă Letiției. Dura, de fapt îl chema Radu, dar așa îi plăcea lui să i se zică: Dura, primise de ziua lui o… bordură de granit, mare, șlefuită și încrustată cu numele lui. I-o proptisem pe aleea din fața blocului. Era ca o bancă. Nimeni nu se supărase, devenise chiar bancă. Avea vreun metru lungime și juma de metru lățime și înălțime. Cîte povești s-au spus pe banca aia… Chiar și asta cu nucul.
Letiția se mutase într-un bloc care n-avea nici un copăcel prin jur, doar ceva smocuri de iarbă. Eu aveam o mătușă care se mutase de curînd la curte și avea o grădină mare, plină de bălării. Cumpărase ceva puieți de fructiferi cu gîndul să își umple pîrloaga dar, nu știu de ce, amîna să facă sădirea. Așa că am „împrumutat” un puiet de nuc și Letiția a avut nuc. Anul următor a primit și bancă de lemn sub nuc. Mai sînt și azi acolo.
Unei alte prietene, Petronela, i-am făcut cadou o căruță, e drept că era cam dezmembrată. Am reparat-o și i-am plantat-o în curte. A umplut-o de ghivece cu flori.
Lui Hari îi arsese casa și părinții lui primiseră un apartament oribil, murdar, împuțit. Erau foarte săraci și am pus mînă de mînă de i-am zugrăvit casa, ba chiar a adus fiecare cîte un scaun, o saltea, o măsuță, să aibă pînă s-or încropi. Lui Hari îi plăceau Dumas și Jules Verne. Micuța lui bibliotecă arsese și ea, așa că, de ziua lui, i-am făcut cadou o bibliotecă din niște scînduri negeluite, captură de pe niște șantiere și i-am umplut-o cu cărțile lui preferate, mai de pe la anticariate, mai din biblioteca proprie, mai șterpelite. Cînd a văzut cadoul, Hari a îngăimat, de la înălțimea celor 199 de centimetri: „Și toate-s ale mele, nu trebuie să le dau înapoi?”
Da, eram tineri, habar n-aveam ce e cu comunismul. Aveam să aflăm repede. Unele cadouri au dispărut, altele au rămas. Și a mai rămas bucuria acelor cadouri fără fundiță.
Despre cadoul de ziua mea, altădată.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
