Tableta de luni: VESTITUL CĂCĂREAZĂ

Într-o împărăție, în care reformele nu se mai încheiau de foarte mulți ani, trăia vestitul CĂCĂREAZĂ. Apăruse pe lume într-un saivan mare și se scăldase, din primele zile de viață, în zer cald și arome ovine. CĂCĂREAZĂ a crescut în lumea lui, fără să fie cunoscut de supușii din împărăție. Rostogolindu-și mirositorul trup peste multe și mănoase hectare ale plaiului natal, micul CĂCĂREAZĂ a ajuns mare… Pus pe la mese împărătești, el a început să-și revendice origini nobiliare, care bârsane, care urdoase și să-și așeze coroane de păpădie peste fruntea-i gânditoare. Apoi și-a cumpărat un palat și a învățat să mormăie rugăciuni păgâne și răgușite, cu vocea lui afonă și lunguiață. Un popor umil a tot mirosit CĂCĂREAZA, des, repetat și obsesiv, iar parfumul natural al vestitului cetățean al împărăției a devenit apa de toaletă națională. Se pare că la divanul domnesc va trona, în puf și lână, vestitul CĂCĂREAZĂ. Se aude chiar că prințul ovin își dorește dregătoria agriculturii. Nici nu ar fi de mirare, o floare ofilită care și-a așezat în glastră CĂCĂREAZA o să și-l adauge la buchetul de bălării repetente.  Pe mândră împărăția noastră va behăi energic chiar el, CĂCĂREAZĂ…