Oarecum împăcat, acum că am aflat dintr-o voce devenită deja celebră că voi ieși la pensie în anul douăzeci… douăzeci… mă gândesc să vă povestesc despre defăimare, calomniere, ponegrire, bârfire etc. Adică a vorbi de rău pe cineva, a aduce atingere bunei reputații și faimei de care se bucură. Bine, dacă se bucură!
Gata, ciocul mic! Și ce dacă nu știe limba română, și ce dacă a uitat câteva litere din alfabet? Citește greu de pe hârtiile pregătite de consilieri? Și ce dacă? Țara să fie fericită, legile să fie votate, bugetul ( cu accentul pe primul u ) să înflorească, hoții să trăiască alături de familii, în vilele lor și așa mai departe.
Un proverb potrivit zice că nu poți lua două piei de pe un bou, mai ales dacă s-a născut vițel și a murit bou. Mă rog, se mai spune și că s-a dus bou și a venit vacă. E o replică foarte cunoscută: învață, vițelule, ca să devii bou!
Altfel, e tot mai adevărat că prostul prăpădește un bou pentru un ou. Și îi zărim în depărtare, la mâncare lei și la lucru boi…
Și la ce bun atâtea legi? De ce să fie oamenii pedepsiți atât de des? Păi ce, nu se știe că cine nu judecă adeseori pierde un bou și câștigă o pisică? Avea bunica mea o vorbă, e mai bine să fii ciocul unei rândunici, decât fundul unui bou. Asta e, ceea ce-i este permis lui Jupiter, este permis și unui bou, mai ales că taurul poate deveni tată, pe când boul numai unchi.
Eu nu știu la cine v-ați gândit, toate cuvintele mele de mai sus nu sunt altceva decât un scurt omagiu zoologic și atât. Defăimarea? Mai spre toamnă… Orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare.