ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Apa noastră cea de toate formele

Îmi place apa. Îmi place apa în toate formele ei de agregare. Mi-a fost prietenă întotdeauna. Și încă îmi e.

Apa ca sete. Să bei după un drum lung, ostenit fiind, o cană cu apă. Și cana să fie de metal. La o cișmea de la marginea drumului. Sau să bei din ciutura fîntînii, în plin cîmp, vara, pe arșiță. Apa devine gustoasă, are suflet, ți-e prietenă, ți-e iubită, ți-e mamă.

Cînd eram copil mîncam zăpadă. Nu știam că e apă, nu aflasem. Ronțăiam țurțuri și aveau un gust de zahăr candel, așa credeam eu. Asemănarea era, de fapt, în ronțăit. Încă îmi amintesc gustul zăpezii și al gheții. Mai făceam un roșu în gît, mai tușeam dar nu m-am lăsat de ronțăit țurțuri.

Acum ceva vreme în urmă plecasem cu trenul din Brașov spre București, cu cîțiva colegi. Aveam o sticlă de whisky și pahare. Băutura era caldă, în vagon era cald. Afară, viscol și ninsoare. La Predeal am coborît puțin, trenul stătea 12 minute. Și am văzut atîrnînd de streașina înaltă a gării țurțuri. Imenși. Asta e, mi-am zis, gheață! Cum streașina era oblică, spre sol, am desprins un țurțure imens, de vreun metru lungime. N-am reșit să-l sparg, trenul dădea să plece, așa că m-am urcat cu „trofeul” în tren. Conductorul n-a zis nimic, zîmbea doar. I-a plăcut și lui whisky-ul cu țurțure.

Cînd aveam vreo 20 de ani am plecat într-o iarnă pe munte. Mă așteptau niște amici la o cabană. De la gară pînă la cabană erau vreo 8 kilometri, drum de traseu, nu prea periculos. Mai fusesem pe acolo dar numai vara. Aveam de făcut cam 3 ore, dat fiind că ninsese și zăpada era tare, scîrțîia. Aveam la mine celebra pînză de cort, celebră pentru că era cauciucată și incredibil de ușoară, toți amicii munțomani o rîvneau. E, și pe la jumătatea drumului a început să ningă și să bată vîntul. Se tot întețea. Zăpada tot creștea sau așa mi se părea mie. Era pe la 10 dimineața. M-am gîndit să iau o pauză, să văd ce e de făcut: mă-ntorc, au ba. De întors, cam greu. Era de coborît și zăpada nouă acoperise urmele, riscam să alunec. Mai ușor era de urcat, aveam de ce mă ține. Hai, în sus! Panta nu era cine știe ce. Bătea însă vîntul, tare. Și zăpada devenise alice de gheață. Eram bine echipat, aveam și primus, un primus mititel, cam de 200 de ml de benzină de Trabant, de-aia amestecată cu ulei, primit cadou de la o RDG-istă, munțomană și ea. Aveam și cîteva cutii de conserve, pîine, usturoi, lămîi. Ba aveam și un radio micuț, pe baterii, cu cască doar pentru o singură ureche. Cu cîteva crengi mai măricele și cu celebra pînză cauciucată mi-am făcut un fel de cort, cam de o jumătate de metru înălțime. Loc înăuntru doar cît să mă întind, atît.

Dar ninsoarea nu se mai oprea și frigul cam pusese stăpînire pe oasele mele. Am pus pe jos niște cetină, am mai înălțat cortul cu vreo 30 de centimetri și… m-am pus pe așteptat. Speram să se termine ninsoarea, mai ales că văzusem că viscolul se cam oprise. Un om de-al locului îmi spusese la gară că e posibil să ningă puțin, așa că nu mi-am făcut griji.

Ce s-a întîmplat mai departe? O să aflați săptămîna viitoare.

Top of FormPUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media